Arhive pe categorii: Povești cu tâlc

”Înțelepciunea este pentru suflet ceea ce este sănătatea pentru trup.” (Francois de la Rochefoucauld)

Să construim poduri, nu ziduri

Standard

Doi fraţi, care trăiau în gospodării alăturate, au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte…

Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.          

– Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta.
– Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.            

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era ,deloc, un gard de doi metri. În locul lui era un pod, care lega cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment, vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea,  şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
– Eşti un om deosebit; să te gândeşti, tu, să construieşti un pod aşa de frumos, după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!         

Şi s-au iertat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece întru ale sale.
– Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata.           

– Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…

„Oamenii construiesc prea multe ziduri și prea puține poduri. ” (Isaac Newton)

Tatiana Vîntur

La mulți ani, cu prețuire!

Standard

Un An Nou plin cu de toate

Și cu multă sănătate!

S-aibă semnificație

Și multă educație!

Optimism și împlinire

Multă, multă fericire!

Credință și bucurie

Mult bine și prețuire!

La mulți ani! La mulți ani! La mulți ani!

Cândva, pe o margine de lume, într-un sat îndepărtat trăia un suflet de artist, talentat și înțelept. Maestrul adora copiii și îi plăcea să-i răsfețe cu încântătoare daruri: lucrușoare mici, născute dintr-o mare pasiune, foarte frumoase, dar… fragile!

Oricât de mult se străduiau prichindeii să fie grijulii cu noile jucării, fermecătoarele daruri se spărgeau zgomotos, transformându-se în cioburi. Micuții plângeau cu amărăciune.

Cu timpul bătrânul înțelept le oferea alte daruri minunate: amețitor de frumoase, dar… și mai fragile!

Intr-o zi părinții copiilor, copleșiți de drama picilor, au bătut la ușa bătrânului:

– Maestre, ești atât de înțelept! Știm că le dorești copiilor noștri numai bine! Dar de ce faci astfel de cadouri? Sunt încântătoare, dar atât de fragile!

Bătrânul înțelept le răspunse zâmbind:

– Vor trece doar câțiva ani și cineva le va oferi… inima sa. Din bucuria de a primi aceste lucruri mici – frumoase, dar fragile, și tristețea de a le pierde într-o clipă, vor învăța să fie măcar un pic mai grijulii cu acel dar de neprețuit!

La mulți ani, cu prețuire!

Tatiana Vîntur

Daruri de la Moș Nicolae

Standard

„Omul care este bogat sufleteşte îşi dăruieşte uşor comorile şi este gata să le dăruiască tuturor, fără excepţie. Cel care este gata să primească aceste daruri le va avea din abundenţă.” (Rabindranath Tagore)

Sfântul Nicolae este serbat la 6 decembrie, de biserica ortodoxă și de cea catolică. Patron al Greciei, Rusiei, precum şi al multor oraşe din apusul Europei, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.

Sfântul Nicolae a intrat în mitologie încă din Evul Mediu. Această zi este și un fel de bilanţ al faptelor bune şi mai puțin bune, pe care Sfântul le răsplăteşte sau le pedepseşte.

Poveşti despre Moşul Sfânt circulă în toată lumea. Unele imagini îl reprezintă purtând o scăriţă, cu ajutorul căreia pătrunde, pe horn, în casele copiilor. În Finlanda, sărbătorirea Moşului se confundă cu festivalul de iarnă Joulupukki. Atunci când se împart daruri pentru îmblânzirea spiritelor întunericului. În Grecia este cunoscut sub numele „Hagios Nikolaus”. În America este reprezentat ca un moş înalt şi slab, opusul lui Moş Crăciun cel rotofei.

„Legenda lui Moș Nicolae spune că un nobil sărac avea trei fete pe care nu le putea mărita din cauza situației financiare precare. Se spune că în acele timpuri, pentru ca o fată să fie luată în căsătorie, avea nevoie de o zestre considerabilă dăruită de tatăl său, iar cu cât zestrea era mai mare, cu atât creșteau șansele ca fata să-și găsească un soț mai bun. Atunci când fata cea mare a ajuns la vârsta la care trebuia să se mărite, episcopul Nicolae a lăsat la ușa casei nobilului, pe timp de noapte, un săculeț cu aur. Același lucru s-a întamplat și când a venit vremea de măritiș și pentru cea de-a doua fată.

Când a venit vremea ca și cea de-a treia fată să se mărite, nobilul, curios să afle cine îi lasă săculeții cu aur, a stat de pază și l-a văzut pe Nicolae. Acesta și-a dat seama că este urmărit și a luat săculețul, s-a urcat pe casă și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șosetă care era pusă la uscat.

Astfel a apărut și tradiția conform căreia se agățau șosetele la șemineu. Nicolae l-a rugat pe nobil să păstreze secretul, însă acesta nu a respectat rugămintea episcopului și a povestit tuturor. Ulterior, oricine primea un cadou neașteptat credea că este de la Nicolae și îi mulțumeau pentru cadou. Cei trei saci cu aur au devenit conform legendei simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur, de aici, o altă tradiție, de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.” (Sursa: http://www.sufletdrag.wordpress.com)

Daruri multe, sănătate, că-i mai bună decât toate!

Tatiana Vîntur

 

Despre imperfecțiune

Standard

„Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!” (Pierrre de Coubertin)

Tokyo 2020 pare o întoarcere în timp. Ori de câte ori citesc pe un afiș anul 2020 al întrecerii olimpice, fac o introspecție, întrebându-mă dacă sunt în 2021? Pandemia ne-a derutat pe axa timpului! Pare că am stat pe loc, un an.

Pandemia ne bulversează încă, dar nu ne oprește să urmărim spectacolul olimpic al sportivilor din toată lumea, cu vibrație puternică pentru sportivii noștri. Cu inimile suntem lângă ei transmițându-le energii pozitive.

Nu voi scrie despre palmaresul sportivilor noștri, nu voi fi nostalgică după nopțile în care gimnastele se luptau pentru medaliile olimpice, multe generații, deși simt o mare tristețe, ci despre cum apreciem performanța.

Evaluăm mai ales ceea ce nu s-a realizat! Ceea ce lipsește. E în obișnuința noastră să spunem „ai pierdut primul loc!”, în loc să apreciezi ceea ce ai dobândit: „am obținut locul al II-lea!”

Citesc titluri care confirmă afirmația de mai sus: „ratarea bronzului olimpic” de către David Popovici („două sutimi l-au separat de medalia de bronz, dar ratarea podiumului nu pare să-l afecteze.” În realitate performanța înotătorului de a fi al IV-lea într-o competiție de o asemenea anvergură este extraordinară, chiar el spune: „nu consider că am pierdut medalia, consider că am câștigat locul IV”. Bravo, campionule!

Ana Maria Popescu, la o tușă diferență, a câștigat argintul olimpic. Declarațiile sale amintesc de vorbe ascuțite în goana după titluri cu rating „a pierdut aurul” (la Beijing)! „Nu sufăr pentru acel aur și mă bucur să observ faptul că oamenii au înțeles de această dată că Ana Maria Brânză a câștigat argintul, nu a pierdut aurul”. Bravo, campioana de aur!

Sunt două exemple care vorbesc despre mentalul nostru în care sancționăm mai cu seamă greșeala și apreciem mai puțin reușitele. Extrapolând, ni se trage, poate, de la disciplinarea care a avut la bază pedeapsa, de la lipsa unor aprecieri constante pentru ceea ce reușește un copil să facă, de la sancționarea prin notă pentru ceea ce nu reușești (obții 7 pentru că ai greșit 3 răspunsuri, nu pentru că ai răspuns la 7). Este necesară învățarea cu încurajare! Să învățăm să răsplătim și prin intermediul cuvintelor.

„Poate-ar trebui să învățăm că imperfectul

e-o altă formă a perfecțiunii:

forma asumată de perfecțiune

spre-a putea fi iubită.” (Roberto Juarroz, „Poezie verticală” -traducere de Catalina Franco)

Cu siguranță ați urmărit materialul video „Every kid needs a champion” (Rita Piersen).

Profesora Rita Piersen vorbește despre importanța conectării cu elevii amintind că „O educație solidă nu are loc fără o relație solidă.” (James Comer)

Merită să-l mai vedem o dată!

„Nu am dat greș, ci pur și simplu am găsit 10.000 de idei care nu funcționează” spunea Thomas Alva Edison, omul care ne-a adus lumina, în încercările repetate de a prelungi viața unui bec, o banalitate, azi.

„Nu există eşec, există doar aşteptarea succesului.” (John Osborne)

Tatiana Vîntur

Îți doresc destul…

Standard

„Cine ştie că destul este destul va avea întotdeauna destul.” (Lao Tse)

Îți doresc destul…

Îţi doresc destul soare cât să fii într-o dispoziţie bună.

Îţi doresc destulă ploaie cât să apreciezi soarele şi mai mult.

Îţi doresc destulă fericire cât să îţi ţină spiritul viu.

Îţi doresc destulă durere cât să facă cele mai mici bucurii din viață să pară mult mai mari.

Îţi doresc destul câştig cât să îţi satisfacă ceea ce doreşti.

Îţi doresc destulă pierdere cât să apreciezi tot ceea ce deţii.

Îţi doresc destule „salutări” cât să te treacă prin acel „rămas bun” de la sfârşit.

Îți doresc destul!

(Bob Perks) Fragment din cartea „Supă de pui pentru suflet” de Jack Canfield, Mark Victor Hansen

Foto: http://www.unsplash.com Maxime Lebrun

Tatiana Vîntur

MOMO sau Strania povestire despre hoții de timp

Standard

„E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă, e bine ca timpul să fie o construcţie.” (Antoine de Saint Exupery)

Câți reușim asta?

„MOMO sau Strania povestire despre hoții de timp și fetița care le-a înapoiat oamenilor timpul furat” este o invitație la lectură dar și la reflecție învățând să dăm valoare timpului.

MOMO, de Michael Ende, este o carte ce poate fi citită la vârsta copilăriei sau la cea a maturității, cu sufletul copilului sau restrospectiv, cu înțelegeri târzii.

La radio, la televiziune și în ziare erau zilnic explicate și lăudate noile dispozitive de economisire a timpului, care le vor dărui cândva oamenilor libertatea de a duce o „viață adevărată”.

După părerea lor, până și orele lor libere trebuiau folosite la maximum, încât să le ofere în mare grabă cât mai multe distracții și cât mai multă relaxare.

Cel mai puțin erau în stare să suporte liniștea. Căci atunci când era liniște îi cuprindea frica, deoarece bănuiau ce se întâmplă în realitate cu viața lor.

Se părea că nimeni nu observă că, economisindu-și timpul, în realitate economisea cu totul altceva.”

„Momo” poate fi o resursă excelentă pentru încursiuni actuale de dezvoltare personală. Iată câteva exemple:

  • Cenușiul zilelor monotone: „Erau domni îmbrăcaţi complet într-un cenuşiu ca pânza de păianjen. Până şi obrazurile lor arătau ca cenuşa sură. Purtau pe cap pălării tari, rotunde şi fumau trabucuri mici, de culoarea cenuşii. Fiecare din ei avea întotdeauna cu sine o mapă plumburie.”
  • Tehnica pașilor mici – lecția lui Beppo Măturătorul: „- Niciodată nu trebuie să te gândești la toată strada dintr-odată, înțelegi? Trebuie să te gândești numai la următorul pas, la următoarea respirație, la următoarea mișcare a măturii. În continuare trebuie să te gândești mereu numai la ceea ce urmează. (…) Astfel îți va face plăcere, ceea ce e important, căci numai așa se face treaba cum trebuie.”
  • Autocunoaștere cu incursiuni profunde de reflecție: „Când te-ai născut?
    Momo se gândi și spuse într-un târziu:
    – După câte îmi amintesc, am fost dintotdeauna.”
  • Lecția despre credulitate, despre lăcomie sau despre „fantezia care înflorea ca o pajişte în timpul primăverii”: „Împărăteasa Strapaţia aflase însă de la un călător că acel rege Xaxotraxolus ar avea un peştişor care urma să se transforme în aur curat îndată ce va ajunge la maturitate. Iar împărăteasa dorea neapărat să intre în posesia unei asemenea rarităţi.”
  • Managementul timpului și filosofia vieții, sau lecția lui Fuși Frizerul: „nu-mi lasă însă timp munca mea. Pentru o viaţă adevărată trebuie să ai timp. Trebuie să fii liber, dar eu rămân câte zile voi avea doar un prizonier al zăngănitului foarfecilor, al palavragelilor şi al clăbucului.” Precum și calculul contabil al Agentului nr. XYQ/384/b, de la Casa de Economie a Timpului: „…ca să fim mai prudenţi, să socotim pentru moment numai şaptezeci de ani. (…). Rezultă două miliarde, două sute şi şapte milioane, cinci sute şi douăzeci de mii de secunde. Scrise cifrele cu caractere mari pe oglindă: 2 207 520 000 secunde.
  • Reflecții despre realitatea vremurilor oricând valabile: „La radio, la televiziune și în ziare erau zilnic explicate și lăudate noile dispozitive de economisire a timpului, care le vor dărui cândva oamenilor libertatea de a duce o „viață adevărată”.

    După părerea lor, până și orele lor libere trebuiau folosite la maximum, încât să le ofere în mare grabă cât mai multe distracții și cât mai multă relaxare.

    Cel mai puțin erau în stare să suporte liniștea. Căci atunci când era liniște îi cuprindea frica, deoarece bănuiau ce se întâmplă în realitate cu viața lor.

    Se părea că nimeni nu observă că, economisindu-și timpul, în realitate economisea cu totul altceva.”
  • Nevoia de a fi ascultat, înțeles, așa cum avea răbdare să asculte cu empatie Momo „Pentru ca Momo știe să asculte ca nimeni altcineva și atunci când sunt ascultați, oamenii încep să găsească singuri soluții.

Așadar, „Spune-mi… ce este de fapt timpul?”

La marginea unui oraș, printre ruinele unui vechi amfiteatru, și găsește adăpost Momo, o fetiță cu un talent neobișnuit, pe care îl folosește să-și ajute prietenii: când copiii și oamenii mari vorbesc cu ea, necazurile fug, certurile se topesc, iar imaginația prinde aripi.

Dar într-o zi, pe nesimțite, o organizație fantomatică a unor terifianți „domni cenușii” preia controlul asupra orașului, furându-le oamenilor timpul. Doar Momo are puterea să li se opună, iar cu ajutorul maestrului Hora si al ciudatei lui broaște-țestoase Casiopeea călătorește dincolo de hotarele timpului pentru a le descoperi secretele întunecate.”

„Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, însă niciunul de a o întoarce înapoi.” (proverb arab)

Foto: unsplash Viktor Talashuk

Tatiana Vîntur

Plumbuiera

Standard

„Toată viaţa-i o şcoală!” (Comenius)

Găsesc o cutie din lemn al cărei capac e prins în balamale delicate, decorat prin tehnica „print” cu trandafiri discreți, cutie ce s-a dorit a fi un lăcaș pentru flori delicate, înfipte în buretele poros, cu rol de prelungire a vieții florilor… O păstrez printre cele care „o să-mi trebuiască cândva”.

În nostalgile mele o asemăn cu o plumbuieră…

Cine mai știe ce-i o plumbuieră?

Deși eu știu, încep să mă îndoiesc că ar fi fost cândva reală, auzind la rându-mi cuvântul, demult, rostit de bunica mea, dacă nu voi fi avut și eu una în clasele primare.

Am avut una din lemn, pictată zgârcit, impregnată de cerneala uitată pe tocul peniței, cu un capac ce se trăgea cu ușurință pe două șine meșteșugite. Da, am avut o „plumbuieră”, penarul de azi, dar din lemn, ce adăpostea tocul, creionul și mici secrete împăturite în bilețele inocente. Făcea zgomot în ghiozdanul pătrățos, cartonat, alături de ascuțitoare și călimară (specială, ce nu se vărsa când era răsturnată, accidental).

Plumbuiera adăpostea „plumbul” într-o perioadă când  placa de ardezie era o amintire, dar creioanele chimice, călimara, tocul cu cerneală erau precum „pic”-ul modern sau pixurile cu gel de astăzi.

„Îmbrăcat” în haine lemnoase, grafitul plumbuit, adică „plumbul”, lăsa urme pe hârtie, ca orice creion., avea un miros specific, îl asemăn acum, cu mirosul ziarelor proaspăt tipărite. Ce simțuri!

În absența umidității urmele lăsate de vârful gros al creionului chimic erau gri, cenușii. În prezența apei, adică umezit pe  vârful limbii (o tehnică rapidă de a stimula o reacție de culoare, regăsită la tâmplari, croitori), urmele sale erau violete, fiind impregnate pe orice hârtie, piele, textile, mult mai dificil de șters.

„Şi cum învăţau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau
stau toţi grămadă pe lângă el. Şi aşa-nvăţau literele.
Ştergeau şi iar îl întindeau.
– Ia zii, mă, A – făcea învăţătorul.
– Zii şi tu, răspunde elevul.
– Păi, io zisei.
– Păi, mai zii o dată.
Bată-te Dumnezeu să te bată! şi pleca de lângă el.
Pe unii îi „gâdila” la palmă cu o linie; (Marin Sorescu, Dascălul)

Primul strămoș al creionului a fost folosit în Roma Antică, fiind numit stylus – o vergea din metal (de obicei plumb), cu ajutorul căreia se zgâria suprafața unui papirus pentru a transmite informațiile necesare. Nicolas-Jacques Conte, pictor francez, inventează în 1795 creionul cu mina de grafit, într-o formă asemănătoare cu cea pe care o știm cu toții. Prima fabrică americană de creioane apare în 1812. Iar Edson Clark și-a brevetat invenția creionului chimic în 1866.

Popularitatea creionului chimic a scăzut la sfârșitul secolului XX, chiar dacă acestuia i s-a atașat un mic rezervor care-l făcea mai accesibil pictorilor, scriitorilor. Locul lui a fost luat de pixurile comerciale. În spațiul cosmic astronauții au luat creioane, nu pixuri, deoarece pasta acestora plutește în imponderabilitate.

Dicționarele online nici nu mai conțin acest cuvânt. Google mă dirijează spre „plumieră”, mai franțuzească prin naștere și modernitate, cu accente orientale, ca să nu zic chinezești, cu magnet, fermoar, scaieți, oglindă, colorate, țipătoare, cântătoare, de mușama veritabilă și kitsch real, pentru fiecare ghiozdan.

„O tempora, o mores!” (Cicero)

Foto: kylie driscoll

Tatiana Vîntur

Nu călcați panseluțele

Standard

Invitație la lectură: Înțelege-ți copilul, de  Kay Kuzma

Maestrul Grădinar mi-a spus cândva:

„Lasă panseluţele să crească în grădina Mea.” 

Apoi, mi-a înmânat cazmaua și a continuat:

„Ai grijă de ele până

Mă-ntorc! Vin îndat’”

„Dar, Doamne, eu nu știu cum să am grijă de ele.

Sunt atât de firave, atât de fragile.

Și eu n-am mai avut niciodată pansele!

Încredinţează-mi un trandafir –

ghimpii îl vor protejade nepriceperea și de stângăcia mea.

Încredinţează-mi o lalea-

Stă îngropată în siguranţă sub iarbă, până trece

Iarna cea grea, vremea cea aspră și rece,

Ca mai apoi să răsară

În înmuguriri de primăvară.

Încredinţează-mi o iederă,

ai cărei cârcei se agaţă și ei de alţii,

de ce pot,ca să găsească suport.

Dar, Doamne, panseluţe?

Ele nu au nici ghimpi, nici bulb, nici cârcei.

Nu-mi da panseluţe!

Dă-mi altceva, orice vrei!”

Dar Grădinarul nu mă asculta,deci,

mi-am schimbat și eu rugăciunea, așa:

„Bine, Doamne.

Voi avea grijă de panseluţe de-acum,dar spune-mi Tu cum.

„Și Dumnezeu mi-a spus:„Udă-le cu dragoste,

Plivește-le cu hotărâre și bine,

lasă-le să se încălzească la lumina din sufletul tău, din tine.”

„Asta-i tot?”

„Mai este un singur lucru, dar foarte important:

Cât de frumos vor înflori și cât de minunat depinde de tine –

de cât de ușor le atingi de cât le îngrijești de bine. 

Așa că, umblă cu grijă printre micuţii Mei.

Nu uita unde ești!

Nu călca pe panseluţe, să nu le zdorbești.” 

Amintindu-mi cuvintele Maestrului Grădinar,

am pornit înainte, pentru a-mi aduce la îndeplinire partea mea de lucru,

murmurând în șoaptă această rugă fierbinte:

„O, Doamne,

Dă-mi cuvinte blânde,

mâini blânde și picioare blânde,

Ca să nu calc peste panseluţele plăpânde.”

Foto: unsplash Vincenzo Di Giorgi

Viața – un joc cu 5 bile

Standard

„Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer. Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.” (James Patterson, Jurnalul lui Suzanne pentru Nicholas)

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?
☀Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.

☀Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.

☀Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.

☀Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.

☀Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.

☀Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.

☀Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.

☀Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.

☀Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.

☀Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.

☀Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.

☀Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.

☀Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e istorie, mâine e mister iar azi e un cadou… Bucură-te de el!”

Sursa: www.special4u.ro

Foto: Hand Blown Glass Balls in Transparent Colors, By Avalon Glassworks 

Tatiana Vîntur

Pasărea colibri

Standard

Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator. Pasărea colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul.
Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau.
Pasărea colibri continua, însă, să care apa în cioc.
Un tigru, conștient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția:

-Ești nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care-l aduci tu?

Pasărea colibri îi răspunse:

– Eu îmi fac partea mea…!

Foto: www.unsplash.com, Chris Charles

Tatiana Vîntur