Arhive pe categorii: Povești cu tâlc

”Înțelepciunea este pentru suflet ceea ce este sănătatea pentru trup.” (Francois de la Rochefoucauld)

Leagănul pisicii

Standard

În Luna Diasporei citiți o poezie:

 

Leagănul pisicii

Ieri, a venit pe lume copilul ce-l doream
S-a întâmplat așa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Și-a învățat să umble fără să știu eu.
Primele vorbe cand le-a spus, acasă nu eram,
Și a crescut, și-l auzeam
„Tăticule, ca tine am sa fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am sa fiu.”

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi baiețelul a făcut zece anișori
„Mulțumesc tăticule pentru minge, mi-a spus din ochișori”;
„Hai să ne jucăm
Hai să mă-nveți s-o aruncăm”;
I-am spus: “Nu azi, că sunt pe grabă
Și am cam multă treabă”.
“In regulă” a grăit,
Și a plecat spășit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
„Tăticule, ca tine am sa fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am să fiu”.

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi s-a întors de la facultate,
Si recunosc că-i un bărbat și jumătate.
„Fiule, sunt mândru de tine. Nu poți să stai?”
A dat din cap și mi-a zâmbit, dar vai,
„Aș vrea cheile de la mașină să mi le dai,
Și ne vedem noi mai târziu. Ce faci, nu mi le dai?”

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
„Când vii acasă, fiule?” „Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

M-am pensionat de mult și băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunăzi, într-o după-masă,
I-am spus „Aș vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis „Cu drag, tată, dar am și eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă… și copiii au gripă
Dar mi-a facut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Într-adevar s-a facut mare și e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
„Când vii acasă, fiule?” „Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Poem scris de de Harry Chapin

T.Vintur

Savurați cafeaua!

Standard

Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toți având joburi și poziții importante, mașini și case, au făcut o vizită unui fost profesor. Discuția a alunecat treptat spre cât de stresantă și obositoare e viața zi de zi. 

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună și s-a întors din bucătarie cu un vas mare plin cu cafea și o mulțime de cești. Unele erau din porțelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate și scumpe, unele cu inserții aurite, altele cu toarta ciobită, și i-a rugatpe fiecare să se servească.

Când toți aveau câte o ceașcă de cafea în mână profesorul le-a zis: Dacă ați observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceașcă scumpă și fină lăsând ceștile simple și ieftine goale pe masă.
E normal să vreți ceea ce e mai bun în viață, dar tocmai asta e sursa problemelor și a stresului pe care il aveți zi de zi. 

caffeine-shutterstock

Nu contează ce ceașcă ai ales, cafeaua are același gust. Ceașca nu adaugă nicio calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce ați vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceațca și totuți, inconștient, ați ales cele mai scumpe și bune cești. Și apoi ați început să vă uitați la ceașca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.

Viața e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, mașina, casa, hainele, poziția în societate sunt ceștile. Doar ne ajută să ne trăim viața, dar nu sunt VIAȚĂ.

Hainele pe care le avem, poziția în societate și banii nu înseamnă viața. Doar ne ajută să trăim viața. Nu definesc ceea ce înseamnă viața. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioși pe alții care au mai mult și nu reușesc să se bucure de ceea ce au. Câteodată concentrându-ne doar pe ceașcă, uităm să savuram cafeaua. 

Savurați cafeaua, nu ceștile! 

Cei mai fericiți oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiți oameni știu sa se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viața să fie frumoasă.

TV

Cât de plină ți-e găleata?

Standard

Autorii lucrării „Cât de plină ți-e găleata?”, Tom Rath și Donald.O. Clifton, pornesc de la Donald O. Clifton, profesor de psihologie la Universitatea din Nebrasca, care a studiat peste cinci decenii ceea ce  este pozitiv în comportamentul oamenilor. Așa a apărut, între 1990-2000, un nou domeniu de studiu: psihologia pozitivă, care își propunea studierea efectelor stărilor sufletești pozitive.

Tom Rath scrie în prefața lucrării amintite: „Pornind de la o metaforă de o simplitate deconcertantă, cea a unei „căni” și a unei „găleți”, teoria lui Don a avut implicații… și a influențat în mod nemijlocit existența a milioane de oameni. Motivul care explică această înrâurire puternică îl reprezintă credința sa nestrămutată că atât oamenii, cât și organizațiile pot beneficia cel mai mult atunci când atenția oamenilor se îndreaptă spre ceea ce este bun în comportamentul sau evoluția lor.”

În ce constă teoria cănii și găleții? Autorii o descriu astfel:

Fiecare dintre noi are o găleată invizibilă. Ea este permanent umplută sau golită, în funcție de ceea ce alții spun despre noi sau de comportamentul lor față de noi. Atunci când găleata ne este plină, ne simțim extraordinar. Când este goală însă, cădem pradă deznădejdii și ne simțim îngrozitor.

De asemenea, fiecare dintre noi are asupra sa o cană invizibilă. Când folosim această cană pentru a umple gălețile celor din jurul nostru – vorbind sau acționând în așa fel încât să le înmulțim stările sufletești pozitive – ne umplem și în același timp și găleata noastră. Când însă folosim această cană pentru a „șterpeli” din găleata altora – prin vorbe ori fapte care îi fac pe cei din jur să aibă mai puține stări sufletești pozitive – atunci ne diminuăm pe noi înșine…

Prin urmare, în fiecare moment al fiecărei zile, ne aflăm în fața unei alegeri: putem fie să ne umplem unul altuia găleata, fie ne băgăm cana în găleata celui de lângă noi. Este o opțiune esențială – o alegere care influențează profund relațiile cu semenii noștri, productivitatea muncii, sănătatea și fericirea. 

Teoria se bazează pe trei principii:

  1. Oamenii „funcționează” la parametri maximi atunci când gălețile lor sunt pline ochi și dau pe dinafară – și la parametri minimi atunci când aceste găleți sunt goale;
  2. La fiecare interacțiune cu semenii noștri, ne putem folosi cana fie pentru a umple, fie pentru a goli gălețile altora;
  3.  De fiecare dată când alegem să umplem gălețile persoanelor din jurul nostru, ne umplem și noi găleata  noastră.

Tatiana Vîntur

Obstacolul din drum

Standard

În vremuri străvechi, un rege dădu ordin, într-o bună zi, ca pe drumul cel mare al regatului să fie pus un bolovan uriaș. Apoi, regele s-ascuns și a urmărit să vadă dacă cineva va îndepărta din drum piatra uriașă.

obsacolCâțiva supuși de la curtea sa și câțiva negustori trecură pe acolo, dar ocoliră bolovanul. Cei mai mulți îl acuzau pe rege că nu păstrează drumul liber, dar nu au făcut  nimic pentru a-l elibera.

Apoi, regele zări venind pe drum un sărman, cărând în spinare o legătura mare de spice de orez. Apropiindu-se de bolovan, omul puse legătura jos și încerca să mute piatra la marginea drumului. Straduindu-se din greu, reuși în cele din urmă.

Pe locul unde fusese piatra, găsi un săculeț. În el se aflau mai multe monede de aur și o însemnare a regelui, care preciza că banii îi vor aparține celui care va îndepărta piatra. Sărmanul a păstrat banii și și-a urmat drumul.

Morala: Fiecare obstacol din drumul nostru în viață reprezintă o provocare și un prilej de a evolua. Fiecare reușită, fiecare depășire a unei greutăți ne oferă împlinire și mulțumire.

„Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că acel drum nu duce nicăieri.”

Tatiana Vîntur

Totul este în tine

Standard

O legendă veche spune că mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atât de mult de puterea divină din ei, încât Brahma – stăpânul tuturor zeilor – a decis să le ia această putere și să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită. A fost convocat consiliul zeilor pentru a se găsi soluția.
Zeii au sugerat:
– De ce să nu îngropăm puterile omului în pământ?
Brahma a răspuns:
– Nu, nu vom face asta pentru că omul va săpa adânc și le va găsi.
Atunci zeii au spus:
– In acest caz, să le trimitem divinitatea pe cel mai adânc fund al oceanului.
Brahma a răspuns din nou:
– Mai devreme sau mai târziu omul va explora adâncurile oceanului și cu siguranță că o vor găsi și o vor aduce la suprafață.
Astfel zeii au concluzionat:
– Nici pământul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divină să fie în siguranță, însă alte idei de ascunzătoare nu mai avem.
Brahma a exclamat dintr-o dată:
– Iată ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc înăuntrul lui pentru că este singurul loc unde nu va căuta.

De atunci încoace, conform legendei, omul a căutat în toată lumea, a explorat, a urcat și a săpat, căutând ceva ce a fost în tot acest timp în interiorul lui.

Eric Butterworth – Descoperă puterea din tine

Reguli despre fericire: Andrei Kurpatov

Standard

Andrei Kurpatov poate fi numit, fără a greși,  psihoterapeut popular.

Regulile, legile și pihologia sa au ajutat oamenii să înțeleagă mai bine anumite mecanisme ale vieții.

Câteva reguli despre fericire:

http://perfect-ask.com/reteta-fericirii-de-la-un-doctor-celebru-nu-va-risipiti-fortele-pentru-oamenii-care-nu-va-iubesc/

TV

Copacul cu probleme

Standard

De fiecare dată când ajungea acasă, Mike se ducea în gradină unde se apropia de un copac falnic și punea ceva într-un săculeț ce era prins de una dintre crengi.

Într-o zi, invită pe unul dintre cei mai apropiați colegi de la serviciu pentru cină.

„Scuza-mă un moment”, spuse Mike și se duse, ca în fiecare zi, lângă copacul din gradină unde puse ceva în săculeț.

„Nu te supăra, ce faci acolo?”, îl întrebă colegul.

„O, acesta este copacul meu cu probleme, mi-a răspuns. Îmi dau seama că nu mă pot feri de necazuri la muncă, dar știu un lucru: că ele n-au ce căuta în casa în care se află copiii și soția mea. Așa că le atârn în pom în fiecare seară când ma întorc acasă. A doua zi dimineața, le iau înapoi. Partea amuzantă este, a spus el zâmbind, că dimineața nu mai sunt tot atât de multe câte îmi amintesc că lăsasem cu o seara înainte.”

Sursa: http://www.zoneperformance.ro/copacul_cu_probleme.html

Tatiana Vîntur