Arhive pe categorii: Povești cu tâlc

”Înțelepciunea este pentru suflet ceea ce este sănătatea pentru trup.” (Francois de la Rochefoucauld)

Plumbuiera

Standard

„Toată viaţa-i o şcoală!” (Comenius)

Găsesc o cutie din lemn al cărei capac e prins în balamale delicate, decorat prin tehnica „print” cu trandafiri discreți, cutie ce s-a dorit a fi un lăcaș pentru flori delicate, înfipte în buretele poros, cu rol de prelungire a vieții florilor… O păstrez printre cele care „o să-mi trebuiască cândva”.

În nostalgile mele o asemăn cu o plumbuieră…

Cine mai știe ce-i o plumbuieră?

Deși eu știu, încep să mă îndoiesc că ar fi fost cândva reală, auzind la rându-mi cuvântul, demult, rostit de bunica mea, dacă nu voi fi avut și eu una în clasele primare.

Am avut una din lemn, pictată zgârcit, impregnată de cerneala uitată pe tocul peniței, cu un capac ce se trăgea cu ușurință pe două șine meșteșugite. Da, am avut o „plumbuieră”, penarul de azi, dar din lemn, ce adăpostea tocul, creionul și mici secrete împăturite în bilețele inocente. Făcea zgomot în ghiozdanul pătrățos, cartonat, alături de ascuțitoare și călimară (specială, ce nu se vărsa când era răsturnată, accidental).

Plumbuiera adăpostea „plumbul” într-o perioadă când  placa de ardezie era o amintire, dar creioanele chimice, călimara, tocul cu cerneală erau precum „pic”-ul modern sau pixurile cu gel de astăzi.

„Îmbrăcat” în haine lemnoase, grafitul plumbuit, adică „plumbul”, lăsa urme pe hârtie, ca orice creion., avea un miros specific, îl asemăn acum, cu mirosul ziarelor proaspăt tipărite. Ce simțuri!

În absența umidității urmele lăsate de vârful gros al creionului chimic erau gri, cenușii. În prezența apei, adică umezit pe  vârful limbii (o tehnică rapidă de a stimula o reacție de culoare, regăsită la tâmplari, croitori), urmele sale erau violete, fiind impregnate pe orice hârtie, piele, textile, mult mai dificil de șters.

„Şi cum învăţau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau
stau toţi grămadă pe lângă el. Şi aşa-nvăţau literele.
Ştergeau şi iar îl întindeau.
– Ia zii, mă, A – făcea învăţătorul.
– Zii şi tu, răspunde elevul.
– Păi, io zisei.
– Păi, mai zii o dată.
Bată-te Dumnezeu să te bată! şi pleca de lângă el.
Pe unii îi „gâdila” la palmă cu o linie; (Marin Sorescu, Dascălul)

Primul strămoș al creionului a fost folosit în Roma Antică, fiind numit stylus – o vergea din metal (de obicei plumb), cu ajutorul căreia se zgâria suprafața unui papirus pentru a transmite informațiile necesare. Nicolas-Jacques Conte, pictor francez, inventează în 1795 creionul cu mina de grafit, într-o formă asemănătoare cu cea pe care o știm cu toții. Prima fabrică americană de creioane apare în 1812. Iar Edson Clark și-a brevetat invenția creionului chimic în 1866.

Popularitatea creionului chimic a scăzut la sfârșitul secolului XX, chiar dacă acestuia i s-a atașat un mic rezervor care-l făcea mai accesibil pictorilor, scriitorilor. Locul lui a fost luat de pixurile comerciale. În spațiul cosmic astronauții au luat creioane, nu pixuri, deoarece pasta acestora plutește în imponderabilitate.

Dicționarele online nici nu mai conțin acest cuvânt. Google mă dirijează spre „plumieră”, mai franțuzească prin naștere și modernitate, cu accente orientale, ca să nu zic chinezești, cu magnet, fermoar, scaieți, oglindă, colorate, țipătoare, cântătoare, de mușama veritabilă și kitsch real, pentru fiecare ghiozdan.

„O tempora, o mores!” (Cicero)

Foto: kylie driscoll

Tatiana Vîntur

Nu călcați panseluțele

Standard

Invitație la lectură: Înțelege-ți copilul, de  Kay Kuzma

Maestrul Grădinar mi-a spus cândva:

„Lasă panseluţele să crească în grădina Mea.” 

Apoi, mi-a înmânat cazmaua și a continuat:

„Ai grijă de ele până

Mă-ntorc! Vin îndat’”

„Dar, Doamne, eu nu știu cum să am grijă de ele.

Sunt atât de firave, atât de fragile.

Și eu n-am mai avut niciodată pansele!

Încredinţează-mi un trandafir –

ghimpii îl vor protejade nepriceperea și de stângăcia mea.

Încredinţează-mi o lalea-

Stă îngropată în siguranţă sub iarbă, până trece

Iarna cea grea, vremea cea aspră și rece,

Ca mai apoi să răsară

În înmuguriri de primăvară.

Încredinţează-mi o iederă,

ai cărei cârcei se agaţă și ei de alţii,

de ce pot,ca să găsească suport.

Dar, Doamne, panseluţe?

Ele nu au nici ghimpi, nici bulb, nici cârcei.

Nu-mi da panseluţe!

Dă-mi altceva, orice vrei!”

Dar Grădinarul nu mă asculta,deci,

mi-am schimbat și eu rugăciunea, așa:

„Bine, Doamne.

Voi avea grijă de panseluţe de-acum,dar spune-mi Tu cum.

„Și Dumnezeu mi-a spus:„Udă-le cu dragoste,

Plivește-le cu hotărâre și bine,

lasă-le să se încălzească la lumina din sufletul tău, din tine.”

„Asta-i tot?”

„Mai este un singur lucru, dar foarte important:

Cât de frumos vor înflori și cât de minunat depinde de tine –

de cât de ușor le atingi de cât le îngrijești de bine. 

Așa că, umblă cu grijă printre micuţii Mei.

Nu uita unde ești!

Nu călca pe panseluţe, să nu le zdorbești.” 

Amintindu-mi cuvintele Maestrului Grădinar,

am pornit înainte, pentru a-mi aduce la îndeplinire partea mea de lucru,

murmurând în șoaptă această rugă fierbinte:

„O, Doamne,

Dă-mi cuvinte blânde,

mâini blânde și picioare blânde,

Ca să nu calc peste panseluţele plăpânde.”

Foto: unsplash Vincenzo Di Giorgi

Viața – un joc cu 5 bile

Standard

„Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer. Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.” (James Patterson, Jurnalul lui Suzanne pentru Nicholas)

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?
☀Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.

☀Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.

☀Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.

☀Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.

☀Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.

☀Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.

☀Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.

☀Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.

☀Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.

☀Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.

☀Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.

☀Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.

☀Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e istorie, mâine e mister iar azi e un cadou… Bucură-te de el!”

Sursa: www.special4u.ro

Foto: Hand Blown Glass Balls in Transparent Colors, By Avalon Glassworks 

Tatiana Vîntur

Pasărea colibri

Standard

Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator. Pasărea colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul.
Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau.
Pasărea colibri continua, însă, să care apa în cioc.
Un tigru, conștient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția:

-Ești nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care-l aduci tu?

Pasărea colibri îi răspunse:

– Eu îmi fac partea mea…!

Foto: www.unsplash.com, Chris Charles

Tatiana Vîntur

Alegeri

Standard

„Spiritul uman este mai puternic decât tot ce îl afectează.” (C.C. Scott)

Un om care se simțea veșnic împovărat de greutățile vieții se plânse unui vestit maestru:
„- Nu mai pot! Viața mi-e un chin!”
Maestrul luă o mână de cenușă și o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe
care-l avea pe masă, spunând:
„- Acestea sunt suferințele tale.”
Toata apa se tulbură și se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă altă mână de cenușă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se
apropie apoi de fereastra și o aruncă în mare. Cenușa se împrăștie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.

„-Vezi?”, îl lămuri înțeleptul. În fiecare zi, trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea.”
Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete șovăitoare, prea multe minți nepricepute
și brațe închise! Unul dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconștientă, ci adevăratul curaj, care în fața fiecărei probleme spune liniștit: „Există cu siguranță o soluție pe undeva, iar eu o voi găsi!”

Povestire: Bruno Ferrero

Foto: http://www.unsplash.com (Joseph Barrientos )

Tatiana Vîntur

S-auzim cum iarba crește!

Standard

În zădar în colbul şcolii…

de Mihai Eminescu

În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,
Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ –
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.

„Puterea amintirilor şi a aşteptărilor este atât de mare, încât pentru majoritatea oamenilor trecutul şi viitorul nu sunt doar la fel de reale ca prezentul, ci mult mai reale decât acesta. Prezentul nu poate fi trăit cu bucurie dacă trecutul nu a fost „curăţat” şi viitorul nu străluceşte de promisiuni.” (Alan Watts, Înțelepciunea nesiguranței)

Așadar, să ne facem promisiuni pentru alegeri înțelepte într-un început de an 2021: bine vs. rău; frumos vs. urât; iubire vs. ură; tandrețe vs. cruzime; triumf vs. înfrângere; adevăr vs. minciună; prietenie vs. dușmănie; învățare vs. dezvățare; muncă vs. odihnă; sănătate vs. boală; speranță vs. disperare; optimism vs. pesimism; îmbolnăvire vs. vindecare.

„S-auzim cum iarba crește!”

Fotografie: http://www.unsplash.com, Kai Brune

Inspector școlar prof. Tatiana Vîntur

Învață de la păsări…

Standard

„Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,

Învaţă de la toate că totu-i trecător…

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,

Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!”

V-ați întrebat de ce zboară un stol de păsări în „V”?

Gâștele sălbatice zboară în stol formând litera „V”. În timpul zborului fiecare gâscă când îşi mişcă aripile, creează un curent ascendent pentru pasărea imediat următoare. Zborul în formaţie de „V” ajută întregul stol să-şi mărească raza de acţiune a zborului cu 70% faţă de cazul în care fiecare pasăre ar zbura singură.

Atunci când din diverse motive o gâscă se întâmplă să iasă din formaţie, simte imediat rezistenta aerului şi intră din nou în stol pentru a putea beneficia de curentul ascendent creat de pasărea din faţă.

De-a lungul călătoriei când gâsca din frunte (liderul) oboseşte, ea intră în formaţie şi o alta îi ia locul în frunte. Gâştele din spate le încurajează pe cele din faţa să menţină viteza, prin sunetele specifice:„ga-ga-ga-ga”.

Atunci când o gâscă se îmbolnăvește sau este nevoită să iasă din formație o alta îi ia imediat locul. Alte două gâşte ies din formaţie şi o însoţesc pe pământ pentru a-i oferi ajutor şi protecţie. Vor sta cu gâscă bolnavă sau rănită până când aceasta se reface şi îşi poate relua zborul, sau până când moare. Numai atunci vor pleca singure sau cu o altă formaţie pentru a prinde din urmă stolul.

Avem de învăţat de la păsări! O lecție de leadership!

Tatiana Vîntur

19 zile…Copiii învață ceea ce trăiesc

Standard

Copiii învață ceea ce trăiesc

de Dorothy Law Nolte

Tatiana Vîntur http://www.wordart.ro

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teama, copiii învaţă să fie anxioşi.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjurati de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă sa iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aiba încredere în ei şi ceilalti.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e placut să traieşti pe lume.

Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava

Ce este important?

Standard
Foto: Nick Fewings 

Un bãștinaș american și prietenul lui treceau, în centrul orașului New York, pe lângã Times Square în Manhattan. Era în timpul prânzului și strãzile erau pline de oameni. Mașinile claxonau, frânele taxiurilor scârțâiau pe la colțuri, sirenele zornãiau, sunetele orașului erau asurzitoare.

Deodatã, bãștinașul spune, „Aud un greiere!”

Prietenul sau spune: „Ce? ești nebun? Cum poți să auzi un greiere în gãlãgia asta!”

„Nu, sunt sigur!” a spus el, „Am auzit un greiere!”.

„E o nebunie”, i-a rãspuns prietenul.
Insă el ascultă cu atenție un moment, și apoi se îndreptã, traversând strada, spre un ghiveci de ciment, în care creșteau niște plante. S-a uitat în ele și pe sub crengile lor, a descoperit un mic greiere.

Amicul sau a fost pur și simplu uimit. „E incredibil! Cred că ai urechi supraomenești!”

„Nu”, a spus bãștinașul. „Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei să asculți.”

„Dar nu se poate!” a spus prietenul. „N-aș putea auzi un greier, în așa o gãlãgie.”

„Da, într-adevãr,” a venit replica. „Depinde ce este cu adevãrat important pentru tine. Hai sã-ți arăt!”

A bãgat mâna în buzunar și a scos câteva monede, pe care, în mod discret, le-a scãpat pe trotuar. Atunci, în ciuda zgomotului șoselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa pe o rază mare, fiecare cap întorcându-se sã vadã dacã banii cãzuți nu erau ai lor.
„Ai înțeles ce vreau sã spun?” a întrebat bãștinașul american. „Totul depinde de ce este important pentru tine!”

Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/

Tatiana Vîntur

Oră imensă…

Standard

Oră imensă

de Juan Ramón Jiménez

Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ar vorbi în taină cu-amurgul amândoi.
E liniştea de aur. E seara de cristale.
Candori rătăcitoare trec legănând copacii.
Şi dincolo de toate prin vis pârâul clar
printre mărgăritare spre infinit aleargă…
Singurătate! Totul e limpede şi stins…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Iubirea e departe… Nepăsătoare, calmă,
inima-i liberă. Nici veselă, nici tristă.
Culori, parfumuri, brize şi cântece o fură…
Parcă-ar pluti pe lacul unor simţiri imune…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ai putea cu mâna s-atingi eternitatea…