Arhive pe categorii: Povești cu tâlc

”Înțelepciunea este pentru suflet ceea ce este sănătatea pentru trup.” (Francois de la Rochefoucauld)

Pescărușul Jonathan Livingston

Standard

„Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. Viaţa nu are nicio valoare închisă între limite. Te desăvârşeşti mereu. În fiecare răsărit de soare se naşte ceva frumos. Călătoria aceasta nu are sfârşit.” (Pescărușul Jonathan, de Richard Bach)

Zilele acestea se desfășoară Olimpiada Națională „Științele pământului”, ediția a XXIII – a, la Suceava.

La deschiderea evenimentului s-a adresat participanților, printre atâtea frumoase gânduri de bun venit și succes, urarea de a fi precum …pescărușul Jonathan Livingston, din cartea lui Richard Bach.

Un îndem pe care vi-l adresez și eu dumneavoastră, cu drag: Fiți precum pescăruşul Jonathan!

pescarusul-jonathan-livingston-editie-noua-completa-cu-un-capitol-final-inedit_1_fullsize„La o milă de ţăm, o barcă de pescari legase prietenie cu apa, iar chemarea pentru micul dejun scânteiase în aer până când apărură o mie de pescăruşi care încercau, zvâcnind şi zbătându-se, să obţină câteva firimituri de hrană.”

Printre pescăruşi, era unul care se interesa prea puţin de hrană. El avea alt ideal…

„Dar departe şi singur, străin de orice barcă şi ţărm, pescăruşul Jonathan Livingston exersa. […] Pentru cei mai mulţi pescăruşi, nu zborul contează, ci hrana. Dar pentru acest pescăruş, zborul era totul, nu hrana. Mai mult decât orice pe lume, pescăruşului Jonathan Livingston îi plăcea să zboare.”

Sigur că şi în lumea pescăruşilor există un conflict între generaţii…Mama îi spune: „De ce nu mănânci, fiule, ai ajuns numai pene şi os!”

Eroul nostru exersa toată ziua zborul:

„Când Pescăruşul Jonathan s-a întors la Stol, pe plajă era noapte târziu. Îmbătat de plăcere, mai făcu un luping la aterizare, însoţit de un tonou rapid, chiar înainte de a lua contact cu solul.”

Exerciţiile de zbor încep să-şi arate utilitatea:

„Când vor auzi de recordul meu, se gândea el, vor înnebuni de fericire. Viaţa are o altă semnificaţie acum! Ne putem ridica noi înşine din ignoranţă, putem deveni noi înşine fiinţe ale perfecţiunii, inteligenţei şi talentului.”

Sigur că realizările sale în domeniul zborului nu puteau fi privite cu ochi buni în neamul pescăruşilor. Este chemat la judecată.

„Pescăruşul Jonathan Livingston, în Centru pentru Ocară! […] Parcă-l pocnise cineva-n cap cu o scândură. I se muiară genunchii, i se pleoştiră aripile, urechile îi ţiuiau.”

Este condamnat la izolare printre ai săi,

„-…pentru cumplita sa nesăbuinţă, intona vocea solemnă, pentru violarea demnităţii şi tradiţiilor neamului pescăruşilor…”

Degeaba încearcă pescăruşul nostru să se justifice în faţa judecătorilor săi, incapabili de a năzui spre mai sus:

„-Nesăbuinţă? Fraţilor! Strigă el. Oare un pescăruş care descoperă şi urmează un sens în viaţă, un ţel mai înalt este nesăbuit? Mii de ani ne-am zbătut să obţinem peşte; acum, raţiunea vieţii noastre e alta- să ne desăvârşim, să explorăm, să fim liberi!”

Nimeni nu-l înţelege, toţi îl ignoră:

„-Frăţia noastră a încetat! Au intonat pescăruşii într-un singur glas şi, astupându-şi solemn urechile, i-au întors spatele.”

Nu izolarea e cel mai supărător lucru, ci ignoranţa de care nici măcar nu erau conştienţi cei din neamul său:

„Singura lui suferinţă nu era singurătatea, ci faptul că ceilalţi pescăruşi nu voiau să creadă în strălucirea zborului care-i aştepta; nu voiau să deschidă ochii şi să vadă.”

Tot exersând fel de fel de figuri de zbor şi de aterizare, Jonathan se zdrobeşte de o stâncă şi ajunge în altă lume, evident mai bună, aşa cum ne-o imaginăm şi noi, oamenii.

„Bănuieşti prin câte vieţi am trecut până să ne dăm seama că viaţa înseamnă mai mult decât hrană, luptă pentru putere, Stol?[…] Scopul nostru în viaţă este să  atingem acea desăvârşire şi s-o dezvăluim celorlalţi.[…] ne alegem lumea următoare în funcţie de ceea ce învăţăm în această lume.”

Important e ca din această lume să învăţam câte ceva…

„Dacă nu înveţi nimic, lumea următoare este întocmai ca aceasta, cu aceleaşi limite şi aceleaşi apăsătoare greutăţi pe care trebuie să le birui.”

Chiang, pescăruşul şef al unui stol din altă lume:

„Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desăvârşit – iată paradisul!”

Pescaruşul Chiang îl iniţiază pe Pescăruşul Jonathan Livingston în noua lume:

„Dacă vrei, putem începe să învăţăm cum să învingem timpul. Vei fi în stare să porneşti în sus şi să cunoşti ce înseamnă bunătatea şi dragostea.”

„…devenise elevul favorit al Starostelui însuşi, înghiţea idei noi ca un computer aerodinamic cu pene.”

În lumea desăvârşită în care ajunge, Jonathan îşi exersează trăsăturile de caracter decât însuşirile fizice.

„Cu cât îşi exersa mai mult bunătatea, cu cât încerca mai mult să cunoască natura iubirii, cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe Pământ.”

Doreşte să se întoarcă pe Pământ. Pescăruşul Sullivan încearcă să-i tempereze elanul de reîntoarcere:

„Jon, tu ai fost proscris odată. Doar înţelegi adevărul proverbului: „Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe”. Pescăruşii de la care ai venit stau pe Pământ cârâind şi luptându-se între ei. Sunt la o mie de mile de paradis şi tu vrei să le arăţi paradisul de acolo, de jos!”

Pescăruşul Sullivan şi Pescăruşul Jonathan Livingston sunt legaţi printr-o strânsă prietenie, dar ceva îi desparte. Jonathan vrea să se întoarcă în lumea de unde a venit şi să-i înveţe pe semenii săi desăvârşirea. Atunci, din păcate,

„Dacă învingem spaţiul şi timpul, ne vom fi distrus propria noastră frăţie. Dacă învingem spaţiul, rămânem numai cu Aici. Dacă învingem timpul, rămânem numai cu Acum.

Şi alţi pescăruşi încearcă să-şi depăşească limitele şi să-i înveţe pe alţii ceea ce ei ştiau deja să facă. Dar, cu ce urmări toate acestea…

„Pescăruşul Fletcher Lynd se izbi cu o viteză de peste două sute de mile la oră, de o faleză masivă de granit. Stânca i se păru o uriaşă de piatră care ducea spre altă lume. O explozie de teamă, de durere şi de întuneric, după care se trezi purtat la intâmplare, pe un cer foarte ciudat, uitând, amintindu-şi, uitând din nou; era trist şi mai ales, îi părea rău, nespus de rău.”

Pescăruşul Jonathan Livingston dispăruse în văzduh. Pescăruşul Fletcher continuă pe drumul deschis de prietenul său şi dă lecţii învăţăceilor înaripaţi:

„Pentru început, trebuie să înţelegeţi că un pescăruş este ideea nelimitată a libertăţii,[…] iar întregul vostru trup de la o aripă la alta nu este decât gândul vostru însuşi.”

Sursa: https://povestilelumii.wordpress.com

Tatiana Vîntur

 

Povestea celor 10 căni cu vin

Standard

Pe 11 ianuarie e Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc“.

În vechile scrieri, „mulțumesc” era „multunesc”, care însemna mult-unire – legătura dintre doi oameni și unirea cu Dumnezeu.

În limba engleză, „thank you” derivă din „think” (gândire) – „mă gândesc la tine, nu voi uita ce ai făcut” – ca și în cazul germanului „danke”. Rusescul „spasibo” înseamnă „spasi Bog”, adică „Domnul să te păzească”.

Mulțumesc, prieteni, pentru tot ce-mi dăruiți! Vă dăruiesc și eu o poveste cu tâlc!

Undeva, într-un sat sărac din îndepărtata Japonie, trăiau mai mulţi oameni în vârstă, iar viaţa lor se împărţea între munca la câmp şi discuţiile pe care le purtau când vremea era prea rece pentru a munci.

thank-you-heartAşa că zece bătrâni singuri din sat s-au decis să sărbătorească împreună seara Anului Nou, cu o cană de vin cald în mână, ca să se bucure de poveşti şi de vorbe de duh.

Dar cum niciunul dintre ei nu avea suficient vin pentru a le da tuturor de băut, ei au vorbit şi au fost toţi de acord să aducă fiecare câte un ulcior de vin, iar apoi să pună vinul laolaltă într-un vas mare, ca să-l încălzească şi să-l bea toată seara împreună.

Zis şi făcut. S-au despărţit şi, mergând fiecare spre casa lui, pentru a aduce vinul, fiecare bătrân s-a gîndit:

Vinul meu este mult prea bun ca să-l amestec cu vinul lor! Nimeni nu va şti dacă eu nu voi turna, în castronul comun, vinul meu atât de bun. Nu se va observa şi oricum vinul celorlalţi va fi destul de bun. Voi duce în schimb o cană de apă.

Şi s-au reîntîlnit bătrânii, în ajunul Anului Nou. Fiecare a adus cu el câte un ulcior, au turnat conţinutul ulcioarelor, cu mare ceremonie, într-un vas mare, pus pe foc, pentru a-l încălzi. S-au pregătit pentru poveşti şi s-au strîns în jurul vasului, privindu-se pe furiş.

Când conţinutul vasului s-a încălzit, s-au aşezat pentru a-şi depăna poveştile, fiecare cu câte o cană cu apă fierbinte în mână.

Morala: Fii primul care oferă, înainte de a te aştepta să primeşti ceva de la ceilalţi.

Tatiana Vîntur

 

Povestea creionului

Standard

„Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, îl întrebă:
– Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, răspunse bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: Poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: Din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii, dacă suporţi unele dureri, ele te vor face mai bun.

A treia calitate: Creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce este greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru, nu înseamnă neapărat ceva rău. Ceea ce este bine, este faptul că ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: La creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, şi tu pune accent mai mult pe ce se întâmplă înlăuntrul tău, decât pe exterior.

A cincea calitate: Creionul lasă întotdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă, va lăsa urme. Dragul meu, încearcă să fii conştient de fiecare faptă pe care o faci.”

Un an școlar valoros!

Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava

Portretul profesorului

Standard

Portretul profesorului:

portretul profCe bun ai fost cu mine, Doamne,
Lasându-mă copil mereu,
Să pot veni atâtea toamne
La școală, făr` să-mi fie greu…

Să simt mereu doar bucuria
De-a mă juca, de a cânta,
Cu ei să-mpart copilăria,
Poveștile și viața mea…

Ce bun ai fost Doamne cu mine,
Când să fiu dascăl mi-ai menit!
N-ai fi putut s-alegi mai bine!
Nu știu de mi s-a cuvenit…

Mi-ai dat pe mână lutul bun
Din el să modelez iubire,
Să văd cum cresc din mugur pur,
Oameni, ce vieții dau cinstire!

Cât ai fost Doamne, tu, de bun,
Că m-ai trimis printre copii,
Din râsul lor puteri s-adun,
Și plânsul să-l fac simfonii.

Cu ei să cad, să mă ridic,
Să-nvăț din nou să înalț zmeie,
Să las realul pentru ludic,
Să fiu copil și nu femeie!

Mi-ai dăruit ce alții n-au:
Copii, care să mă iubească,
Și cărora să pot să dau,
Din suflet vorbă părintească!

TU dascăle ești fericit,
Că ești părinte pentru semeni,
Doar ție ți-a fost hărăzit,
Cu Prometeu să te asemeni!

Ce bun ai fost cu mine, Doamne,
Lasându-mă copil mereu,
Să pot veni atâtea toamne
La școală, făr` să-mi fie greu…
(Gabriela Munteanu)

(sursa: facebook)

Gânduri pentru premianți…

Standard

Zâmbete largi, zâmbete de izbândă, de învingători par a se împărți firesc la final de an școlar, mai mult ca în altă perioadă a anului.

Vocile interioare le spun „Ai reușit!”.  Cele din afară sunt amestecate… Răsplată și nevoia de apreciere, îmbrățișări dorite sau formale, emoții nestăpânite sau strunite, discursuri neînțelese și înțelese târziu, bucurii și regrete, amintiri duioase sau nostalgice, priviri strălucitoare sau încețoșate de lacrimi nestăvilite, nostalgice.

colorful_floral_heart_by_artbeautifulcloth-d8xswk0Privirile lor rătăcite caută încurajări și susținerea celor dragi. Nu toți le găsesc.

Obraijii purpurii, rumeni oricum, emoții iar și iar, ne molipsesc stârnind în noi amintiri crezute a fi pierdute.

Bucuria izbândei înseninează chipurile premianților ca o ploaie așteptată de vară. Un vârf al icebergului…

Dincolo de privirile ațintite asupra lor, învingătorilor, par invizibile munca, efortul, pasiunea, renunțările, puțin contabilizate de cei din jur. Toate fac parte din sufletul premianților în drumul spre reușită. E doar un răgaz.

Coronițe (readuse în drepturi) multicolore, florale vorbesc de unicitatea momentului pecetluit în fotografii moderne, toate reușite.

Îmi sunt dragi premianții în parada lor triumfală prin timp. Îmi sunt dragi strădaniile tuturor.

Ați reușit, continuați! N-ați reușit, căutați drumul!

Prof. Tatiana Vîntur

 

Biblia învingătorului (sursa http://www.damaideparte.ro)

 

Când învingătorul comite o greșeală, spune: „Am greșit!“ și învață lecția.
Când învinsul comite o greșeală, spune: „Nu e vina mea!” și aruncă vina pe alții.

Un învingător știe că adversitatea este cel mai bun învățător.
Un învins se simte victimă în fața adversităților vieții.

Un învingător știe că rezultatele acțiunilor lui depind de el.
Un învins crede în existența ghinionului.

Un învingător muncește mult, dar își și creează mult  timp liber pentru el însuși.
Un învins este o persoană mereu „foarte ocupată”, care nu are timp nici pentru ai lui.

Un învingător înfruntă provocările una câte una.
Un învins le evită și nu îndrăznește să le înfrunte.

Un învingător promite, își dă cuvântul și și-l ține.
Un învins face promisiuni, dar nu dă nicio asigurare.

Un învingător spune „Sunt bun, dar voi fi și mai bun!”
Un învins spune: „Nu sunt chiar așa de rău ca mulți alții…”

Un învingător ascultă, înțelege și răspunde.
Un învins doar așteaptă până când îi vine rândul să vorbească.

Un învingător îi respectă pe cei ce știu mai mult decât el, și încearcă să învețe ceva de la ei.
Un învins se împotrivește celor care știu mai mult decât el și ține seama numai de defectele lor.

Un învingător spune: „Trebuie să existe o cale mai bună de a o face…“
Un învins spune: „Așa am facut-o întotdeauna!”

Un învingător este o parte din soluție.
Un învins este o parte din problemă.

Un învingător ține seama de „cum se vede zidul în întregime”.
Un învins ține seama de „cărămida pe care trebuie să o puna”.

Un învingător ca tine împartașește acest mesaj…
Un învins, ca ceilalți, este egoist și îl păstreaza numai pentru el însuși…

Răbdare…

Standard

La o grădiniță un copil a cerut ajutorul doamnei educatoare pentru a-și pune cizmulițele în picioare. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu vroiau nicicum să intre. Până când a reușit să îi pună și a doua cizmuliță, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea, aproape că i-au dat lacrimile când băiețelul a zis: „Doamna, dar sunt puse invers.”

Într-adevăr, erau puse greșit.
Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când din nou cizmulitele erau încălțate, de data aceasta așa cum trebuia. Doar atunci a zis băiețelul:

„Cizmulițele astea nu sunt ale mele.” În loc să strige la el și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl descalțe. Atunci băiețelul a zis: „Sunt cizmulițele fratelui meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi!” Acum ea nu mai știa ce să facă, să plângă sau să râdă. A reușit totuși să strângă suficient har pentru a se lupta din nou cu cizmulițele.
Când în sfârșit l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat: „Și acum, unde îți sunt mănușile?”

Răspunsul? „Le-am băgat în cizmulițe ca să nu le pierd…”

„Cu iubire şi răbdare, nimic nu este imposibil.”  Daisaku Ikeda

TV

Găsim ceea ce căutăm

Standard

Un bărbat şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie de el și îl întrebă:

– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

– Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:

–  Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:

– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

– Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un negustor, aflat în preajmă, auzise aceste discuții şi, în timp ce pe al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:

– Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?

– Fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în el. (Bruno Ferrero)

Tatiana Vîntur