Arhive pe categorii: Povești cu tâlc

”Înțelepciunea este pentru suflet ceea ce este sănătatea pentru trup.” (Francois de la Rochefoucauld)

Prietenia – comoara ce mai de preț

Standard

Ziua internaţională a prieteniei, marcată în fiecare an la 30 iulie, a fost adoptată oficial de ONU în 2011, notează http://www.un.org.

Scopul acestei zile este de a transmite mesajul că prietenia între popoare, ţări, culturi şi indivizi poate inspira eforturile de pace şi poate construi punţi de legătură între comunităţi. Conceptul de prietenie este extins astfel dincolo de relaţiile individuale.

Marcarea Zilei internaţionale a prieteniei este o iniţiativă care urmează propunerii făcute de UNESCO şi care a fost preluată de Adunarea Generală a ONU în 1997. Atunci, prin Rezoluţia A/RES/52/13, s-a definit cultura păcii ca un set de valori, atitudini şi comportamente care resping violenţa şi depun eforturi pentru prevenirea conflictelor prin abordarea cauzelor lor profunde, potrivit site-ului un.org. ONU invită toate statele membre să sărbătorească această zi în concordanţă cu cultura şi obiceiurile locale, naţionale sau regionale, inclusiv prin activităţi educaţionale şi de conştientizare a valorii relaţiilor de prietenie în viaţa tuturor. (www.agerpres.ro)

Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă.

„Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. „Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.

Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. „Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. „Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. „Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.

Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. „Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.

Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”

„Unde este?” exclamă toţi surprinşi.

„Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”

Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!

Morala

Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de „a împărţi” – prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor – de „altruism”- prietenii au grijă unii de alţii – şi de „sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.

Un proverb japonez spune astfel: „Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: „Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: „Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.

Este foarte greu să descriu în câteva fraze ce înseamnă prietenia şi care este importanţa ei în viaţa noastră. Oare am putea trăi fără ea, singurătatea ne-ar putea fii un bun tovarăş pe parcursul vieţii noastre? Sunt prea multe de spus, sunt prea multe întrebări cu prea multe răspunsuri. Ne-ar face mare plăcere dacă ne-ai împărtăşi şi nouă ce înseamnă prietenia pentru tine şi astfel, vom alcătui împreună un mic „caiet de notiţe”. Şi apropo, tu ai putea trăi fără prieteni?…

Sursa: https://psihologploiestimarinasasu.wordpress.com/

„Prieten este cel care atunci când îți întinde mâna, îți atinge inima.” (Gabriel Garcia Marquez)

Tatiana Vîntur

După un anumit timp

Standard

După un anumit timp, de Jorge Louis Borges

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe…
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în ‘astăzi’ şi ‘acum’,
pentru că terenul lui ‘mâine ‘
este prea nesigur pentru a face planuri…
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Foto: Fabrizio Verrecchia

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţa,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă…
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are niciun sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul…

Jorge Luis Borges

Răsplata

Standard

Un împărat, neavând copii, a decis să-şi aleagă un moştenitor dintre mai mulţi tineri de rând. I-a adus la palat şi le-a spus: „Îmi va fi moştenitor cel care va reuşi să crească într-un an de zile cea mai frumoasă plantă care va răsări din seminţele pe care eu vi le voi da”. 

Tinerii au luat câte o sămânţa şi au plecat la casele lor. După un an s-a întors fiecare cu planta sa. Numai un băiat avea ghiveciul gol. Era foarte trist că nu reuşise să facă sămânţa să încolţească şi să răsară, deşi o udase şi o îngrijise foarte atent. 

Împăratul se opri tocmai în faţa lui şi-i spuse: „Tu-mi vei fi moștenitorul”. Toţi rămaseră uimiţi.

Împăratul îşi explică alegerea: „Semințele pe care vi le-am dat erau fierte şi nu aveau cum să încolţească. Voi toţi aţi sădit alte seminţe şi m-aţi înşelat. Doar acest băiat a avut curajul şi cinstea de a aduce în faţa mea un ghiveci cu o sămânţă stearpă”. 

Cinstea, la un moment dat, va fi răsplătită, deşi aparent nu a adus niciun rod. 

„Nu există moștenire mai prețioasă decât cinstea” (W. Shakespeare)

Tatiana Vîntur

Eu încă mai cresc…!

Standard

Edmund Hillary a fost primul om care a escaladat muntele Everest. În 29 mai 1953 a urcat pe cel mai înalt munte știut de oameni. A fost răsplătit pentru eforturile sale.

În 1952 a încercat să urce pe muntele Everest, dar a eșuat. Câteva săptămâni mai târziu, un grup de englezi l-a rugat să le adreseze câteva cuvinte.

Hillary a pășit pe scenă în aplauze furtunoase. Audiența recunoștea încercarea sa de a atinge excelența, dar Edmund Hillary îl considera un eșec. S-a dus de lângă microfon și a înaintat până pe marginea platformei.

A ridicat pumnul către o poză a muntelui.

A spus cu voce tare, Everestule, tu m-ai învins prima dată, dar eu te voi învinge data viitoare pentru că tu ai crescut deja cât ai putut să crești… dar eu încă mai cresc!

Foto: https://mountain-hd-wallpaper.blogspot.com/

Tatiana Vîntur

Țeluri înalte

Standard

Un profesor le-a dat posibilitatea elevilor săi să aleagă participarea la unul din trei examene: unul cu 50 de întrebări, altul cu 40 de întrebări și ultimul cu 30 de întrebări.

set-your-goal-highCei care au ales examenul cu 30 de întrebări au fost răsplătiți cu nota 8, chiar dacă au răspuns bine la toate întrebările. Celor care au ales exemenul cu 40 de întrebări profesorul le-a pus nota 9, chiar dacă nu toate răspunsurile erau formulate corect.

Cei care au ales examenul cu 50 de întrebări au primit nota 10, deși nu toate întrebările aveau răspuns.

Elevii erau nedumeriți. Profesorul a spus: „Dragii mei elevi, nu am vrut să verific ceea ce știți, ci hotărârea voastră de a ținti mai sus.”

„Stabiliți-vă obiective înalte și nu vă opriți până nu ajungeți la ele.” (Bo Jackson)

Tatiana Vîntur (Vitamine zilnice pentru suflet, vol.1)

Luciditate

Standard

Luciditate

de Tatiana Vîntur

 

Năzuim atâtea….,

Când ne este bine!

Ne gândim la bine

Când ne este rău!

Clepsidra„Eu, atotputernic,

Eu, cel nesmerit,

Caut nemurirea!

Sunt de neînvins!

Nu am timp de fleacuri,

Lucruri pământene;

Caut efemerul,

Timpul neștiut.

Dilatată-i clipa,

Plină de himere,

Și mut, mai departe,

Câte-un azimut.”

Bănuim că lumea,

Ea, e vinovată

De absurde fapte:

Eu, nu mai sunt Eu!

În lucida clipă,

Socotim averea:

O dună ne pare

Tot ce am făcut!

Măruntele lucruri

Capătă valoare!

Alergăm haotic

Să găsim un leac.

Întoarcem clepsidra.

Timpul ne apasă!

Cerșim îndurare:

„Vreau, doar, să trăiesc!”

Experiența „Bobul de muștar” versus „Responsabilitate pentru sănătate”

Standard

Un om drag îmi spune azi că este precum „un bob de muștar” în imensitatea lumii, exprimându-și astfel zădărnicia, neputința, teama, îndoiala, dilemele zilelor bântuite de virusul ce s-a abătut aupra omenirii, devenită din ce în ce mai încrezătoare în sine, în tot și în toate.

Argumentele mele, omenești, empatice, nu reușesc să-i spulbere anxietatea cu atât mai mult cu cât testul „negativ” nu-i înlătură simpomele virulente pe care le percepe de la propria-i familie, de la colegi, cadre medicale, trimiși cu mâinile goale în prima linie, de către „specialiști” ce-i îndeamnă să nu se teamă de un… „(nu pot reda epitetul) de virus”. Mi-am amintit de Hipocrate. Oare e desuet?!

Credința, chiar cât un bob de muștar, spune Biblia, este răspunsul la orice neputință, îți dă puterea să răstorni munții când toți cred că e zadarnic, face ca un miracol să se întâmple, îți dă speranțe în întunericul de smoală.

„Împărăţia Cerurilor este ca un bob de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ogorul său:  el este într-adevăr cel mai mic dintre toate seminţele (dintre cele ce erau cunoscute de gospodarii vremii, din Canaan), dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturi şi devine un copac (se cunoşteau două soiuri de plante de muştar, una de aproximativ 3 m şi alta de aproximativ 7,5 m), aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuibul între ramurile lui“. (Matei, 13:32) 

Așadar, mi-am amintit de credință. Oare e desuet?!

Dar cum să crești acest „copac”? M-am gândit la iubire, la adevăr, la altruism și dincolo de toate m-am gândit la responsabilitate. Oare e desuet?!

Copacul nu poate crește cu minciună, ură, egoism, lașitate. Oare e desuet?!

„În singurătate omul învață să își făurească un caracter puternic și să capete încredere în forțele proprii. În acea stare depinde doar de el și de semnele Cerului pentru a rămâne în viață”, spune Robinson Crusoe.

În aceste zile de izolare, autoizolare, de singurătate, autosingurătate, de însingurare, de tăceri ce sfredelesc mai puternic decât oricare alt țipăt mintea noastră, tăceri ce ne răsucesc mințile, avem răgaz pentru noi și pentru toți cei pe care-i iubim sau nu-i iubim, avem răgaz să ne rescoperim darurilor pe care fiecare le avem în noi înșine și, uneori, uităm să ne bucurăm, să le vedem.

Cred că e necesar să continuăm să învățăm, iar și iar, faptul că „înțelepciunea este pentru suflet ceea ce sănătatea este pentru trup” (Francois de la Rochefoucauld), valori de care avem cu toții nevoie, măcar cât bobul de muștar, prin educație. Oare e desuet?!

Vă invit, în perioada următoare, dragi înfăptuitori ai educației, în călătoria curcubeului R.E.S.P.E.C.T. (Responsabilitate. Educație. Siguranță. Preventie. Emoții. Comunicare. Toleranță) cu ceea ce e potrivit, să învățăm de la toate: „Învață de la umbră să taci și să veghezi, Învață de la stâncă cum neclintit să crezi… (…) Învață de la greier, când singur ești, să cânți, Învață de la Lună să nu te înspăimânți….”

Dați-mi un semn pentru a împărtăși experiența „Bobul de muștar” sau „Responsabilitate pentru sănătate”, fie și în Școala altfel sau în alt fel de școală.

Resurse suplimentare:

Povestea boabelor de muștar, de Cristina Chivarsie, în lectura lui Florian Pittiș http://martinmaia.blogspot.com/2018/04/povestea-boabelor-de-mustar-cristina.html

Volumul Participarea la democrație, unitatea de învățare Responsabilitate: https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-4/part-1/unit-2/

Tatiana Vîntur

 

Totul va fi bine!

Standard

Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.

c7d3572b134ad6954d922eacba4e082a-color-oro-everything-will-be-okPatronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci „vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.

Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.

Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.

Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.

Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi că acesta nu este un moment potrivit ca să cheltuie banii pe lucruri artistice.

Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul…
În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.

Morala: Gândurile şi cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.

Să ne păstrăm calmul! Totul va fi bine!

Tatiana Vîntur

(sursa https://menssanaetanimasana.wordpress.com/)

De primăvară…

Standard

52179332_297456240952664_3105470283692113920_nCe dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară,
Din ghiocei îți fac o cingătoare,
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.

Te-ncalț cu pantofiori de toporași,
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.

Și gata! Nu mai am, știi bine
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am, la Dumnezeu sunt toate.
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,

Rugându-mă la El să ți le dea!
(Magda Isanos, Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?”)
O primăvară frumoasă!

În căutarea iluminării

Standard

Un discipolul se apropie de maestrul său:

– De ani de zile sunt în căutarea iluminării, spuse. Simt că sunt aproape să o ating. Am nevoie să ştiu care e pasul următor.

– Cum te întreţii?, întrebă maestrul.

– Nu am învăţat încă să fiu autonom; mă ajută părinţii. Dar ăsta e doar un detaliu.

– Pasul următor pe care trebuie să-l faci e să te uiţi direct la soare timp de jumătate de minut, spuse maestrul.

Discipolul îi urmă sfatul, ascultător. După ce trecură 30 de secunde maestrul îi ceru să-i descrie ce avea împrejur.

– Nu reuşesc să văd. Soarele m-a orbit! spuse discipolul.

– Un om care caută doar lumina, evitând propriile responsabilităţi, nu va găsi niciodată iluminarea. Şi unul care se uită fix doar la soare va orbi, răspunse maestrul.

Înainte de a te avânta entuziasmat către sfere înalte, nu uita să verifici că ești ancorat în realitate. Și să te asiguri că frânghia este rezistentă!

Sursa: http://www.florinrosoga.ro

Tatiana Vîntur