Arhive pe categorii: Povești cu tâlc

”Înțelepciunea este pentru suflet ceea ce este sănătatea pentru trup.” (Francois de la Rochefoucauld)

În căutarea iluminării

Standard

Un discipolul se apropie de maestrul său:

– De ani de zile sunt în căutarea iluminării, spuse. Simt că sunt aproape să o ating. Am nevoie să ştiu care e pasul următor.

– Cum te întreţii?, întrebă maestrul.

– Nu am învăţat încă să fiu autonom; mă ajută părinţii. Dar ăsta e doar un detaliu.

– Pasul următor pe care trebuie să-l faci e să te uiţi direct la soare timp de jumătate de minut, spuse maestrul.

Discipolul îi urmă sfatul, ascultător. După ce trecură 30 de secunde maestrul îi ceru să-i descrie ce avea împrejur.

– Nu reuşesc să văd. Soarele m-a orbit! spuse discipolul.

– Un om care caută doar lumina, evitând propriile responsabilităţi, nu va găsi niciodată iluminarea. Şi unul care se uită fix doar la soare va orbi, răspunse maestrul.

Înainte de a te avânta entuziasmat către sfere înalte, nu uita să verifici că ești ancorat în realitate. Și să te asiguri că frânghia este rezistentă!

Sursa: http://www.florinrosoga.ro

Tatiana Vîntur

Alegerile tale

Standard

„We are our choices!” (J.P. Sartre) sau… suntem ceea ce am ales să fim.

Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.

Illustration and PaintingLa un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.

După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.

După 7 luni sosi şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.

Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine.

– Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul.

– Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întreă pe al doilea.

– Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul.

– Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine…

Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.

Măcar pe undeva prin vreun colţ de suflet… să mai găsim puţină răbdare, un strop de înţelegere… şi poate iubire!

Sursa: http://rast.descult.com

Tatiana Vîntur

Oamenii din viața noastră

Standard

„Trezește-te în fiecare dimineață și spune-ți: Pot face asta!”

pot reusiFiecare om întâlnit în călătoria vieții are o importanță deosebită. Nimic nu este întâmplător, totul are un sens!

Iată câteva tipuri de oamenii care apar în viața noastră:

  1. Oamenii care ne ajută să ne trezim – numeroși oameni nu stau prea mult în preajma noastră. Se opresc pentru puțin timp să ne amintească, să ne deschidă ochii în privința visului nostru, a menirii noastre pe astă lume. Apoi pleacă mai departe. Universul ne trimite astfel de oameni pentru a ne ajuta să rămânem concentrați pe scopul nostru, pe țelurile noastre și să avem curajul și încrederea să ne urmăm visurile, să facem pași spre îndeplinirea lor.
  2. Oamenii care ne re-amintesc – dăm peste oameni care au misiunea de a se asigura că nu pășim în lături de la calea pe care am ales-o, oameni care ne țin pe drumul drept al succesului și al împlinirii. Deși aceștia există doar temporar în viața noastră, ei/ele lasă un impact puternic asupra sufletului nostru.
  3. Oamenii care ne forțează să evoluăm – anumiți oameni ne sunt învățători, îndrumători, ne arată lecții dificile pe care le avem de învățat spre a noastră dezvoltare continuă. De la ei/ele vom deprinde lucruri pe care ne chinuiam înainte să le învățăm singuri, fără prea mare succes.
  4. Oamenii care ne lasă spațiul nostru de manifestare – persoane cu care avem de-a face pentru o atât de scurtă durată încât par nesemnificativi în viața noastră. Dăm peste ei/ele aparent întâmplător, într-o cafenea, în tren sau în metrou, ori pur și simplu trecem pe lângă ei/ele pe stradă. Avem scurte conversații, dar nu vom păstra legătura, nu vom avem conexiuni viitoare. Sunt oamenii care ne lasă spațiul nostru de manifestare.
  5. Oamenii care rămân – un mic procent din oamenii pe care-i întâlnim vor rămâne în viața noastră perioade îndelungate. Aceștia sunt rari și de obicei greu de găsit, dar sunt printre cei mai prețioși pe care îi întâlnim. Ne pot fi prieteni, membri de familie, iubiți sau alte persoane importante pentru noi. Ei/ele au cel mai mare impact în viața noastră. Ne ajută să ne ridicăm atunci când suntem la pământ, ne sprijină să creștem, să ne dezvoltăm, ne sunt alături în ceea ce facem, ne susțin.

Simpla lor prezență este suficientă încât să ne determine să facem lucruri pe care nu le-am fi făcut până atunci, lucruri ce ne păreau drept imposibil de realizat. Pentru a-i găsi pe acești oameni rari, trebuie să avem răbdare cu universul, cu lumea – care sunt reflexii ale noastre, cum afirmă Elio D’Anna (Tehnologia visătorului).

(Sursa: http://www.calatoriainimii.ro)

„Dacă știi ce vrei este imposibil să nu găsești ceea ce cauți!” (Mihail Drumeș)

Un nou început cu sens și cu oameni valoroși pentru călătoria dumneavoastră!

Tatiana Vîntur

Toate se întâmplă cu un scop

Standard

A fost odată un rege căruia îi plăcea să meargă la vânătoare.
Într-o zi, în timp ce era la vânătoare, regele a răpus un leopard. A mers către acesta să vadă dacă era mort, când, deodată, leopardul ce stătea nemişcat, a sărit şi l-a atacat.
Servitorul său a reuşit să omoare leopardul, însă nu a putut să prevină ca regele să nu-şi piardă un deget.

target highFurios, regele i-a spus servitorului său: „Dacă Dumnezeu era bun, nu aş fi fost atacat, şi cu siguranţă nu mi-aş fi pierdut degetul!”
Servitorul i-a răspuns: „Chiar dacă s-au întâmplat toate acestea, tot ce vă pot spune este că Dumnezeu este bun şi tot ceea ce face, este exact cum ar trebui să fie. Nu greşeşte niciodată”.
Revoltat de răspunsul său, regele l-a întrebat pe servitor: „Dacă te întemniţez, ai crede în continuare că acesta este cel mai bun lucru pentru tine?”
Fără să-i fie frică, servitorul a răspuns umil: „Da, maiestate, aş crede în continuare că este cel mai bun aranjament pentru mine”.
Regele era deja furios în acest moment, aşa că a ordonat că servitorul să fie întemniţat numaidecât.
Trei luni mai târziu, regele împreună cu un alt servitor au plecat la vânătoare însă au fost capturaţi de un trib ce avea nevoie de un sacrificiu uman.
Pe altar, regele a privit disperat cum servitorul său a fost ucis chiar în faţa ochilor săi. Însă, dintr-odată, reprezentanţii tribului au descoperit că regelui îi lipseşte un deget, aşa că l-au eliberat. Considerau că este „incomplet” şi nu putea fi oferit zeilor.

Când s-a întors la palat, regele a ordonat că servitorul întemniţat să fie eliberat. S-a dus la acesta şi i-a spus umil: „Dumnezeu a fost cu adevărat bun cu mine… era cât pe ce să fiu omorât, însă datorită degetului lipsă, am fost eliberat”.
„Totuşi, am o întrebare”, a continuat regele, „Dacă Dumnezeu este aşa de bun, de ce mi-a permis să te întemniţez”?
Servitorul a răspuns cu înţelepciune: „Maiestatea voastră, dacă nu eram în temniţă, aş fi fost cu dumneavoastră şi aş fi ajuns să fiu sacrificat, de vreme ce nu-mi lipseşte niciun deget”.
Regele a râs şi a spus: „Corect! Toate chiar se întâmplă cu un scop”.

Vieţile noastre sunt pline de suişuri şi coborâşuri.
Când lucrurile nu se întâmplă aşa cum ne dorim, să nu ne pierdem bucuria de a trăi, credinţa într-un viitor mai bun. Cât timp fiecare dintre noi este om bun, lucrurile bune vor veni de la sine într-o zi. Să fim răbdători, buni şi să ne menţinem o perspectivă pozitivă. Greutăţile cu care ne confruntăm astăzi ne pregătesc pentru lumina zilei de mâine.

Sursa: https://www.delaomlaom.ro/

Tatiana Vîntur

Despre dorințe…

Standard

Un înțelept obişnuia să meargă pe dealuri şi în păduri, ca să studieze legile după care se guvernează natura. După ce petrecea câteva zile în acest mod, se întorcea seara în sat, oamenii se adunau în jurul lui, iar el le povestea lucrurile pe care el le învăţase. Într-o zi, unul din prietenii lui veni la el şi-i spuse:

27201604-book-wallpapers‒ Ai vrea, te rog, să-mi aduci, când te întorci o ramură de păducel (arbust ale cărui fructe sunt comestibile) ca să pot studia lecţia pe care ne-ai predat-o săptămâna trecută despre acest arbust?

‒ Da, spuse înțeleptul, o să-ţi aduc ramura diseară.

Un al doilea prieten îl întrebă:

‒ Ai putea să-mi aduci un trandafir pe care să-l studiez legat de lecţia de aseară?

‒ Da, o să-ţi aduc trandafirul.

Şi imediat ce omul se pregătea în acea dimineaţă să plece din sat, un al treilea prieten îl opri:

-Vrei să-mi aduci un crin, ca să pot studia lecţia despre puritate pe care ai ţinut-o aseară?

Înțeleptul a promis că o să aducă şi crinul. Seara, pe la apus, când se întorcea în sat, cei trei îl aşteptau,  să-l întâmpine. I-a dat fiecăruia ceea ce îl rugase să-i aducă. Dintr-odată, omul care ceruse o ramură de păducel, se plânse:

‒ Este o frunză moartă pe tulpina arbustului meu…

Al doilea se plânse şi el:

‒ Este un ghimpe pe tulpina trandafirului meu!

Cel de-al treilea spuse şi el:

‒ Este pământ pe rădăcina crinului meu!

‒ Să văd, spuse înțeleptul. Şi luă cele trei plante. De la primul prieten rupse frunza moartă de pe arbust şi i-l dădu înapoi. A rupt ghimpele de pe tulpina trandafirului şi i-l dădu celui de-al doilea prieten. A luat ţărâna de pe rădăcina crinului şi o puse în palma celui de-al treilea. Ţinând acum în mână arbustul, trandafirul şi crinul, spuse:

‒Acum, fiecare dintre voi are ceea ce a dorit prima dată. Te-ai uitat după o frunză moartă şi ai găsit-o; tu te-ai uitat după un ghimpe şi era acolo; tu ai găsit ţărâna pe crin pentru că am lăsat-o acolo. Puteţi păstra ce v-a atras atenţia prima dată. Eu o să rămân cu păducelul, trandafirul şi crinul pentru frumuseţea pe care am văzut-o în ele.

Găsim în lumea asta exact ceea ce căutăm. Dacă vrem să găsim lucruri murdare şi urâte, de asta o să avem parte; dacă vrem să căutăm doar greşelile altora, fiţi siguri că o să le găsim. Dar dacă vom căută ceea ce este frumos şi bun, lucruri frumoase şi bune ni se vor întâmpla.

Pentru noul an școlar un….

Poem irlandez

Rezervă-ţi timp să munceşti,
căci acesta este preţul succesului.
Rezervă-ţi timp să gândeşti,
căci asta este sursa puterii.
Rezervă-ţi timp să te joci,
căci este secretul tinereţii.
Rezervă-ţi timp să citeşti,
căci este sămânţa înţelepciunii.
Rezervă-ţi timp să fii prietenos,
căci îţi va aduce veselie.
Rezervă-ţi timp să visezi,
căci te va ridica la stele.
Rezervă-ţi timp să iubeşti,
căci este bucuria vieţii.
Rezervă-ţi timp să fii mulţumit,
căci este muzica sufletului.
Rezervă-ți timp să traiești în prezent
căci aceasta este sursa fericirii.

Un an școlar frumos și bun!

Tatiana Vîntur

Învierea Domnului

Standard

Sărbătoarea Paștelui din Vechiul Testament prefigurează sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos, considerat Paștele cel nou al nostru și o sărbătoare universală. Prin Hristos se realizează trecerea de la păcat la virtute și de la moarte la viață.
Dacă iudeii celebrează eliberarea temporară și pământească nutrind în același timp și speranțele venirii unui Mesia eliberator național, creștinii trebuie să sărbătorească eliberarea de păcat și de moarte și să nutrească și ei speranța unirii cu Hristos Cel răstignit și înviat pentru a rămâne cu El în veșnicie. Sfântul Ioan Gură de Aur menționa că Paștele trebuie celebrat cu multă bucurie, dar și cu o oarecare pregătire, fără să uite că li se cere o ieșire din prea multele împrăștieri ale acestei lumi, adică să nu rămână numai în cele vremelnice.

Învierea Domnului – temeiul fundamental al iubirii

Cel mai important eveniment din istorie, în care s-a implicat în mod direct Însuși Creatorul a toate, este Învierea Domnului, care aduce posibilitatea mântuirii pentru fiecare om. Dacă până la Învierea lui Hristos, moartea era privită ca o catastrofă inevitabilă și absurdă, după Înviere, moartea devine o mare trecere spre nemurire, o scară spre viața veșnică. Învierea Domnului Hristos ne echilibrează existența și gândirea, ne alimentează speranța și credința, ne înnoiește comuniunea cu ceilalți oameni. Învierea ne spune că Dumnezeu ne iubește în așa măsură încât acceptă pătimirile și Răstignirea pentru a ne arăta că dragostea nu poate fi pusă în mormânt, iar cine iubește cu adevărat, nu mai moare niciodată.

Parabola lingurilor lungi, o poveste cu tâlc despre diferența dintre Rai și Iad, ar trebui să ne pună pe gânduri și, de ce nu, să dezghețe inimile de piatră.

Un om pios, adâncit într-o convorbire tainică cu Dumnezeu, a îndrăznit să se roage: ‹‹Doamne, aș vrea să știu cum arată Raiul și Iadul!››. Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre ele și omul a privit înăuntru.

În mijlocul unei încăperi uriașe se afla o masă mare rotundă, pe care se odihnea o oală cu mâncare aburindă și atât de îmbietoare încât omului i-a lăsat gura apă.

Oamenii din jurul mesei erau însă slabi, suferinzi și neliniștiți. Păreau a fi tare înfometați… Țineau în mâini niște linguri cu cozi foarte lungi. Puteau ajunge cu ele la vasul de mâncare, dar era imposibil a și le duce la gură din cauza cozilor lungi.

Omul pios s-a cutremurat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu i-a spus: ‹‹Acum ai văzut Iadul››.

Au mers apoi la cea de-a doua ușă. În cameră se găsea aceeași masă rotundă, cu aceeași mâncare delicioasă. Oamenii de acolo țineau în mâini aceleași linguri cu cozile lungi. Dar, spre deosebire de cei dintâi, păreau bine hrăniți, veseli și vorbeau între ei.

Omul pios a spus: ‹‹Doamne, nu înțeleg!››.

Atunci, Dumnezeu i-a răspuns: ‹‹Este foarte simplu, trebuie doar să privești cu atenție. Acești oameni fericiți și sănătoși au învățat să se hrănească unii pe alții, pe când ceilalți se gândesc numai la ei înșiși. Oamenii buni au avut grijă să ducă la gură unul către celălalt lingurile lungi, cu care altminteri nu se puteau hrăni singuri. Acesta este Raiul!››.”

(Sursa: http://www.ziaruldesanatate.ro)

Hristos a înviat!

Pescărușul Jonathan Livingston

Standard

„Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. Viaţa nu are nicio valoare închisă între limite. Te desăvârşeşti mereu. În fiecare răsărit de soare se naşte ceva frumos. Călătoria aceasta nu are sfârşit.” (Pescărușul Jonathan, de Richard Bach)

La deschiderea Olimpiadei Naționale „Științele pământului”, ediția a XXIII – a, la Suceava, s-a adresat participanților, printre atâtea frumoase gânduri de bun venit și succes, urarea de a fi precum …pescărușul Jonathan Livingston, din cartea lui Richard Bach.

Un îndem pe care vi-l adresez și eu dumneavoastră, cu drag: Fiți precum pescăruşul Jonathan!

pescarusul-jonathan-livingston-editie-noua-completa-cu-un-capitol-final-inedit_1_fullsize„La o milă de ţăm, o barcă de pescari legase prietenie cu apa, iar chemarea pentru micul dejun scânteiase în aer până când apărură o mie de pescăruşi care încercau, zvâcnind şi zbătându-se, să obţină câteva firimituri de hrană.”

Printre pescăruşi, era unul care se interesa prea puţin de hrană. El avea alt ideal…

„Dar departe şi singur, străin de orice barcă şi ţărm, pescăruşul Jonathan Livingston exersa. […] Pentru cei mai mulţi pescăruşi, nu zborul contează, ci hrana. Dar pentru acest pescăruş, zborul era totul, nu hrana. Mai mult decât orice pe lume, pescăruşului Jonathan Livingston îi plăcea să zboare.”

Sigur că şi în lumea pescăruşilor există un conflict între generaţii…Mama îi spune: „De ce nu mănânci, fiule, ai ajuns numai pene şi os!”

Eroul nostru exersa toată ziua zborul:

„Când Pescăruşul Jonathan s-a întors la Stol, pe plajă era noapte târziu. Îmbătat de plăcere, mai făcu un luping la aterizare, însoţit de un tonou rapid, chiar înainte de a lua contact cu solul.”

Exerciţiile de zbor încep să-şi arate utilitatea:

„Când vor auzi de recordul meu, se gândea el, vor înnebuni de fericire. Viaţa are o altă semnificaţie acum! Ne putem ridica noi înşine din ignoranţă, putem deveni noi înşine fiinţe ale perfecţiunii, inteligenţei şi talentului.”

Sigur că realizările sale în domeniul zborului nu puteau fi privite cu ochi buni în neamul pescăruşilor. Este chemat la judecată.

„Pescăruşul Jonathan Livingston, în Centru pentru Ocară! […] Parcă-l pocnise cineva-n cap cu o scândură. I se muiară genunchii, i se pleoştiră aripile, urechile îi ţiuiau.”

Este condamnat la izolare printre ai săi,

„-…pentru cumplita sa nesăbuinţă, intona vocea solemnă, pentru violarea demnităţii şi tradiţiilor neamului pescăruşilor…”

Degeaba încearcă pescăruşul nostru să se justifice în faţa judecătorilor săi, incapabili de a năzui spre mai sus:

„-Nesăbuinţă? Fraţilor! Strigă el. Oare un pescăruş care descoperă şi urmează un sens în viaţă, un ţel mai înalt este nesăbuit? Mii de ani ne-am zbătut să obţinem peşte; acum, raţiunea vieţii noastre e alta- să ne desăvârşim, să explorăm, să fim liberi!”

Nimeni nu-l înţelege, toţi îl ignoră:

„-Frăţia noastră a încetat! Au intonat pescăruşii într-un singur glas şi, astupându-şi solemn urechile, i-au întors spatele.”

Nu izolarea e cel mai supărător lucru, ci ignoranţa de care nici măcar nu erau conştienţi cei din neamul său:

„Singura lui suferinţă nu era singurătatea, ci faptul că ceilalţi pescăruşi nu voiau să creadă în strălucirea zborului care-i aştepta; nu voiau să deschidă ochii şi să vadă.”

Tot exersând fel de fel de figuri de zbor şi de aterizare, Jonathan se zdrobeşte de o stâncă şi ajunge în altă lume, evident mai bună, aşa cum ne-o imaginăm şi noi, oamenii.

„Bănuieşti prin câte vieţi am trecut până să ne dăm seama că viaţa înseamnă mai mult decât hrană, luptă pentru putere, Stol?[…] Scopul nostru în viaţă este să  atingem acea desăvârşire şi s-o dezvăluim celorlalţi.[…] ne alegem lumea următoare în funcţie de ceea ce învăţăm în această lume.”

Important e ca din această lume să învăţam câte ceva…

„Dacă nu înveţi nimic, lumea următoare este întocmai ca aceasta, cu aceleaşi limite şi aceleaşi apăsătoare greutăţi pe care trebuie să le birui.”

Chiang, pescăruşul şef al unui stol din altă lume:

„Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desăvârşit – iată paradisul!”

Pescaruşul Chiang îl iniţiază pe Pescăruşul Jonathan Livingston în noua lume:

„Dacă vrei, putem începe să învăţăm cum să învingem timpul. Vei fi în stare să porneşti în sus şi să cunoşti ce înseamnă bunătatea şi dragostea.”

„…devenise elevul favorit al Starostelui însuşi, înghiţea idei noi ca un computer aerodinamic cu pene.”

În lumea desăvârşită în care ajunge, Jonathan îşi exersează trăsăturile de caracter decât însuşirile fizice.

„Cu cât îşi exersa mai mult bunătatea, cu cât încerca mai mult să cunoască natura iubirii, cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe Pământ.”

Doreşte să se întoarcă pe Pământ. Pescăruşul Sullivan încearcă să-i tempereze elanul de reîntoarcere:

„Jon, tu ai fost proscris odată. Doar înţelegi adevărul proverbului: „Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe”. Pescăruşii de la care ai venit stau pe Pământ cârâind şi luptându-se între ei. Sunt la o mie de mile de paradis şi tu vrei să le arăţi paradisul de acolo, de jos!”

Pescăruşul Sullivan şi Pescăruşul Jonathan Livingston sunt legaţi printr-o strânsă prietenie, dar ceva îi desparte. Jonathan vrea să se întoarcă în lumea de unde a venit şi să-i înveţe pe semenii săi desăvârşirea. Atunci, din păcate,

„Dacă învingem spaţiul şi timpul, ne vom fi distrus propria noastră frăţie. Dacă învingem spaţiul, rămânem numai cu Aici. Dacă învingem timpul, rămânem numai cu Acum.

Şi alţi pescăruşi încearcă să-şi depăşească limitele şi să-i înveţe pe alţii ceea ce ei ştiau deja să facă. Dar, cu ce urmări toate acestea…

„Pescăruşul Fletcher Lynd se izbi cu o viteză de peste două sute de mile la oră, de o faleză masivă de granit. Stânca i se păru o uriaşă de piatră care ducea spre altă lume. O explozie de teamă, de durere şi de întuneric, după care se trezi purtat la intâmplare, pe un cer foarte ciudat, uitând, amintindu-şi, uitând din nou; era trist şi mai ales, îi părea rău, nespus de rău.”

Pescăruşul Jonathan Livingston dispăruse în văzduh. Pescăruşul Fletcher continuă pe drumul deschis de prietenul său şi dă lecţii învăţăceilor înaripaţi:

„Pentru început, trebuie să înţelegeţi că un pescăruş este ideea nelimitată a libertăţii,[…] iar întregul vostru trup de la o aripă la alta nu este decât gândul vostru însuşi.”

Sursa: https://povestilelumii.wordpress.com

Tatiana Vîntur