Arhive pe categorii: Povești cu tâlc

”Înțelepciunea este pentru suflet ceea ce este sănătatea pentru trup.” (Francois de la Rochefoucauld)

Luciditate

Standard

Luciditate

de Tatiana Vîntur

 

Năzuim atâtea….,

Când ne este bine!

Ne gândim la bine

Când ne este rău!

Clepsidra„Eu, atotputernic,

Eu, cel nesmerit,

Caut nemurirea!

Sunt de neînvins!

Nu am timp de fleacuri,

Lucruri pământene;

Caut efemerul,

Timpul neștiut.

Dilatată-i clipa,

Plină de himere,

Și mut, mai departe,

Câte-un azimut.”

Bănuim că lumea,

Ea, e vinovată

De absurde fapte:

Eu, nu mai sunt Eu!

În lucida clipă,

Socotim averea:

O dună ne pare

Tot ce am făcut!

Măruntele lucruri

Capătă valoare!

Alergăm haotic

Să găsim un leac.

Întoarcem clepsidra.

Timpul ne apasă!

Cerșim îndurare:

„Vreau, doar, să trăiesc!”

Experiența „Bobul de muștar” versus „Responsabilitate pentru sănătate”

Standard

Un om drag îmi spune azi că este precum „un bob de muștar” în imensitatea lumii, exprimându-și astfel zădărnicia, neputința, teama, îndoiala, dilemele zilelor bântuite de virusul ce s-a abătut aupra omenirii, devenită din ce în ce mai încrezătoare în sine, în tot și în toate.

Argumentele mele, omenești, empatice, nu reușesc să-i spulbere anxietatea cu atât mai mult cu cât testul „negativ” nu-i înlătură simpomele virulente pe care le percepe de la propria-i familie, de la colegi, cadre medicale, trimiși cu mâinile goale în prima linie, de către „specialiști” ce-i îndeamnă să nu se teamă de un… „(nu pot reda epitetul) de virus”. Mi-am amintit de Hipocrate. Oare e desuet?!

Credința, chiar cât un bob de muștar, spune Biblia, este răspunsul la orice neputință, îți dă puterea să răstorni munții când toți cred că e zadarnic, face ca un miracol să se întâmple, îți dă speranțe în întunericul de smoală.

„Împărăţia Cerurilor este ca un bob de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ogorul său:  el este într-adevăr cel mai mic dintre toate seminţele (dintre cele ce erau cunoscute de gospodarii vremii, din Canaan), dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturi şi devine un copac (se cunoşteau două soiuri de plante de muştar, una de aproximativ 3 m şi alta de aproximativ 7,5 m), aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuibul între ramurile lui“. (Matei, 13:32) 

Așadar, mi-am amintit de credință. Oare e desuet?!

Dar cum să crești acest „copac”? M-am gândit la iubire, la adevăr, la altruism și dincolo de toate m-am gândit la responsabilitate. Oare e desuet?!

Copacul nu poate crește cu minciună, ură, egoism, lașitate. Oare e desuet?!

„În singurătate omul învață să își făurească un caracter puternic și să capete încredere în forțele proprii. În acea stare depinde doar de el și de semnele Cerului pentru a rămâne în viață”, spune Robinson Crusoe.

În aceste zile de izolare, autoizolare, de singurătate, autosingurătate, de însingurare, de tăceri ce sfredelesc mai puternic decât oricare alt țipăt mintea noastră, tăceri ce ne răsucesc mințile, avem răgaz pentru noi și pentru toți cei pe care-i iubim sau nu-i iubim, avem răgaz să ne rescoperim darurilor pe care fiecare le avem în noi înșine și, uneori, uităm să ne bucurăm, să le vedem.

Cred că e necesar să continuăm să învățăm, iar și iar, faptul că „înțelepciunea este pentru suflet ceea ce sănătatea este pentru trup” (Francois de la Rochefoucauld), valori de care avem cu toții nevoie, măcar cât bobul de muștar, prin educație. Oare e desuet?!

Vă invit, în perioada următoare, dragi înfăptuitori ai educației, în călătoria curcubeului R.E.S.P.E.C.T. (Responsabilitate. Educație. Siguranță. Preventie. Emoții. Comunicare. Toleranță) cu ceea ce e potrivit, să învățăm de la toate: „Învață de la umbră să taci și să veghezi, Învață de la stâncă cum neclintit să crezi… (…) Învață de la greier, când singur ești, să cânți, Învață de la Lună să nu te înspăimânți….”

Dați-mi un semn pentru a împărtăși experiența „Bobul de muștar” sau „Responsabilitate pentru sănătate”, fie și în Școala altfel sau în alt fel de școală.

Resurse suplimentare:

Povestea boabelor de muștar, de Cristina Chivarsie, în lectura lui Florian Pittiș http://martinmaia.blogspot.com/2018/04/povestea-boabelor-de-mustar-cristina.html

Volumul Participarea la democrație, unitatea de învățare Responsabilitate: https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-4/part-1/unit-2/

Tatiana Vîntur

 

Totul va fi bine!

Standard

Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.

c7d3572b134ad6954d922eacba4e082a-color-oro-everything-will-be-okPatronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci „vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.

Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.

Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.

Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.

Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi că acesta nu este un moment potrivit ca să cheltuie banii pe lucruri artistice.

Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul…
În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.

Morala: Gândurile şi cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.

Să ne păstrăm calmul! Totul va fi bine!

Tatiana Vîntur

(sursa https://menssanaetanimasana.wordpress.com/)

De primăvară…

Standard

52179332_297456240952664_3105470283692113920_nCe dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară,
Din ghiocei îți fac o cingătoare,
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.

Te-ncalț cu pantofiori de toporași,
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.

Și gata! Nu mai am, știi bine
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am, la Dumnezeu sunt toate.
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,

Rugându-mă la El să ți le dea!
(Magda Isanos, Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?”)
O primăvară frumoasă!

În căutarea iluminării

Standard

Un discipolul se apropie de maestrul său:

– De ani de zile sunt în căutarea iluminării, spuse. Simt că sunt aproape să o ating. Am nevoie să ştiu care e pasul următor.

– Cum te întreţii?, întrebă maestrul.

– Nu am învăţat încă să fiu autonom; mă ajută părinţii. Dar ăsta e doar un detaliu.

– Pasul următor pe care trebuie să-l faci e să te uiţi direct la soare timp de jumătate de minut, spuse maestrul.

Discipolul îi urmă sfatul, ascultător. După ce trecură 30 de secunde maestrul îi ceru să-i descrie ce avea împrejur.

– Nu reuşesc să văd. Soarele m-a orbit! spuse discipolul.

– Un om care caută doar lumina, evitând propriile responsabilităţi, nu va găsi niciodată iluminarea. Şi unul care se uită fix doar la soare va orbi, răspunse maestrul.

Înainte de a te avânta entuziasmat către sfere înalte, nu uita să verifici că ești ancorat în realitate. Și să te asiguri că frânghia este rezistentă!

Sursa: http://www.florinrosoga.ro

Tatiana Vîntur

Alegerile tale

Standard

„We are our choices!” (J.P. Sartre) sau… suntem ceea ce am ales să fim.

Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.

Illustration and PaintingLa un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.

După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.

După 7 luni sosi şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.

Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine.

– Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul.

– Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întreă pe al doilea.

– Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul.

– Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine…

Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.

Măcar pe undeva prin vreun colţ de suflet… să mai găsim puţină răbdare, un strop de înţelegere… şi poate iubire!

Sursa: http://rast.descult.com

Tatiana Vîntur

Oamenii din viața noastră

Standard

„Trezește-te în fiecare dimineață și spune-ți: Pot face asta!”

pot reusiFiecare om întâlnit în călătoria vieții are o importanță deosebită. Nimic nu este întâmplător, totul are un sens!

Iată câteva tipuri de oamenii care apar în viața noastră:

  1. Oamenii care ne ajută să ne trezim – numeroși oameni nu stau prea mult în preajma noastră. Se opresc pentru puțin timp să ne amintească, să ne deschidă ochii în privința visului nostru, a menirii noastre pe astă lume. Apoi pleacă mai departe. Universul ne trimite astfel de oameni pentru a ne ajuta să rămânem concentrați pe scopul nostru, pe țelurile noastre și să avem curajul și încrederea să ne urmăm visurile, să facem pași spre îndeplinirea lor.
  2. Oamenii care ne re-amintesc – dăm peste oameni care au misiunea de a se asigura că nu pășim în lături de la calea pe care am ales-o, oameni care ne țin pe drumul drept al succesului și al împlinirii. Deși aceștia există doar temporar în viața noastră, ei/ele lasă un impact puternic asupra sufletului nostru.
  3. Oamenii care ne forțează să evoluăm – anumiți oameni ne sunt învățători, îndrumători, ne arată lecții dificile pe care le avem de învățat spre a noastră dezvoltare continuă. De la ei/ele vom deprinde lucruri pe care ne chinuiam înainte să le învățăm singuri, fără prea mare succes.
  4. Oamenii care ne lasă spațiul nostru de manifestare – persoane cu care avem de-a face pentru o atât de scurtă durată încât par nesemnificativi în viața noastră. Dăm peste ei/ele aparent întâmplător, într-o cafenea, în tren sau în metrou, ori pur și simplu trecem pe lângă ei/ele pe stradă. Avem scurte conversații, dar nu vom păstra legătura, nu vom avem conexiuni viitoare. Sunt oamenii care ne lasă spațiul nostru de manifestare.
  5. Oamenii care rămân – un mic procent din oamenii pe care-i întâlnim vor rămâne în viața noastră perioade îndelungate. Aceștia sunt rari și de obicei greu de găsit, dar sunt printre cei mai prețioși pe care îi întâlnim. Ne pot fi prieteni, membri de familie, iubiți sau alte persoane importante pentru noi. Ei/ele au cel mai mare impact în viața noastră. Ne ajută să ne ridicăm atunci când suntem la pământ, ne sprijină să creștem, să ne dezvoltăm, ne sunt alături în ceea ce facem, ne susțin.

Simpla lor prezență este suficientă încât să ne determine să facem lucruri pe care nu le-am fi făcut până atunci, lucruri ce ne păreau drept imposibil de realizat. Pentru a-i găsi pe acești oameni rari, trebuie să avem răbdare cu universul, cu lumea – care sunt reflexii ale noastre, cum afirmă Elio D’Anna (Tehnologia visătorului).

(Sursa: http://www.calatoriainimii.ro)

„Dacă știi ce vrei este imposibil să nu găsești ceea ce cauți!” (Mihail Drumeș)

Un nou început cu sens și cu oameni valoroși pentru călătoria dumneavoastră!

Tatiana Vîntur