Arhive pe categorii: Povești cu tâlc

”Înțelepciunea este pentru suflet ceea ce este sănătatea pentru trup.” (Francois de la Rochefoucauld)

Despre imperfecțiune

Standard

„Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!” (Pierrre de Coubertin)

Tokyo 2020 pare o întoarcere în timp. Ori de câte ori citesc pe un afiș anul 2020 al întrecerii olimpice, fac o introspecție, întrebându-mă dacă sunt în 2021? Pandemia ne-a derutat pe axa timpului! Pare că am stat pe loc, un an.

Pandemia ne bulversează încă, dar nu ne oprește să urmărim spectacolul olimpic al sportivilor din toată lumea, cu vibrație puternică pentru sportivii noștri. Cu inimile suntem lângă ei transmițându-le energii pozitive.

Nu voi scrie despre palmaresul sportivilor noștri, nu voi fi nostalgică după nopțile în care gimnastele se luptau pentru medaliile olimpice, multe generații, deși simt o mare tristețe, ci despre cum apreciem performanța.

Evaluăm mai ales ceea ce nu s-a realizat! Ceea ce lipsește. E în obișnuința noastră să spunem „ai pierdut primul loc!”, în loc să apreciezi ceea ce ai dobândit: „am obținut locul al II-lea!”

Citesc titluri care confirmă afirmația de mai sus: „ratarea bronzului olimpic” de către David Popovici („două sutimi l-au separat de medalia de bronz, dar ratarea podiumului nu pare să-l afecteze.” În realitate performanța înotătorului de a fi al IV-lea într-o competiție de o asemenea anvergură este extraordinară, chiar el spune: „nu consider că am pierdut medalia, consider că am câștigat locul IV”. Bravo, campionule!

Ana Maria Popescu, la o tușă diferență, a câștigat argintul olimpic. Declarațiile sale amintesc de vorbe ascuțite în goana după titluri cu rating „a pierdut aurul” (la Beijing)! „Nu sufăr pentru acel aur și mă bucur să observ faptul că oamenii au înțeles de această dată că Ana Maria Brânză a câștigat argintul, nu a pierdut aurul”. Bravo, campioana de aur!

Sunt două exemple care vorbesc despre mentalul nostru în care sancționăm mai cu seamă greșeala și apreciem mai puțin reușitele. Extrapolând, ni se trage, poate, de la disciplinarea care a avut la bază pedeapsa, de la lipsa unor aprecieri constante pentru ceea ce reușește un copil să facă, de la sancționarea prin notă pentru ceea ce nu reușești (obții 7 pentru că ai greșit 3 răspunsuri, nu pentru că ai răspuns la 7). Este necesară învățarea cu încurajare! Să învățăm să răsplătim și prin intermediul cuvintelor.

„Poate-ar trebui să învățăm că imperfectul

e-o altă formă a perfecțiunii:

forma asumată de perfecțiune

spre-a putea fi iubită.” (Roberto Juarroz, „Poezie verticală” -traducere de Catalina Franco)

Cu siguranță ați urmărit materialul video „Every kid needs a champion” (Rita Piersen).

Profesora Rita Piersen vorbește despre importanța conectării cu elevii amintind că „O educație solidă nu are loc fără o relație solidă.” (James Comer)

Merită să-l mai vedem o dată!

„Nu am dat greș, ci pur și simplu am găsit 10.000 de idei care nu funcționează” spunea Thomas Alva Edison, omul care ne-a adus lumina, în încercările repetate de a prelungi viața unui bec, o banalitate, azi.

„Nu există eşec, există doar aşteptarea succesului.” (John Osborne)

Tatiana Vîntur

Îți doresc destul…

Standard

„Cine ştie că destul este destul va avea întotdeauna destul.” (Lao Tse)

Îți doresc destul…

Îţi doresc destul soare cât să fii într-o dispoziţie bună.

Îţi doresc destulă ploaie cât să apreciezi soarele şi mai mult.

Îţi doresc destulă fericire cât să îţi ţină spiritul viu.

Îţi doresc destulă durere cât să facă cele mai mici bucurii din viață să pară mult mai mari.

Îţi doresc destul câştig cât să îţi satisfacă ceea ce doreşti.

Îţi doresc destulă pierdere cât să apreciezi tot ceea ce deţii.

Îţi doresc destule „salutări” cât să te treacă prin acel „rămas bun” de la sfârşit.

Îți doresc destul!

(Bob Perks) Fragment din cartea „Supă de pui pentru suflet” de Jack Canfield, Mark Victor Hansen

Foto: http://www.unsplash.com Maxime Lebrun

Tatiana Vîntur

MOMO sau Strania povestire despre hoții de timp

Standard

„E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă, e bine ca timpul să fie o construcţie.” (Antoine de Saint Exupery)

Câți reușim asta?

„MOMO sau Strania povestire despre hoții de timp și fetița care le-a înapoiat oamenilor timpul furat” este o invitație la lectură dar și la reflecție învățând să dăm valoare timpului.

MOMO, de Michael Ende, este o carte ce poate fi citită la vârsta copilăriei sau la cea a maturității, cu sufletul copilului sau restrospectiv, cu înțelegeri târzii.

La radio, la televiziune și în ziare erau zilnic explicate și lăudate noile dispozitive de economisire a timpului, care le vor dărui cândva oamenilor libertatea de a duce o „viață adevărată”.

După părerea lor, până și orele lor libere trebuiau folosite la maximum, încât să le ofere în mare grabă cât mai multe distracții și cât mai multă relaxare.

Cel mai puțin erau în stare să suporte liniștea. Căci atunci când era liniște îi cuprindea frica, deoarece bănuiau ce se întâmplă în realitate cu viața lor.

Se părea că nimeni nu observă că, economisindu-și timpul, în realitate economisea cu totul altceva.”

„Momo” poate fi o resursă excelentă pentru încursiuni actuale de dezvoltare personală. Iată câteva exemple:

  • Cenușiul zilelor monotone: „Erau domni îmbrăcaţi complet într-un cenuşiu ca pânza de păianjen. Până şi obrazurile lor arătau ca cenuşa sură. Purtau pe cap pălării tari, rotunde şi fumau trabucuri mici, de culoarea cenuşii. Fiecare din ei avea întotdeauna cu sine o mapă plumburie.”
  • Tehnica pașilor mici – lecția lui Beppo Măturătorul: „- Niciodată nu trebuie să te gândești la toată strada dintr-odată, înțelegi? Trebuie să te gândești numai la următorul pas, la următoarea respirație, la următoarea mișcare a măturii. În continuare trebuie să te gândești mereu numai la ceea ce urmează. (…) Astfel îți va face plăcere, ceea ce e important, căci numai așa se face treaba cum trebuie.”
  • Autocunoaștere cu incursiuni profunde de reflecție: „Când te-ai născut?
    Momo se gândi și spuse într-un târziu:
    – După câte îmi amintesc, am fost dintotdeauna.”
  • Lecția despre credulitate, despre lăcomie sau despre „fantezia care înflorea ca o pajişte în timpul primăverii”: „Împărăteasa Strapaţia aflase însă de la un călător că acel rege Xaxotraxolus ar avea un peştişor care urma să se transforme în aur curat îndată ce va ajunge la maturitate. Iar împărăteasa dorea neapărat să intre în posesia unei asemenea rarităţi.”
  • Managementul timpului și filosofia vieții, sau lecția lui Fuși Frizerul: „nu-mi lasă însă timp munca mea. Pentru o viaţă adevărată trebuie să ai timp. Trebuie să fii liber, dar eu rămân câte zile voi avea doar un prizonier al zăngănitului foarfecilor, al palavragelilor şi al clăbucului.” Precum și calculul contabil al Agentului nr. XYQ/384/b, de la Casa de Economie a Timpului: „…ca să fim mai prudenţi, să socotim pentru moment numai şaptezeci de ani. (…). Rezultă două miliarde, două sute şi şapte milioane, cinci sute şi douăzeci de mii de secunde. Scrise cifrele cu caractere mari pe oglindă: 2 207 520 000 secunde.
  • Reflecții despre realitatea vremurilor oricând valabile: „La radio, la televiziune și în ziare erau zilnic explicate și lăudate noile dispozitive de economisire a timpului, care le vor dărui cândva oamenilor libertatea de a duce o „viață adevărată”.

    După părerea lor, până și orele lor libere trebuiau folosite la maximum, încât să le ofere în mare grabă cât mai multe distracții și cât mai multă relaxare.

    Cel mai puțin erau în stare să suporte liniștea. Căci atunci când era liniște îi cuprindea frica, deoarece bănuiau ce se întâmplă în realitate cu viața lor.

    Se părea că nimeni nu observă că, economisindu-și timpul, în realitate economisea cu totul altceva.”
  • Nevoia de a fi ascultat, înțeles, așa cum avea răbdare să asculte cu empatie Momo „Pentru ca Momo știe să asculte ca nimeni altcineva și atunci când sunt ascultați, oamenii încep să găsească singuri soluții.

Așadar, „Spune-mi… ce este de fapt timpul?”

La marginea unui oraș, printre ruinele unui vechi amfiteatru, și găsește adăpost Momo, o fetiță cu un talent neobișnuit, pe care îl folosește să-și ajute prietenii: când copiii și oamenii mari vorbesc cu ea, necazurile fug, certurile se topesc, iar imaginația prinde aripi.

Dar într-o zi, pe nesimțite, o organizație fantomatică a unor terifianți „domni cenușii” preia controlul asupra orașului, furându-le oamenilor timpul. Doar Momo are puterea să li se opună, iar cu ajutorul maestrului Hora si al ciudatei lui broaște-țestoase Casiopeea călătorește dincolo de hotarele timpului pentru a le descoperi secretele întunecate.”

„Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, însă niciunul de a o întoarce înapoi.” (proverb arab)

Foto: unsplash Viktor Talashuk

Tatiana Vîntur

Plumbuiera

Standard

„Toată viaţa-i o şcoală!” (Comenius)

Găsesc o cutie din lemn al cărei capac e prins în balamale delicate, decorat prin tehnica „print” cu trandafiri discreți, cutie ce s-a dorit a fi un lăcaș pentru flori delicate, înfipte în buretele poros, cu rol de prelungire a vieții florilor… O păstrez printre cele care „o să-mi trebuiască cândva”.

În nostalgile mele o asemăn cu o plumbuieră…

Cine mai știe ce-i o plumbuieră?

Deși eu știu, încep să mă îndoiesc că ar fi fost cândva reală, auzind la rându-mi cuvântul, demult, rostit de bunica mea, dacă nu voi fi avut și eu una în clasele primare.

Am avut una din lemn, pictată zgârcit, impregnată de cerneala uitată pe tocul peniței, cu un capac ce se trăgea cu ușurință pe două șine meșteșugite. Da, am avut o „plumbuieră”, penarul de azi, dar din lemn, ce adăpostea tocul, creionul și mici secrete împăturite în bilețele inocente. Făcea zgomot în ghiozdanul pătrățos, cartonat, alături de ascuțitoare și călimară (specială, ce nu se vărsa când era răsturnată, accidental).

Plumbuiera adăpostea „plumbul” într-o perioadă când  placa de ardezie era o amintire, dar creioanele chimice, călimara, tocul cu cerneală erau precum „pic”-ul modern sau pixurile cu gel de astăzi.

„Îmbrăcat” în haine lemnoase, grafitul plumbuit, adică „plumbul”, lăsa urme pe hârtie, ca orice creion., avea un miros specific, îl asemăn acum, cu mirosul ziarelor proaspăt tipărite. Ce simțuri!

În absența umidității urmele lăsate de vârful gros al creionului chimic erau gri, cenușii. În prezența apei, adică umezit pe  vârful limbii (o tehnică rapidă de a stimula o reacție de culoare, regăsită la tâmplari, croitori), urmele sale erau violete, fiind impregnate pe orice hârtie, piele, textile, mult mai dificil de șters.

„Şi cum învăţau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau
stau toţi grămadă pe lângă el. Şi aşa-nvăţau literele.
Ştergeau şi iar îl întindeau.
– Ia zii, mă, A – făcea învăţătorul.
– Zii şi tu, răspunde elevul.
– Păi, io zisei.
– Păi, mai zii o dată.
Bată-te Dumnezeu să te bată! şi pleca de lângă el.
Pe unii îi „gâdila” la palmă cu o linie; (Marin Sorescu, Dascălul)

Primul strămoș al creionului a fost folosit în Roma Antică, fiind numit stylus – o vergea din metal (de obicei plumb), cu ajutorul căreia se zgâria suprafața unui papirus pentru a transmite informațiile necesare. Nicolas-Jacques Conte, pictor francez, inventează în 1795 creionul cu mina de grafit, într-o formă asemănătoare cu cea pe care o știm cu toții. Prima fabrică americană de creioane apare în 1812. Iar Edson Clark și-a brevetat invenția creionului chimic în 1866.

Popularitatea creionului chimic a scăzut la sfârșitul secolului XX, chiar dacă acestuia i s-a atașat un mic rezervor care-l făcea mai accesibil pictorilor, scriitorilor. Locul lui a fost luat de pixurile comerciale. În spațiul cosmic astronauții au luat creioane, nu pixuri, deoarece pasta acestora plutește în imponderabilitate.

Dicționarele online nici nu mai conțin acest cuvânt. Google mă dirijează spre „plumieră”, mai franțuzească prin naștere și modernitate, cu accente orientale, ca să nu zic chinezești, cu magnet, fermoar, scaieți, oglindă, colorate, țipătoare, cântătoare, de mușama veritabilă și kitsch real, pentru fiecare ghiozdan.

„O tempora, o mores!” (Cicero)

Foto: kylie driscoll

Tatiana Vîntur

Nu călcați panseluțele

Standard

Invitație la lectură: Înțelege-ți copilul, de  Kay Kuzma

Maestrul Grădinar mi-a spus cândva:

„Lasă panseluţele să crească în grădina Mea.” 

Apoi, mi-a înmânat cazmaua și a continuat:

„Ai grijă de ele până

Mă-ntorc! Vin îndat’”

„Dar, Doamne, eu nu știu cum să am grijă de ele.

Sunt atât de firave, atât de fragile.

Și eu n-am mai avut niciodată pansele!

Încredinţează-mi un trandafir –

ghimpii îl vor protejade nepriceperea și de stângăcia mea.

Încredinţează-mi o lalea-

Stă îngropată în siguranţă sub iarbă, până trece

Iarna cea grea, vremea cea aspră și rece,

Ca mai apoi să răsară

În înmuguriri de primăvară.

Încredinţează-mi o iederă,

ai cărei cârcei se agaţă și ei de alţii,

de ce pot,ca să găsească suport.

Dar, Doamne, panseluţe?

Ele nu au nici ghimpi, nici bulb, nici cârcei.

Nu-mi da panseluţe!

Dă-mi altceva, orice vrei!”

Dar Grădinarul nu mă asculta,deci,

mi-am schimbat și eu rugăciunea, așa:

„Bine, Doamne.

Voi avea grijă de panseluţe de-acum,dar spune-mi Tu cum.

„Și Dumnezeu mi-a spus:„Udă-le cu dragoste,

Plivește-le cu hotărâre și bine,

lasă-le să se încălzească la lumina din sufletul tău, din tine.”

„Asta-i tot?”

„Mai este un singur lucru, dar foarte important:

Cât de frumos vor înflori și cât de minunat depinde de tine –

de cât de ușor le atingi de cât le îngrijești de bine. 

Așa că, umblă cu grijă printre micuţii Mei.

Nu uita unde ești!

Nu călca pe panseluţe, să nu le zdorbești.” 

Amintindu-mi cuvintele Maestrului Grădinar,

am pornit înainte, pentru a-mi aduce la îndeplinire partea mea de lucru,

murmurând în șoaptă această rugă fierbinte:

„O, Doamne,

Dă-mi cuvinte blânde,

mâini blânde și picioare blânde,

Ca să nu calc peste panseluţele plăpânde.”

Foto: unsplash Vincenzo Di Giorgi

Viața – un joc cu 5 bile

Standard

„Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer. Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.” (James Patterson, Jurnalul lui Suzanne pentru Nicholas)

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?
☀Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.

☀Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.

☀Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.

☀Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.

☀Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.

☀Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.

☀Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.

☀Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.

☀Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.

☀Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.

☀Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.

☀Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.

☀Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e istorie, mâine e mister iar azi e un cadou… Bucură-te de el!”

Sursa: www.special4u.ro

Foto: Hand Blown Glass Balls in Transparent Colors, By Avalon Glassworks 

Tatiana Vîntur

Pasărea colibri

Standard

Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator. Pasărea colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul.
Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau.
Pasărea colibri continua, însă, să care apa în cioc.
Un tigru, conștient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția:

-Ești nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care-l aduci tu?

Pasărea colibri îi răspunse:

– Eu îmi fac partea mea…!

Foto: www.unsplash.com, Chris Charles

Tatiana Vîntur

Alegeri

Standard

„Spiritul uman este mai puternic decât tot ce îl afectează.” (C.C. Scott)

Un om care se simțea veșnic împovărat de greutățile vieții se plânse unui vestit maestru:
„- Nu mai pot! Viața mi-e un chin!”
Maestrul luă o mână de cenușă și o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe
care-l avea pe masă, spunând:
„- Acestea sunt suferințele tale.”
Toata apa se tulbură și se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă altă mână de cenușă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se
apropie apoi de fereastra și o aruncă în mare. Cenușa se împrăștie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.

„-Vezi?”, îl lămuri înțeleptul. În fiecare zi, trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea.”
Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete șovăitoare, prea multe minți nepricepute
și brațe închise! Unul dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconștientă, ci adevăratul curaj, care în fața fiecărei probleme spune liniștit: „Există cu siguranță o soluție pe undeva, iar eu o voi găsi!”

Povestire: Bruno Ferrero

Foto: http://www.unsplash.com (Joseph Barrientos )

Tatiana Vîntur

S-auzim cum iarba crește!

Standard

În zădar în colbul şcolii…

de Mihai Eminescu

În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,
Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ –
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.

„Puterea amintirilor şi a aşteptărilor este atât de mare, încât pentru majoritatea oamenilor trecutul şi viitorul nu sunt doar la fel de reale ca prezentul, ci mult mai reale decât acesta. Prezentul nu poate fi trăit cu bucurie dacă trecutul nu a fost „curăţat” şi viitorul nu străluceşte de promisiuni.” (Alan Watts, Înțelepciunea nesiguranței)

Așadar, să ne facem promisiuni pentru alegeri înțelepte într-un început de an 2021: bine vs. rău; frumos vs. urât; iubire vs. ură; tandrețe vs. cruzime; triumf vs. înfrângere; adevăr vs. minciună; prietenie vs. dușmănie; învățare vs. dezvățare; muncă vs. odihnă; sănătate vs. boală; speranță vs. disperare; optimism vs. pesimism; îmbolnăvire vs. vindecare.

„S-auzim cum iarba crește!”

Fotografie: http://www.unsplash.com, Kai Brune

Inspector școlar prof. Tatiana Vîntur

Învață de la păsări…

Standard

„Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,

Învaţă de la toate că totu-i trecător…

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,

Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!”

V-ați întrebat de ce zboară un stol de păsări în „V”?

Gâștele sălbatice zboară în stol formând litera „V”. În timpul zborului fiecare gâscă când îşi mişcă aripile, creează un curent ascendent pentru pasărea imediat următoare. Zborul în formaţie de „V” ajută întregul stol să-şi mărească raza de acţiune a zborului cu 70% faţă de cazul în care fiecare pasăre ar zbura singură.

Atunci când din diverse motive o gâscă se întâmplă să iasă din formaţie, simte imediat rezistenta aerului şi intră din nou în stol pentru a putea beneficia de curentul ascendent creat de pasărea din faţă.

De-a lungul călătoriei când gâsca din frunte (liderul) oboseşte, ea intră în formaţie şi o alta îi ia locul în frunte. Gâştele din spate le încurajează pe cele din faţa să menţină viteza, prin sunetele specifice:„ga-ga-ga-ga”.

Atunci când o gâscă se îmbolnăvește sau este nevoită să iasă din formație o alta îi ia imediat locul. Alte două gâşte ies din formaţie şi o însoţesc pe pământ pentru a-i oferi ajutor şi protecţie. Vor sta cu gâscă bolnavă sau rănită până când aceasta se reface şi îşi poate relua zborul, sau până când moare. Numai atunci vor pleca singure sau cu o altă formaţie pentru a prinde din urmă stolul.

Avem de învăţat de la păsări! O lecție de leadership!

Tatiana Vîntur