În perioada 4-11 mai 2022, ambasadorii seniori și juniori EPAS de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, au desfășurat activități dedicate Zilei Europei.
Miercuri, 4 mai 2022, cu ocazia Zilei Diasporei Poloneze și a Polonezilor din străinătate, școala noastră s-a bucurat de prezența doamnei coordonator de proiecte Katarzyna Zalaszewska de la Institutului Polonez din București și de reprezentanți de la Dom Polski Suceava.
Ambasadorii juniori, coordonați de cei seniori au pregătit standuri informative despre Uniunea Europeană, România, Polonia, Ucraina și Moldova. În realizarea standurilor, am folosit o mare parte din materialul informativ primit de la Biroul Parlamentului European din România, precum și simboluri ale tradițiilor și obiceiurilor din țările prezentate în standuri. Standurile țărilor au fost prezentate de elevi îmbrăcați în costume populare. Standul UE a fost prezentat de șase ambasadori EPAS.
Cu această ocazie, elevii clasei a 11-a K, împreună cu doamna dirigintă, Simfora Onuțu și cu Chef Lorek, au participat la un atelier gastronomic „Gătește cu accent polonez”.
Activitatea s-a terminat cu degustarea preparatelor culinare poloneze pregătite: ciorbă acrită cu castraveți murați, bigos și piroski. La finalul activității am primit un feedback pozitiv din partea oaspeților și promisiunea de a colabora în proiecte viitoare.
Pentru a sărbători zilele Europei, astăzi, 6 mai, ambasadorii juniori și cei seniori, împreună cu colegii lor liceeni au organizat o întâlnire cu un reprezentant care a avut oportunitatea de a lucra în Parlamentul European, Raluca Ursaciuc.
Doamna Raluca Ursaciuc a fost dornică să împărtășească cu noi experiența trăită în cele 6 luni la Bruxelles. De asemenea, ne-a adus la cunoștință informații referitoare la Parlamentul European și instituțiile sale.
Pe parcursul întâlnirii, elevii s-au dovedit a fi interesați să afle cât mai multe detalii, lansând astfel diferite provocări de dialog precum : „Care sunt beneficiile unui europarlamentar?”, ,,Care sunt obligațiile unui europarlamentar?”, „Cum își desfășoară activitatea deputații în cadrul Parlamentului European?” etc.
Cu bucuria de a fi avut ocazia unei întâlniri față în față, îi mulțumim doamnei Raluca Ursaciuc pentru că a răspuns invitație noastre și pentru timpul acordat.
Continuând seria activităților dedicate Zilei Europei, în data de 9 mai, ambasadorii juniori și seniori EPAS de la Colegiul „Alexandru cel Bun” au organizat și desfășurat concursul „Cine știe, câștigă!”, care a avut ca tematică Uniunea Europeană. În deschiderea activității, doamna profesor Botușan Mihaela, ambasador senior, a făcut o scurtă prezentare a celor trei semnificații ale zilei de 9 mai: Independența României, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.
La concurs au participat 26 de echipe din clasele a 9-a A, B, C, D, F, G, H, a 10-a A și D, a 11-a A și F. Fiecare echipă a fost alcătuită din 3 elevi care au răspuns la întrebările adresate de către Raul Crețuleac, ambasador junior. Jurizarea a fost făcută de către trei membri, doi ambasadori juniori și doamna director adjunct, Condur Liliana-Lucia. Concursul s-a desfășurat în trei runde, rămânând în finală trei echipe care au concurat pentru premiile oferite de către Fundația „Te aud România” Gura Humorului.
La activitate a participat un număr de 120 de elevi și 8 cadre didactice. Însemnăm ziua cu o prezență bună și un spirit competitiv din partea liceenilor, o validare a asimilării informațiilor din cadrul sesiunilor de informare realizate de ambasadorii juniori despre Uniunea Europeană și Parlamentul European.
În aceeași zi, echipa EPAS de la Colegiul „Alexandru cel Bun” l-a avut ca invitat special pe domnul primar al orașului Gura Humorului, Marius-Ioan Ursaciuc, membru în Comitetul European al Regiunilor de la Bruxelles. La această activitate au participat 95 de elevi, alături de șase cadre didactice. Timp de o oră, am aflat informații privind modul de funcționare a acestui organism european.
Comitetul este format din 329 de reprezentanți din 300 de orașe și regiuni ale Uniunii Europene, România având 15 reprezentanți în acest organism european cu rol consultativ. (3 primari de comune, 3 primari de orașe mici, 3 primari de municipii și 6 reprezentanți ai Consiliilor Județene). Această comisie elaborează avize privind propunerile legislative ale UE și poate propune completări
CoR colaborează îndeaproape cu autoritățile naționale, regionale și locale, oferindu-le posibilitatea de a-și face auzită vocea și încurajând dezbaterile politice, nu numai la Bruxelles, ci și în regiunile și orașele UE, în afara Europei și pe internet.
Fiecare reprezentant este membru în două din cele șase comisii. Domnul primar Marius-Ioan Ursaciuc este membru în NAT (Comisia pentru resurse naturale) și ENVE (Comisia pentru mediu, schimbări climatice și energie). Celelalte patru comisii sunt: CIVEX (Comisia pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale), COTER (Comisia pentru politică de coeziune teritorială și bugetul UE), ECON (Comisia pentru politica economică) și SEDEC (Comisia pentru politică socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și cultură).
Pe lângă informațiile deja știute despre instituțiile Uniunii Europene, elevii au aflat lucruri noi despre modul de funcționare și importanța Comitetului European al Regiunilor de la Bruxelles. În cea de-a doua parte a activității, elevii au adresat întrebări privind derularea de proiecte europene, accesarea fondurilor europene și despre experiența domnului primar în cadrul comitetului.
Domnul primar Marius-Ioan Ursaciuc a apreciat activitățile din cadrul programului „Școli ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) și ne-a recomandat să menținem titulatura școlii. Drept recompensă pentru activitățile desfășurate de către ambasadorii de la Colegiul „Alexandru cel Bun”, a promis organizarea unei deplasări la Bruxelles pentru a cunoaște mai bine modul de funcționare al instituțiilor europene. Activitatea a fost apreciată de toți cei prezenți în sală.
Miercuri, 11 mai 2022, va avea loc ultima activitate dedicată Zilei Europei, cu titlul „Let’s debate for a better Europe”, activitate online comună cu Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” Cluj, școală din rețeaua Școli Ambasador ale Parlamentului European (EPAS). Ambasadorii de la cele două licee au decis să joace un meci de debate având ca moțiune „UE ar trebui sa renunțe la criteriile NON-economice de aderare, inclusiv cele politice și geografice”. Echipa de la Colegiul „Alexandru cel Bun” va juca în opoziție.
Activitățile desfășurate au avut un feed-back pozitiv din partea tuturor participanților.
Aionoaie Evelina-Georgiana, clasa a 11-a G
Obreja Andreea-Claudia, clasa a 11-a F
Tcaci Mihaela Nicoleta, clasa a 11-a F
prof. Solonaru Elena-Sextilia
prof. Apetri Adriana-Alina
prof. Botușan Mihaela