Arhive pe categorii: Antitrafic de persoane

19 zile de prevenire a violenței

Standard

„Stopați violența și abuzul împotriva copiilor și a tinerilor!”

Acesta este mesajul ferm, de informare și sensibilizare a opiniei publice, transmis de către elevii și profesorii Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava, în contextul în care, la nivel mondial, fenomenul violenței a luat amploare, încălcând drepturile copiilor și afectându-le evoluția.

          Astfel, proiectul derulat  în perioada 1-19 noiembrie 2022,  în cadrul acestei unități școlare, reprezintă un ecou educativ la apelul FICE România (Federația Internațională a Comunităților Educative), prin desfășurarea unor activități care se înscriu, tematic, în campania intitulată ,,19 zile  de prevenire a abuzurilor și violenței împotriva copiilor și a tinerilor”.

         Acțiunile propuse au avut scopul de a educa și de a mobiliza copiii școlii, dar și diversele organizații, partenere ale societății civile, să se implice în prevenirea consecințelor asociate violenței și abuzului  împotriva copiilor și a tinerilor, exploatării de orice fel, absenteismului și abandonului școlar, consumului de droguri și traficului de persoane.

        Coordonatorii  proiectului implementat la nivelul unității  au fost prof. Tuca Claudia Adriana, coordonator de programe și proiecte educative și prof. dr. Terec Vlad Loredana, directorul școlii. Echipa de proiect a fost formată din următorii profesori de învățământ primar și gimnazial: Bobric Petronela, Rogoz Elena, Nistor Bogdan, Zegrea Brîndușa, Șerban Emanuela, Irimia Liviu, Moscaliuc Veronica, Anițului Florin, Întorsură Ramona, Marchitan Monica, Bujor Lenuța, Corneanu Simona, Miron Crina, Buta Irina, Maftei Felicia, Gontariu Ioana, Fodorea Alina, Jescu Paula, Zofotă Daniela, Andronic Diana, Vărăreanu Brîndușa, Cojocariu Ioana Maria, Miron Cătălina, Andriescu Daniel, Năstase Paula, Ungureanu Mihaela, Ignat Dana, Voroniuc Oltița, Serhei Alina.

         Activitățile în care s-au implicat elevi și profesori, deopotrivă, au inclus: work-shop-uri, realizarea de afișe/colaje pe teme referitoare la prevenirea abuzurilor, conceperea unor scrisori, eseuri tematice, crearea unor lucrări plastice care să scoată în evidență mesajele anti-violență ale copiilor, realizarea de proiecte media, filme și clipuri cu mesaje anti-violență, întâlniri cu specialiști – medici, psihologi, polițiști.

        Titlurile activităților extrașcolare derulate de profesorii Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava reflectă, în mod sugestiv, mesajul și semnificațiile temelor luate în discuție: ,,Spune Nu violenței!”, ,,Ce înseamnă compasiunea?”, ,,Aceste mâini ocrotesc, nu lovesc!”, „Sunt IUBIRE, o carte despre  compasiune”, „Alege bunătatea!”,  ,,Prevenirea vânzării copiilor”, „Fețele ascunse ale traficului de minori”, ,,Alege să fii tolerant!”, „Copacul faptelor bune”, „Exploatarea copiilor între ficțiune și realitate”, ,,Prevenirea pericolelor TIC”, „Stop Bullying!”, „Violența doare, nu te face mare!”, ,,Înlocuim Violența cu Toleranța”, ,,Împreună împotriva intimidării”, „Copiii nu sunt obiecte, nu merită să fie sclavi!”.  

       Activitățile extrașcolare derulate timp de 19 zile au dezvăluit,  prin abordările tematice diverse, întreaga paletă de nuanțe a abuzului și exploatării de orice fel a copiilor. Mulțumim pe această cale partenerilor implicați în proiect: asociația „Părinți, profesori- parteneri în educație”, Agenția Națională Antidrog- prin doamna psiholog Maria Sava, inspector de specialitate ANTP, Centrul Regional Suceava- prin doamna Laura Stadler, Direcția Generală Anticorupție- prin comisar Adina Lupu.”

Coordonator de proiecte și programe educative,

Prof. Claudia Adriana Țuca

Săptămâna prevenirii traficului de persoane

Standard

În perioada 17-21 octombrie 2022 s-au desfășurat, în școlile sucevene, evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

Campania vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie, precum şi informarea şi conștientizarea cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane.

18 octombrie-Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane a fost marcată și la Școala Gimnazială ,,Nicolae Labiș” Mălini de către 58 de elevi ai claselor a VIII-a și a VII-a, coordonați de către dirigintele lor, prof. Gogan Gabriela, prof. Murărașu Angelica și prof. Corduneanu Rodica.

A fost o adevărată provocare de a crea un proiect în Canva, unul în PPT și numeroase slogane în limba română sau engleză cu mesaje pozitive și de încurajare în privința pericolelor racolării de persoane și a metodelor de depășire a acestora: ,,Aceste mâini vor lupta împreună pentru binele tuturor!”, ,,Cerșetoria nu este o artă!”, ,,Fii informat pentru a depăși pericolele!”

Elevii au fost impresionați de numeroasele cazuri de racolare a persoanelor cu risc , dar și de mesajul deosebit de încurajator transmis de Biserica Ortodoxă în acest an. Au înțeles ce trebuie să facă o persoană pentru a nu deveni victimă și ce trebuie să facă o victimă atunci când este racolată.

 Fiinţa umană este nepreţuită. Totuşi, sunt oameni care pierd sensul norma­lului, nefiind capabili să perceapă importanţa şi valoarea unei persoane, raportându-se la ea ca la un simplu obiect. Aceştia sunt traficanţii de persoane. Ei pri­vează victima de libertate, îi lezează demnitatea de persoană, îi strivesc puterea de a gândi, siluindu-i voinţa şi batjocorindu-i sentimentele prin folosirea forţei, ameninţării, molestării, a terorii psihice şi a altor mijloace violente. (coordonator prof. Corduneanu Rodica)

Viața este cel mai frumos dar! – 18 octombrie 2022- Ziua Europeană a luptei împotriva traficului de persoane

Săptămâna 16-22 octombrie 2022 s-a desfășurat sub semnul activităților care au avut ca obiectiv fundamental informarea adolescenților de la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni cu privire la fenomenul traficului de persoane.

În acest context, elevii și cadrele didactice au participat la activități diverse: vizionarea unor filme de scurt metraj pe această temă, care, în ultima vreme a luat amploare și în mediul online, aplicarea unor chestionare referitoare la această temă. De asemenea, s-au organizat dezbateri la clase, ateliere de lucru care au avut ca rezultat realizarea unor mesaje, afișe, planșe în care se regăsesc gândurile adolescenților, soluții pentru persoanele care fac parte din categorii vulnerabile, sfaturi pentru a depăși momentele dificile, expoziții cu lucrările elevilor etc.

Clasele participante la activitățile din această săptămână: clasa a IX-a Matematica Informatica (Cărămida Daniela), clasa a XI-a Protecția mediului (diriginte, prof. Alina Stoleriu), clasa a X-a Silvicultură (prof. Daniela Botoșanu, diriginte, prof. Apetroaie Ionela), clasa a XII-a Hotelier B (prof. Sava Emilia), clasa a IX-a Horticultură (diriginte, prof. Hîrșiu Daniela), clasa a IX-a Hotelier B (diriginte, prof. Ariton Gabriela), clasa a IX-a Servicii A (diriginte, prof. Grămadă Elena), clasa a XI-a Automatizări (prof. Serseniuc Sorin), clasa a IX- a Construcții, Tehnic A (diriginte, prof. Amariei Vasile), clasa a X-a Servicii A (prof. Stafie Amalia), clasa a XI-a Matematică Informatică (diriginte, prof. Pogorevici Loreta), clasa a XI-a Hotelier A(diriginte, prof. Nemitanu Emilia), clasa a XI-a Hotelier B (diriginte, prof. Vrabie Cristina), prof.Popa Oana, Jucan Loredana și Botosanu Daniela(clasele a IX-a Hort., a IX-a HA, a XI-a I.A, a XII-a HB, a X-a Hort.+CS, a X-a Silv, a XI-aSU, a XI-a Protecția mediului). (Coordonator de proiecte și programe educative prof. Gabriela Ariton)

Zilei Europene de luptă împotriva traficului de ființe uman

În perioada 7-9 octombrie 2022 prof. logoped Ghelbere Tudor și prof. logoped Robu Sofica, de la Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc, au participat la instruirea pentru consolidarea capacității acestora în utilizarea tehnicilor multiple de identificare și referire a VICTIMELOR TRAFICULUI DE PERSOANE. Sesiunea de instruire a fost organizată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Organizația Institutul Bucovina.

📘Totodată, în contextul „Zilei Europene de luptă împotriva traficului de ființe umane” și desfășurării Campaniei naționale „S̲Ă̲P̲T̲Ă̲M̲Â̲N̲A̲ ̲D̲E̲ ̲L̲U̲P̲T̲Ă̲ ̲Î̲M̲P̲O̲T̲R̲I̲V̲A̲ ̲T̲R̲A̲F̲I̲C̲U̲L̲U̲I̲ ̲D̲E̲ ̲F̲I̲I̲N̲Ț̲E̲ ̲U̲M̲A̲N̲E̲”, în școala noastră s-au desfășurat activități educative care au subliniat principalele cauze ale traficului de persoane, care sunt consecințele traficului de persoane și și-au propus câteva ,,metode” pentru a ține la distanță traficanții mai ales în mediul virtual.

📗Valorificând aceste informații, la clasa a VIII-a A s-a discutat despre cine pot fi victimele traficului de persoane, cauze, consecințe și persoane sau instituții la care putem apela pentru a cere ajutor. Prezentarea video realizată s-a referit la persoanele în care putem avea încredere atunci când solicităm o informație sau un ajutor, activitatea fiind coordonată de prof. logoped Botezat Lucia și prof. Scutelnicu Daniela.

Elevii clasei a IX-a și a XII-a, coordonați de prof. Ilieș Cristina și prof. Zbranca Geta, au urmărit prezentări power point pe baza cărora au lucrat pe grupe și au dezbătut studii de caz.

📕Elevii clasei a V-a au realizat desene prin care au transmis mesajul lor referitor la lupta împotriva traficului de persoane, activitatea fiind coordonată de prof. ed. Arseniuc Alex.

🧩Prof. coordonatori Casian Doina și prof. Robu Sofica au dezbătut, la clasele a VIII-a, a IX-a și a XIII-a, tema sclaviei erei moderne, au realizat pliante și broșuri, au discutat despre cum recunoaștem o victimă a traficului de persoane, despre cum sunt recrutate și exploatate aceste persoane și au realizat un joc de rol în care elevii s-au aflat de ambele părți ale baricadei, pe post de victimă și de traficant, imitând astfel o situație propusă de cadrele coordonatoare. (Director, prof. Mercheș Monica, Consilier educativ, prof. Bîndiul Liliana)

Săptămâna 17-21 octombrie 2022 s-a desfășurat campania ,,Ne pasă!”,la Școala Gimnazială Voitinel, care a cuprins sesiuni de informare, distribuire de pliante, expoziție de desene, realizare materiale audio-video. Mesajele ilustrate au fost „Nu sunt de vânzare!”,„Viața ta contează!”, „Suntem alături de tine!”, „Viața nu e de vânzare”, mesaje prin intermediul cărora elevii au conștientizat pericolul traficului de persoane. (coordonator prof. Andreea Vasiloschi)

Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc

Ziua UE împotriva traficului de persoane a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă.

Rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

Au fost realizate activități de conștientizare a adolescenților cu privire la acest fenomen, în colaborare cu Fundația „Te Aud ROANIA și Asociatia „eLiberare Romania”. Au fost invitați Liliana Orza și Vlad Florin Tudosă la activitățile realizate cu elevii claselor a VIII-a! (coordonator prof. Nuțescu Camelia)

Inspector școlar prof. Tatiana Vîntur

Săptămâna prevenirii traficului de persoane

Standard

„Din punct de vedere statistic, traficul de copii reprezintă o componentă substanțială a traficului de persoane în România. Ponderea minorilor, în totalul victimelor înregistrate anual, rămâne îngrijorătoare. ” (https://www.salvaticopiii.ro)

„NU VREAU SĂ MI SE ÎNTÂMPLE MIE!”

În perioada 17-21 octombrie 2022  la Școala Gimnazială Preutești s-au desfășurat activități cu scopul informării, conștientizării și prevenirii traficului de persoane.

Prin intermediul unor prezentări ppt, materiale video, expoziții de afișe și desene, vizionări de filme/clipuri, dezbateri, jocuri de rol , elevi și preșcolari au aflat că traficul de persoane este real!

„A fi liber înseamnă, înainte de orice, a fi responsabil față de tine însuți.” (Mircea Eliade), astfel că, elevii și preșcolarii au învățat în această săptămână, cum pot să rămână în siguranță, cum să evite persoane necunoscute, cum și de unde să solicite ajutor atunci când au nevoie.

Exemple de bune practici:

  1. ,,STOP!-Copiii nu au preț!”– Grupa Albinuțelor, GPN Basarabi. Copiii pot deveni victime ale traficului de persoane de la vârste foarte mici. În lumea copilăriei nu este loc pentru traficul de persoane! Visele copiilor trebuie să fie pline de zâne, povești iar inimile să fie pline de căldura căminului părintesc și a familiei! (educatoare Aioanei Iuliana).
  • „Povești sau realitate” – Povestașii clasei a II-a, Preutești au descoperit, prin intermediul eroilor din basme, ce înseamnă să fii naiv. Personaje precum: Pinocchio, Scufița Roșie, Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Hansel și Gretel, Capra cu trei iezi, au prins viață prin intermediul copiilor, într-un joc de rol ce a avut ca scop informarea privind pericolul traficului de persoane.  (prof. Roxana Florea)
  •   „Mie nu mi se poate întâmpla…..”  Și totuși…. peste 60% din victimele traficului de persoane au fost recrutare de persoane cunoscute. Elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială Basarabi au încercat să găsească soluții pentru combaterea traficului de persoane. (prof. Ciobanu Mihaela)
  • Elevii clasei a V-a Preutești sub sloganul „Our life is priceless”, au participat la discuții și jocuri de rol, au vizionat prezentări și scurte materiale video special selectate pentru a înțelege poziția de victimă în această formă de sclavie modernă și și – au exprimat trăirile și emoțiile prin mesaje și desene care ilustrează problema traficului de persoane.
  • „Creativitatea este inteligența care știe să se joace!” – spunea Albert Einstein – așa că, pentru a reține mai bine și mai ușor informațiile, elevii clasei a V-a au făcut cunoștință cu tehnica mind mapping (cartografierea gândurilor). Elevii s-au implicat activ în crearea hărții mentale iar la finalul activităților s-au declarat mulțumiți și mândri de rezultatul muncii lor. (prof. Delia Rusu).
  • O persoană informată este o persoană puternică! În cadrul activităților de prevenire a traficului de persoane, elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială Preutești au conștientizat pericolele acestei forme de sclavie modernă. După ce au aflat mai multe despre metoda Loverboy, elevii au jucat Jocul încrederii, apoi au realizat colaje cu puternice mesaje anti-trafic. Oamenii nu au preț! Copiii există pentru a aduce bucurie, nu profit! (prof. Gabriela Dumbrăvanu).

Activitățile sunt diseminate pe pagina de Facebook a școlii: https://www.facebook.com/ScoalaPreutesti1858

Coordonator de proiecte și programe educative,

Prof. Florea Roxana – Școala Gimnazială Preutești

Ființele umane nu au preț!

Standard

Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane marcată de Școala Gimnazială nr.4 Suceava printr-o  serie de dezbateri pe marginea fenomenului traficului de minori, și a riscurilor asociate acestui fenomen cu elevii, categorie vulnerabilă la exploatare.

Scopul urmărit în acțiunile derulate, în săptămâna prevenirii traficului de persoane, a fost conştientizarea elevilor în ceea ce priveşte amploarea traficului de persoane. Prin această acțiune, am dorit să transmitem în special elevilor, că anumite drepturi fundamentale pot fi încălcate, devenind victime, prin diferite forme de exploatare: exploatare prin muncă, prelevare de organe, privare de libertate, cerşetorie. 

Felicităm elevii participanți și profesorii: Cojocariu Ioana, Țuca Claudia Adriana, Bujor Lenuța, Moscaliuc Veronica, Serhei Alina, care au spus „NU TRAFICULUI DE PERSOANE! FIINȚELE UMANE NU AU PREȚ!”, în cadrul activităților organizate pentru marcarea zilei de 18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

Considerăm că un om informat și prevenit, are mai puține șanse de a deveni o victimă a unor traficanți de ființe umane!

Ne-au sprijinit director prof. dr. Terec Vlad Loredana și doamna director adj. prof.dr. Ciupu Mariana Vica.

Coordonator, prof. Țuca Claudia Adriana

Nu te teme să ceri ajutor!

Standard

Anual, la 18 octombrie, este marcată ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane.

De Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane, Asociația Eliberare – Centrul Suceava (asociație pentru prevenirea traficului de persoane) a desfășurat o activitate cu scop educativ și preventiv la Clubul Copiilor Fălticeni.

Prezenți la instituția de învățământ nonformal, alături de copii, profesori și directorul prof.dr. Marcel Porof, au fost reprezentanții asociației, Liliana Orza și Vlad Florin Tudosă, care au prezentat mai multe statistici și materiale video legate de fenomenul traficului de persoane. Aceștia au ținut să precizeze că „există mai multe persoane ținute în sclavie azi decât în orice altă perioadă a istoriei, iar traficul de persoane nu cunoaște granițe și nu ține cont de naționalitate, sex, etnie sau vârstă.

De Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane atragem atenția că în ultimii ani, din ce în ce mai mai mulți copii ajung să fie abuzați și exploatați de „prieteni” de pe internet în care au avut încredere. Este rolul nostru, al întregii comunități să îi ținem în „siguranță”.

La rândul lor copiii au adresat întrebări și au identificat cauze ale traficului de persoane. Printre acestea au fost menționate lipsa comunicării cu părinții, profesorii, încrederea excesivă în așa-zișii prieteni, lipsurile materiale, dezvoltarea și investirea unor sentimente în oameni care apoi se folosesc de persoanele în cauză.

Au participat copii din ciclul gimnazial și liceal de la cercurile de Jurnalism (coordonator prof. Daniela Pavel), cultură și civilizație românească (coordonator prof. Viorica Bența), muzică populară (coordonator prof. Lenuța Rusu), protecția mediului (coordonator Daniela Pascariu), foto-cineclub (coordonator prof. Mihaela Buculei).

Asociația Eliberare – Centrul Suceava și Clubul Copiilor Fălticeni vor desfășura și alte activități în baza unui parteneriat. În premieră a fost difuzat de către partenerii noștri și clipul Recunoaște semnele exploatării online a fetelor, pe care vă invităm să îl urmăriți cu atenție, la adresa de mai jos.

Prof. Mihaela Buculei – Clubul Copiilor Fălticeni

Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Standard

„O modalitate de prevenire a bolii valorează cât cincizeci de moduri de a vindeca boala.” (Trevor Howard)

Activități de prevenire a traficului de persoane – județul Suceava

Anual, la 18 octombrie, este marcată ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane.

Potrivit estimărilor, în prezent, sunt mai mulți oameni în sclavie decât au fost vreodată în istorie.

Traficul de persoane este un fenomen raportat în toată lumea, inclusiv în Europa. Mii de persoane sunt exploatate în diferite forme, sexual sau prin muncă forțată.

Pentru că fiinţele umane pot fi revândute, sclavia modernă este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme.

Pe continent, cele mai multe victime sunt recrutate din est, din țări predispuse sărăciei.

Comisia Europeană a elaborat o nouă strategie de combatere a traficului de persoane (2021-2025), axată pe prevenirea infracționalității, aducerea traficanților în fața legii, protejarea victimelor și consolidarea capacității lor de acțiune.

În perioada 2017-2018, au fost peste 14 000 de victime înregistrate în Uniunea Europeană. La nivel mondial, traficanții obțin într-un singur an profituri estimate la 29,4 miliarde EUR.

Întrucât se preconizează că cererea de exploatare va crește, că traficanții își vor muta activitatea online și că pandemia va crea probabil condiții propice pentru ca acest fenomen să ia amploare, strategia de astăzi prezintă măsurile prin intermediul cărora UE și statele membre vor putea continua să riposteze.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și partenerii săi organizează în perioada 16 – 22 octombrie a.c., o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

În acest sens, prin intermediul Centrelor Regionale ale A.N.I.T.P. vor fi desfășurate o serie de acțiuni: întâlniri cu publicul în punctele de trecere a frontierei, în unitățile de învățământ, în comunitățile defavorizate, întâlniri de lucru cu specialiști și parteneri instituționali și organizaționali, dezbateri pe tema traficului de persoane, flashmob-uri.

Acțiunile sunt menite să contribuie la informarea și sensibilizarea publicului larg, dar în mod special al categoriilor vulnerabile cu privire la fenomenul traficului de persoane.

Resurse pentru activitățile de prevenție:

www.eliberare.com

www.18octombrie.ro

https://anitp.mai.gov.ro/

Inspector școlar prof. Tatiana Vîntur

REACȚionăm împreună împotriva traficului de minori

Standard

Traficul de persoane se constituie într-o problemă majoră, un flagel am putea spune, al lumii contemporane, iar minorii nu sunt exceptați de la aceste tare ale lumii noastre.

În cadrul Proiectului „REACT – Antitrafic minori Suceava”, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului a fost partener desfășurând activități de conștientizare a pericolului și de prevenire în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani. Proiectul a fost derulat de Asociația Institutul Bucovina, Agenția Națională Antitrafic Persoane, Centrul Regional Suceava și cofinanțat de Consiliul Județean Suceava care au organizat, în luna decembrie, activități de conștientizare și prevenire a traficului de minori.

Colegiul „Al. cel Bun” Gura Humorului

La nivelul claselor, profesorii diriginți au susținut activități de sensibilizare cu privire la acestă problemă, finalizate prin realizarea de materiale (desene sau afișe) în scopul conștientizării și prevenirii traficului de persoane în rândul minorilor. Dintre aceste materiale au fost selectate (de către un juriu coordonat de domnul profesor Batîr-Rusu Florin) trei lucrări în vederea jurizării lor la nivel județan. S-a realizat și un panou sub egida „REACȚionăm împreună împotriva traficului de minori”.

Tot în cadrul proiectului, pe 10 decembrie la ora 12, marcând totodată Ziua Internațională a Drepturilor Omului, a avut loc o activitate de tip flash – mob organizată cu implicarea unui număr de 29 de elevi, coordonați de doamnele profesoare Solonaru Elena și Apetri Adriana. Elevii și-au propus să atragă atenția, prin artă – dans, asupra acestei probleme de interes mondial, traficu de persoane.

Flash-mob-ul s-a desfășurat în incinta liceului iar, pe lângă cei 29 de elevi organizatori ai momentului, s-au implicat și alți elevi care tocmai ieșiseră în pauză și au ținut să-și aducă aportul în vederea conștientizării prin artă asupra pericolului ce pândește orice minor.

Activitatea s-a dovedit un succes, atât în rândul elevilor cât și al profesorilor martori și, deopotrivă participanți, mărturie fiind afirmațiile lor ulterioare.

 „Această activitate nu a însemnat pentru mine doar un simplu dans, ci a însemnat mult mai mult de atât. În primul rând, acest proiect m-a făcut să îmi dau seama că sentimentele nu pot fi exprimate doar prin cuvinte ci și prin dans, astfel făcându-ne sa arătăm lumii că putem transmite emoție și prin fapte nu doar prin vorbe.

În al doilea rând, traficul de persoane este un subiect destul de delicat pentru mine, deoarece mă întristez de fiecare data când mă gândesc ce pățesc unii oameni, de aceea m-am bucurat să particip la acest proiect, ajutând într-un fel sau altul la oprirea sau diminuarea traficului de persoane.” (Cioltan Elena, clasa a 9-a F)

 „Pe lângă faptul că mi-a plăcut experiența, am avut parte de prietenii noi și persoane cu care am râs și am conversat. Experiența a fost de neuitat. Îmi doresc mult să mai ținem astfel de activități.

  Prevenirea traficului de persoane se poate face cu instalarea a cât mai multor camere de supraveghere în cât mai multe locuri posibile și patrularea echipelor de poliție și jandarmi în fiecare noapte.” (Calvan Roxana, clasa a 9-a F)

 „M-am bucurat să aud că după o perioadă destul de lungă voi putea dansa din nou și voi cunoaște persoane pasionate cu care aș putea lucra. Pe lângă faptul că am primit feedback pozitiv de la majoritatea elevilor, m-a surprins și faptul că mulți dintre aceștia chiar s-au implicat, au cântat si au dansat cu noi.” (Hopulele Mădălina, clasa a 10-a B)

„Aceasta activitate m-a ajutat să înțeleg că lucrul în echipă este foarte important, am învățat multe lucruri, am văzut cum reacționăm toți la activități noi și cum îi putem ajuta pe alții să treacă peste emoții. Iar corelând cu traficul de persoane, cu toții putem ajuta persoanele care au nevoie de noi, de o mână de ajutor, toți împreună! „Să spunem NU traficului de persoane! Viața NU e de vânzare!” (Boșca Alexandra, clasa a 11-a F)

„Din punctul meu de vedere, Flash-Mob a fost o experiență minunată și în același timp cu un scop bine întemeiat. Traficul de persoane este un fenomen frecvent în zilele noastre și cele mai multe victime sunt chiar copiii sau tineri ca și noi. Împreună cu colegii și profesorii îndrumători ne-am unit forțele pentru a ne arăta sprijinul împotriva acestui fenomen. (Catargiu Marta, clasa a 12-a C)

Prin tradiție, decembrie este luna bucuriei, a carității, a omeniei dovedită prin gesturi simple, prin vorbe bune sau activități ce au ca scop starea de bine a celuilalt, protecția celor mai puțin norocoși sau ajutorul celor față de care soarta e mai puțin darnică.

Asta ne-am propus și noi pentru elevii noștri: să facem tot ce ne stă în putință pentru o lume mai bună, mai sigură și mai frumoasă, iar modalitatea prin care o putem face este arta, cea mai sensibilă formă de comunicare.

Coordonatori:

prof. Adriana-Alina Apetri

prof. Elena-Sextilia Solonaru

REACT – flashmob

Standard

Vineri, 10 decembrie 2021, în cadrul proiectului REACT, profesori din cadrul a 11 unități de învățământ din județul Suceava au implicat elevii în desfășurarea unei activități de tip flashmob, care a avut drept scop conștientizarea asupra fenomenului traficului de persoane, marcând totodată Ziua Internațională a Drepturilor Omului.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2021-12-10/11-unitati-de-invatamant-din-judetul-Suceava-au-desfasurat-activitati-de-tip-flashmob-pentru-constientizarea-asupra-fenomenului-traficului-de-persoane#ixzz7HM60SHrX
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook

Visul la o viață mai bună…

Standard

Săptămâna 12- 16 octombrie 2020 a stat sub semnul activităților extrașcolare ce au vizat informarea, conștientizarea și prevenirea traficului de persoane cu prilejul marcării „Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane” (18 octombrie).

Visul la o viață mai bună a condus, în ultimul timp, la o creștere a numărului de persoane vulnerabile în fața traficanților ce au găsit diverse strategii de a „vinde” speranțe false. Numeroase organizații luptă pentru libertate în țara noastră și ajută la reintegrarea în societate a celor care au supraviețuit acestui fenomen.

Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni

Elevii și cadrele didactice de la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni au răspuns invitației Institutului Bucovina și Centrului Regional ANITP Suceava, de a participa la Concursul „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”, concurs la care școala a fost înscrisă de către doamna prof. Stafie Amalia.

Elevii din 16 clase ale unității școlare, coordonați de profesorii diriginți, au realizat creații diverse, dovedind faptul că au înțeles necesitatea implicării în lupta împotriva traficului de persoane. Lucrările elevilor  au fost încărcate pe pagina de facebook Antitrafic Net Suceava, din mesajele acestora rezultând importanța familiei, a școlii și a tuturor parteneriatelor pe care școala le are cu toate celelalte organizații : „Să prețuim viața!!, „Educația- sprijin pentru toți”, „Avem dreptul să fim informați!”, „Să spunem NU tuturor formelor pe care le poate avea traficul de persoane!” etc.

Tema acestei săptămâni, „Traficul de persoane- de la mit la realitate”, a condus către o paletă diversă de activități la nivelul unității școlare: ateliere de discuții, ore de dirigenție online, workshopuri, vizionare de filme, expoziție cu materialele participante la concurs (afișe, desene, planșe, prezentări power-point, materiale video, Word Cloud, Wall, materiale lucrate în Padlet, Jamboard etc.).  Toate aceste materiale creative sunt un indicator  pentru conștientizarea necesității implicării tuturor în prevenirea acestui fenomen ce presupune: „comerț ilegal cu oameni”, control, profit, amenințare, constrângere, abuz de putere etc.

Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni

De asemenea, elevii au înțeles că este necesar să fie bine informați, să comunice cu familia, cu școala și cu toate organizațiile care vin în sprijinul persoanelor vulnerabile. „Cercul siguranței” este „zidit” de către părinți în primii ani de viață.  Mai târziu, cercul este consolidat de școală și de comunitate.  Cu cât adolescentul  parcurge acest „cerc al siguranței” de mai multe ori, cu atât devine mai încrezător în forțele proprii. În felul acesta, o persoană cu încredere în sine, bine informată și educată, nu va cădea ușor în „capcana” vânzătorilor de speranțe false.

Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni

Activitățile cu privire la prevenirea traficului de persoane au continuat cu prezența profesorilor diriginți din unitatea școlară la un webinar intitulat ” Ziua Europeană a Luptei Împotriva Traficului de Persoane”, organizat sămbătă, 17 octombrie 2020, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și cu Centrul Regional Suceava al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane. În cadrul evenimentului s-a discutat despre importanța luptei împotriva traficului de persoane, despre pașii care trebuie urmați pentru a nu deveni o victimă a acestui fenomen și despre importanța dezvoltării unor rețele de suport  și prevenire în lupta împotriva traficului de persoane.

Doamna inspector școlar pentru educație permanentă, prof. Tatiana Vîntur, a adus în atenție aspecte legate de importanța pe care școala trebuie să o acorde formării, în rândul elevilor, a abilităților de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor. Dependențele societății actuale, vulnerabilitatea, libertatea și responsabilitatea sunt doar câteva aspecte relevante ce își vor găsi locul într-un proiect intitulat „Decizii la vârsta indeciziei”, proiect ce se dorește a fi o completare a proiectului „Măști și chipuri”, derulat cu succes în unitățile școlare din județul Suceava.

Așadar, activitățile diverse din cadrul parteneriatelor școlii cu toate instituțiile îi motivează pe elevi să se implice împreună în realizarea unor lucruri frumoase, pentru că „o lumânare nu are nimic de pierdut dacă aprinde o altă lumânare; o lumânare care aprinde o altă lumânare câștigă ceva: și mai multă lumină” (J.Maxwell) (Ariton Gabriela, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, jud. Suceava)

Traficul de persoane – sclavia zilelor noastre

Standard

18 Octombrie a fost declarată Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, începând cu 2007, urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

Traficul de persoane este sclavia zilelor noastre. Deși legal sclavia a fost abolită în secolul XIX, unele estimări spun că mai mulți oameni sunt astăzi robiți decât acum două secole. Chiar dacă munca forțată încă există în Europa și în țările dezvoltate, principala formă de exploatare este cea sexuală.

Școala Gimnazială Milișăuți

Prin activitățile desfășurate în unitățile școlare, în săptămâna prevenirii traficului de persoane, s-a urmărit creșterea nivelului de conștientizare a problematicii traficului de persoane în rândul elevilor și familiilor acestora.

Școala Gimnazială Milișăuți în activitățile de prevenire a traficului de persoane de la clasa a VIII-a, după o informare prealabilă și punând accent pe experiența personală, copiii au sumarizat consecințele traficului de persoane, în general, și a minorilor, în special. Aceștia au propus  câteva ,,strategii” pentru a ține la distanță traficanții mai ales în mediul virtual (s-au referit la construirea corectă a unei pagini de socializare, la protejarea datelor personale, la publicarea fotografiilor, la utilizarea localizării virtuale). De asemenea, elevii au relatat cazuri de cerșetorie, subliniind pericolul la care ne supunem atunci când încurajăm acest fenomen. În urma dialogului constructiv, elevii și-au construit mesajul anti-trafic de persoane prin imagini, cuvinte, sloganuri. (prof. Adriana Marciuc – coordonator de proiecte și programe educative)

Școala Gimnazială Adâncata

În contextul marcării „Zilei Europeane de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”, elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Băncescu” Adâncata au realizat activități care au subliniat principalele cauze ale traficului de persoane: lipsa educației, lipsa oportunităților profesionale, precum și situația financiară precară. Valorificând aceste informații, elevii claselor a III-a, a VII-a B și a VIII-a A au surprins în cadrul afișelor create mesaje cu impact privitoare la fenomenul traficului de persoane: „Profitul tău îmi distruge copilăria!”, „Afacerile se fac cu produse, nu cu oameni!”, „Naivitatea costă! Viața nu e de vânzare!”, „Ființele umane nu au preț!”, „Traficul de persoane nu este un mit, ci o realitate!”, „Fii un luptător pentru libertate!”.Activitățile au fost coordonate de prof. înv. primar Muntianu Mihaela, prof. Alucăi Daniela, prof. Trifan Gianina – coordonator de proiecte și programe educative.

În cadrul săptămânii prevenirii traficului de persoane elevii clasei a IX-a H, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, coordonați de prof Petronela Vultur, au realizat machete prin care au fost scoase în evidență impactul asupra familiei atunci când au loc astfel de infracțiuni. Elevii au realizat planșe cu mesaje referitoare la efectele traficul de persoane asupra victimei și a celor apropiați, prezentări power point cu noțiuni legislative, un material video realizat de elevi prin care aceștia au încercat să se afle de ambele părți ale baricadei, pe post de victimă și de traficant, imitând o situație, care din păcate este prezentă și care neliniștește familiile celor implicați și societatea din care facem cu toții parte.

Elevii clasei a IV-a SBS ,de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni au realizat afișe, colaje, în sprijinul combaterii fenomenului de trafic de persoane, implicându-se în activ în activități preventive.

C.S.E.I. „Sf. Andrei” G. Humorului

Activități de prevenire și informare a elevilor și familiilor acestora s-au desfășurat Școala Gimnazială „Dr.Simion și Metzia Hij” Volovăț, clasa a VI-A, coordonați de prof.Plamadă Cristina; clasa a IX-a E, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni.

Eleva Georgiana Oniceag din clasa a IX- a C de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului a desfășurat activități în cadrul campaniei de informare „Săptămâna prevenirii traficului de persoane” desfășurată în perioada 12-18 octombrie 2020 sub coordonarea Asociaţia Institutul pentru Parteneriat Social în colaborare cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava. Eleva a realizat un poster – colaj cu mesaje pentru colegii ei. Coordonator: profesor Poclitaru Narcisa Catalina. Eleva Clipa Andreea, clasa a X-a, de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, în cadrul săptămânii destinate campaniei de informare despre traficul de persoane și prevenirea acestui fenomen a realizat un afiș al cărui mesaj a fost „Rupe lanțul traficului de persoane”, coordonator prof. Ancuța Ciubotariu.

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

Elevii clasei a IX-a D de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava (cei care au participat fizic la ora, cât și cei care au urmărit materialele transmise în mediul online) au primit informații despre fenomenul sclaviei erei moderne -traficul de persoane, au luat parte la dezbateri pe această temă și au creat desene prin care au transmis mesajul lor referitor la lupta împotrivea traficului de persoane – activitate ce a avut loc în cadrul orei de limba engleză, coordonata de profesor Loredana Irimiciuc.

Lucrarea elevei Cornelia Latiș, din clasa a XI-a, de la Colegiul Silvic „Bucovina” C-lung Moldovenesc a surprins extrem de veridic chipul perfid, fără scrupule, a traficantului de ființe vii, prins fiind în mirajul banilor. Emoție, creativitate și mesaj puternic, toate acestea le-am găsit în această lucrare. Coordonator prof. Cami Ciurușniuc.

Colegiul Silvic „Bucovina” C-lung Moldovenesc

„Suntem OAMENI NU OBIECTE” a fost concluzia la care au ajuns elevii clasei a IX-a G de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, care au desfășurat o serie de activități cu scopul de a marca Ziua Europeana de Luptă împotriva Traficului de Persoane. Elevii au realizat postere, au lucrat pe grupe și au dezbătut studii de caz cu privire la lanțul sclaviei. Activitățile au fost coordonate de prof. Diana Sabău- Lupașc și prof. Marius Daniel Baeșu.

Tatiana Vîntur – I.Ș.J. Suceava