„Omul care este bogat sufleteşte îşi dăruieşte uşor comorile şi este gata să le dăruiască tuturor, fără excepţie. Cel care este gata să primească aceste daruri le va avea din abundenţă.” (Rabindranath Tagore)
Sfântul Nicolae este serbat la 6 decembrie, de biserica ortodoxă și de cea catolică. Patron al Greciei, Rusiei, precum şi al multor oraşe din apusul Europei, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.
Sfântul Nicolae a intrat în mitologie încă din Evul Mediu. Această zi este și un fel de bilanţ al faptelor bune şi mai puțin bune, pe care Sfântul le răsplăteşte sau le pedepseşte.

Poveşti despre Moşul Sfânt circulă în toată lumea. Unele imagini îl reprezintă purtând o scăriţă, cu ajutorul căreia pătrunde, pe horn, în casele copiilor. În Finlanda, sărbătorirea Moşului se confundă cu festivalul de iarnă Joulupukki. Atunci când se împart daruri pentru îmblânzirea spiritelor întunericului. În Grecia este cunoscut sub numele „Hagios Nikolaus”. În America este reprezentat ca un moş înalt şi slab, opusul lui Moş Crăciun cel rotofei.
„Legenda lui Moș Nicolae spune că un nobil sărac avea trei fete pe care nu le putea mărita din cauza situației financiare precare. Se spune că în acele timpuri, pentru ca o fată să fie luată în căsătorie, avea nevoie de o zestre considerabilă dăruită de tatăl său, iar cu cât zestrea era mai mare, cu atât creșteau șansele ca fata să-și găsească un soț mai bun. Atunci când fata cea mare a ajuns la vârsta la care trebuia să se mărite, episcopul Nicolae a lăsat la ușa casei nobilului, pe timp de noapte, un săculeț cu aur. Același lucru s-a întamplat și când a venit vremea de măritiș și pentru cea de-a doua fată.
Când a venit vremea ca și cea de-a treia fată să se mărite, nobilul, curios să afle cine îi lasă săculeții cu aur, a stat de pază și l-a văzut pe Nicolae. Acesta și-a dat seama că este urmărit și a luat săculețul, s-a urcat pe casă și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șosetă care era pusă la uscat.
Astfel a apărut și tradiția conform căreia se agățau șosetele la șemineu. Nicolae l-a rugat pe nobil să păstreze secretul, însă acesta nu a respectat rugămintea episcopului și a povestit tuturor. Ulterior, oricine primea un cadou neașteptat credea că este de la Nicolae și îi mulțumeau pentru cadou. Cei trei saci cu aur au devenit conform legendei simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur, de aici, o altă tradiție, de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.” (Sursa: http://www.sufletdrag.wordpress.com)
Daruri multe, sănătate, că-i mai bună decât toate!
Tatiana Vîntur