Arhive pe categorii: RESPECT – proiect

Îmblânzirea violenței

Standard

Elevii claselor a II-a și a III-a de la Școala Gimnazială Zvoriștea, sub coordonarea doamnei prof. Cojocariu Ioana-Maria, au marcat Săptămâna Nonviolenței în mediul școlar, în cadrul Campaniei de prevenire a violenței RESPECT, inițiată de I.Ș.J. Suceava – educație permanentă cu scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin exersarea unor comportamente și atitudini civilizate de către copii și elevi.

Componentele campaniei sunt: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție. Comunicare. Toleranță.

„Tu ce ai pe suflet?” este activitatea desfășurată de elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială Berchișești, în cadrul Săptămânii Nonviolenței în mediul școlar. Prin exemplul „hârtiei mototolite” copiii au aflat care sunt consecințele agresivității asupra sufletului fiecăruia dintre cei implicați (agresor și agresat), cum pot evita situațiile conflictuale, cum își pot controla pornirile violente și ce reguli trebuie respectate pentru a putea trăi în armonie alături de ceilalți. O „inimă șifonată” nu mai poate fi netezită! Regretele și scuzele pot îndrepta o situație, dar nu pot șterge efectele violenței din sufletul nostru. Cred că astăzi și-au însușit o lecție foarte importantă: „În viață toate chipurile sunt oglinzi. Fii reflexia pe care vrei să o vezi în ceilalți!”

Proiectul de responsabilizare socială R.E.S.P.E.C.T., inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava – educație permanentă, aflat la a VII-a ediție a fost desfășurat și de elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” Malini care au participat în ultimele trei ediții cu activități din care au învățat cum să își gestioneze emoțiile, printr-o atitudine tolerantă, comunicând activ, asertiv și nonviolent .

La Școala Gimnazială Pojorâta au avut loc diferite activități, numele proiectului la nivelul unității fiind  „Îmblânzirea violenței”:

  • Cercurile compasiunii –  pentru a-și demonstra empatia, compasiunea și solidaritatea, elevii clasei a VI-a s-au exprimat prin desene sau au realizat prezentări Power Point.
  • ·Sunt copil, am drepturi – a presupus prezentarea drepturilor copiilor prevăzute în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului, activitate desfășurată la clasa a V-a. Aceștia au realizat și un panou virtual al sloganurilor împotriva violenței.
  • Toleranța – o lecție ce trebuie învățată – Micuții din clasa pregătitoare au învățat despre toleranță printr-un concurs de colorat chipuri de copii din diferite părți ale globului și prin discuțiile pe baza asemănărilor și a diferențelor dintre aceștia.
  • Scrisori unui copil violent – elevii clasei a VII-a au încercat să „îmblânzească violența” adresându-i scrisori prin aplicația LINOIT (prof. Daniela Vermeșan).

„Dragă V., De ceva timp te-am observat cum încerci să te faci remarcat prin violență, iar eu am hotărât să îți scriu această scrisoare deoarece cred în tine și în schimbarea pe care o poți face. Nu cred că tu te simți bine atunci când îi hărțuiești pe alții, ai putea ieși în evidentă și prin alte lucruri, de exemplu îi poți ajuta pe oameni să se schimbe în bine, iar dacă vei face acest lucru îi vom putea ajuta și pe ceilalți să se schimbe și să nu mai apeleze la violență. Sper să înțelegi ce am vrut să îți transmit și să te gândești la această scrisoare.

                                                       Cu drag, Nonviolența”

Prof. Tatiana Vîntur – I.Ș.J. Suceava

R.E.S.P.E.C.T. (II)

Standard

Proiectul de responsabilizare socială R.E.S.P.E.C.T., inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava – educație permanentă, se desfășoară pe parcursul unui an școlar și cuprinde componentele: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție (gestionarea emoțiilor). Comunicare. Toleranță. RESPECT se află la a VII-a ediție și se va desfășura sub egida: „Fii bun de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!” (Dalai Lama)

O nouă etapă a proiectului include Săptămâna de prevenire a violenței în mediul școlar, 25 – 30 ianuarie 2021, care se desfășoară cu scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin crearea unui mediu educațional armonios, incluziv, mediu propice de exersare a comportamentelor și atitudinilor civilizate, astfel încât fiecare elev să se simtă încurajat, motivat, în deplină siguranță, să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabil să-și gestioneze emoțiile, printr-o atitudine tolerantă, nondiscriminatorie, comunicând activ, asertiv și nonviolent. 

Dezbinarea, divergenţa,
Cearta, vorba în răspăr,
Duşmănia, disidenţa,
Strânse toate într-un măr.
” (Mircea Ionescu Quintus)

Fișa de activitate 2: Conflict – „Mărul discordiei”

Obiective: Clarificarea noţiunii de conflict, prin evidenţierea semificațiilor acestuia apelând la experienţele personale.

Coordonator: Tatiana Vîntur (activitate de formare)

Concepte cheie: conflict, analiză

Materiale necesare: aplicația WordArt, Anexa 1

Desfășurarea activității:

TV- Mărul discordiei (Conflict)

Latinescul „conflictus” înseamnă „a se lovi unul pe altul”, ciocnire, confruntare. Dicţionarul de sociologie menționează: „opoziţia deschisă, lupta între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunilor sociale”.

  1. Ce este un conflict – semnificații, termeni cheie care duc la înțelegerea semnificațiilor conflictelor
  2. Varianta 1 – se poate realiza acrostihul conflictului
  3. Varianta 3 – se realizează reprezentarea grafică a conflictului prin intermediul unor elemente grafice, simboluri, termeni cheie.
  4. Semnificația expresiei „mărul discordiei” – folosiți Anexa 1.

Anexa 1: Mărul discordiei

1. Regele Troiei află de la zei că ultimul lui născut îi va aduce război.

2. Regele Troiei îşi aruncă fiul în mâinile unui păstor.

3. După câțiva ani, regele îşi recuperează fiul pe nume Paris.

4. O petrecere are loc pe muntele Olimp.

5. Zeița Eris (zeița discordiei), vede fericirea celorlalte femei şi aruncă un măr de aur otrăvit pe care scria ,,Cea mai frumoasă să-l ia” în cercul horei dintre Afrodita, Atena şi Hera.

6.Zeițele se iau la ceartă.

7. Hermes duce mărul în mâinile lui Paris, ca el să decidă a cui este mărul.

8. Fiecare zeiță îl îndeamnă pe Paris să o aleagă, dar Afrodita îl ispiteşte: îi zice că i-o dă de soție pe frumoasa Elena din Sparta.

9. Paris a făcut asta, iar soțul Elenei (Elena era căsătorită, dar Afrodita a făcut-o să uite de soțul ei, îndrăgostindu-se de Paris), fiind gelos, a pornit războiul Troian.
 S-a păstrat expresia Mărul discordiei, care se aplică oricărei surse de dispută.

Succes!

Tatiana Vîntur

RESPECT (I)

Standard

Proiectul de responsabilizare socială R.E.S.P.E.C.T., inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava – educație permanentă, se desfășoară pe parcursul unui an școlar și cuprinde componentele: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție (gestionarea emoțiilor). Comunicare. Toleranță. RESPECT se află la a VII-a ediție și se va desfășura sub egida: „Fii bun de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!” (Dalai Lama)

O nouă etapă a proiectului include Săptămâna de prevenire a violenței în mediul școlar, 25 – 30 ianuarie 2021, care se desfășoară cu scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin crearea unui mediu educațional armonios, incluziv, mediu propice de exersare a comportamentelor și atitudinilor civilizate, astfel încât fiecare elev să se simtă încurajat, motivat, în deplină siguranță, să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabil să-și gestioneze emoțiile, printr-o atitudine tolerantă, nondiscriminatorie, comunicând activ, asertiv și nonviolent. 

Fișa de activitate de astăzi – Călătorie în ANOTIMPURILE RESPECTULUI

Coordonator: prof. Prof. Samson Claudia Angela – Școala Gimnazială Ciocănești

Componenta campaniei: Comunicare

Scop: educarea copiilor în armonie, solidaritate şi respect, mesajul principal fiindFii bun ori de câte ori este posibil. Intotdeauna este posibil!” (Dalai Lama)

Școala Gimnazială Ciocănești

Durata: pe parcursul săptămânii de prevenire a violenței

Mijloace: fișe de lucru, laptop, foi colorate, foarfece, carioci, lipici, baloane colorate

Desfășurarea activităților:

  • Activitățile-derulate atât la nivelul claselor primare, cât și la nivelul claselor gimnaziale – au fost concepute ca o metaforă: să-i ajutăm pe elevi să descopere puterea RESPECTULUI, ca valoare umană ce poate oricând modela lumea.
  • Discuțiile s-au purtat pornind de la ideea că o comunitate armonioasă și sănătoasă este aceea care se bazează pe respectul primit sau oferit spontan cu admirație și iubire, ca recunoaștere a valorii și a manifestării încrederii.
  • Activitățile pe grupuri de elevi au cuprins sarcinile de lucru:
    • Identificați treptele pe calea respectului
    • Realizează acrostihul cuvântului RESPECT
    • Cum cultivăm respectul în fiecare anotimp?
    • Care sunt activitățile în anotimpurile RESPECT?

Concluzii:

  • Treptele pe calea respectului identificate de elevi:
    • Să dăruiești!”
    • „Să mulțumești!”
    • „Să ajuți!”
    • „Să crezi în tine!”
    • „Să crezi în ceilalți!”
  • Respectul îi ajută să se simtă oameni împliniți. Oamenii au nevoie unii de alții și de aceea LUMEA ÎN CARE VREM SĂ TRĂIM SE BAZEAZĂ PE RESPECT.
  • Realizând pe verticală acrostihul cuvântului RESPECT, elevii au conceput reguli simple, fiindcă orice elev le poate respecta, dar valoroase pentru că pot schimba lumea în bine: „Regret dacă am greșit/ Elimin nepăsarea/ Spun cuvinte care mângâie/ Particip cu plăcere la activități/ Evit să-i jignesc pe ceilalți/ Comunic cu cei din jurul meu/ Timpul îl acord faptelor bune.”
  • Anotimpurile respectului:
    • PRIMĂVARA „înfloresc faptele bune”, „se întorc prietenii adevărați”,”cântăm imnul bucuriei”;
    • VARA „se coc emoțiile pozitive”, „ne încălzesc faptele bune”, „iubim soarele din privirea celorlalți”;
    • TOAMNA „culegem roadele respectului” și „cămara sufletului e acum mai bogată”;
    • IARNA „dezghețăm” emoțiile pozitive, „construim OAMENI ADEVĂRAȚI”, „colindăm fapte bune” și „spunem, la gura sobei, povestea devenirii noastre”.

Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava

R.E.S.P.E.C.T. – Fii bun de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!

Standard

Proiectul de responsabilizare socială R.E.S.P.E.C.T., inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava – educație permanentă, se desfășoară pe parcursul unui an școlar și cuprinde componentele: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție (gestionarea emoțiilor). Comunicare. Toleranță. RESPECT se află la a VII-a ediție și se va desfășurasub egida: „Fii bun de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!”

O nouă etapă a proiectului include Săptămâna de prevenire a violenței în mediul școlar, 25 – 30 ianuarie 2021, care se desfășoară cu scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin crearea unui mediu educațional armonios, incluziv, mediu propice de exersare a comportamentelor și atitudinilor civilizate, astfel încât fiecare elev să se simtă încurajat, motivat, în deplină siguranță, să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabil să-și gestioneze emoțiile, printr-o atitudine tolerantă, nondiscriminatorie, comunicând activ, asertiv și nonviolent. 

Proiectul R.E.S.P.E.C.T. este „Creator de  educație”, (coordonator prof. Tatiana Vîntur), ediția 2020 (https://www.creatorideeducatie.ro/concurs/campania-de-prevenire-a-violentei-r-e-s-p-e-c-t/) premiat în cadrul selecției naționale de „promovare a acelor cadre didactice care au o contribuție remarcabilă în creșterea atractivității școlii, insuflându-le elevilor bucuria de a învăța, de a înțelege și de a descoperi lumea în care trăim.”

Săptămâna prevenirii violenței în mediul școlar include Ziua internațională a nonviolenţei în școală, 30 ianuarie, ziua comemorării morții lui Mahatma Gandhi, supranumit părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă nonviolente, cel care spunea: „Nonviolenţa este arma celor puternici.”

Obiectivele proiectului vizează:

  1. Crearea unui mediu educațional armonios, incluziv, în care fiecare elev să se simtă încurajat, motivat, în deplină siguranță.
  2. Diminuarea cazurilor de violență din mediul școlar prin acțiuni educative specifice componentelor R.E.S.P.E.C.T.: (Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție. Comunicare. Toleranță.).
  3. Oferirea de alternative educaționale pentru petrecerea timpului liber prin implicarea elevilor în activități extrașcolare, de învățare nonformală.

Campania de prevenire a violenței „R.E.S.P.E.C.T.” răspunde nevoilor educaționale din comunitățile școlare, este un instrument de intervenție strategică județeană, un instrument inovativ de reducere a manifestărilor agresive în spațiul școlar-efecte ale tensiunilor sociale, ale schimbărilor produse la nivelul şcolii, de democratizare a şcolii. R.E.S.P.E.C.T. răspunde nevoii de a realiza un climat educațional armonios, incluziv, sigur și impune reevaluări de rol, de statut, de norme şi valori în mediul școlar.

Modalități de realizare:

  • Exersarea strategiilor și tehnicilor de prevenire a violenței în cadrul orelor de dirigenție, activităților de suport educațional pentru elevi și părinți, activități extrașcolare.
  • Aplicarea tehnicilor de negociere a conflictelor și de mediere: conflictele din jurul nostru, înțelegerea conflictelor, cauzele și efectele conflictului, rezolvarea conflictelor, medierea conflictului, calitățile mediatorului, etape în rezolvarea conflictelor, ascultă și personajul „negativ”, fenomenul de bullying, cyberbullying, „teatru forum”.
  • Webinar de diseminare și valorizare a bunelor practici – 30 ianuarie, ora 11.00, „Fii bun de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!”.

 Campania R.E.S.P.E.C.T. a implicat în anul școlar precedent 180 de școli și peste 40 000 de copii și tineri, 4000 de părinți și peste 1500 cadre didactice. Proiectul constituie un cadru inovativ de realizare a cooperării dintre școală și autoritățile locale, în vederea creşterii gradului de siguranţă al elevilor. Printre rezultatele campaniei menționăm: numărul cazurilor de violență au scăzut; s-au creat premisele unui climat de siguranță, incluziv, armonios; s-au diminuat comportamentele agresive, violente în favoarea atitudinilor tolerante, nondiscriminatorii, de acceptare și autocontrol; activităţile extra-curriculare, extrașcolare s-au diversificat: (săptămâna nonviolenţei, săpătămâna siguranței; concursuri/expoziţii tematice); munca în echipă, intervențiile colective și cooperarea interinstituțională sunt atribute ale campaniei R.E.S.P.E.C.T..

„Fii bun de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!”

Coordonator inspector școlar prof. Tatiana Vîntur

Ziua internațională a drepturilor copilului

Standard

„Copilul se trezeşte spre univers.
Mintea copilului, către o lume a înţelesurilor.
Imaginaţia, spre o lume a frumuseţii.
Emoţiile, către o lume a intimităţii.
Este nevoie de un univers pentru a se naşte un copil
Atât în formă exterioară, cât şi în spiritul interior.
Este nevoie de un univers pentru a educa un copil.
Un univers pentru a împlini un copil.” (Thomas Berry)

Anul acesta se împlinesc 31 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului – 20 noiembrie fiind Ziua internațională a drepturilor copilului.

Ziua universală a drepturilor copilului a fost stabilită în 1954 şi este sărbătorită, în fiecare an, la 20 noiembrie, susţinând unitatea internaţională, conştientizarea situaţiei copiilor la nivel mondial şi asigurarea bunăstării copiilor, potrivit www.un.org.

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adresat ţărilor din întreaga lume invitația de a organiza, începând cu 1956, un eveniment anual, intitulat Ziua universală a copiilor, o zi dedicată copiilor din întreaga lume, o zi prin care drepturile copiilor să fie promovate şi sărbătorite. Cinci ani mai târziu, la 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU adopta Declaraţia pentru Drepturile Copiilor, care defineşte drepturile copilului la protecţie, educaţie, îngrijire a sănătăţii, adăpost şi o alimentaţie potrivită. La aceeaşi dată, în 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia pentru Drepturile Copiilor, potrivit www.un.org.

Foto: Salvați Copiii

Începând din 1990, Ziua mondială a drepturilor copilului marchează, de asemenea, aniversarea datei când Adunarea Generală a ONU a adoptat atât declaraţia cât şi convenţia pentru drepturile copiilor. În 2019 s-au împlinit 30 de ani de la semnarea Convenţiei pentru Drepturile Copilului, tratatul internaţional cu cea mai largă ratificare. Convenţia prevede protejarea şi promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie şi joacă, dar şi dreptul la viaţa de familie, de a fi protejaţi împotriva violenţei, de a nu fi discriminaţi şi dreptul de a-şi face auzite opiniile. UNICEF este organizaţia care se ocupă de promovarea şi coordonarea acestei zile speciale, participând, totodată, la îmbunătăţirea bunăstării copiilor.

Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava

Campania 19 zile… la final

Standard

Multe lucruri sunt violente dar nimic mai violent ca omul.” Sofocle

Campania internațională „ 19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor” s-a desfășurat în perioada 1-19 noiembrie în unitățile școlare din județul Suceava. Dezbateri, activități tematice, analiza unor studii de caz, acțiuni informative și formative, mesaje preventive cultural artistice, măsuri de prevenție și intervenție sunt câteva modalități de acțiune într-o campanie de prevenire a violenței asupra copiilor și tinerilor.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește violența astfel: „folosirea intenţionată, reală sau în formă de ameninţări, a forţei sau puterii împotriva propriei persoane, împotriva altei persoane sau împotriva unui grup sau a unei comunităţi, care s-a soldat sau are o probabilitate înaltă de a se solda cu vătămare corporală, traumă psihologică, moarte, dereglări în dezvoltare sau alte prejudicii.”

Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor reprezintă o modalitate deosebit de atractivă de a organiza, în special în școli, acțiuni pentru schimbarea comportamentului social, pentru educarea și mobilizarea copiii și tinerilor, prin implicarea acestora, împreună cu instituții, organizații și alți parteneri ai societății civile, în prevenirea abuzului, neglijării, bullying-ului, abandonului și absenteismului școlar, a consumului de droguri și alte substanțe nocive, a traficului de persoane etc.

Nu lăsa violența să schimbe destine!

 Înțelegând importanța majoră pe care o poate avea schimbarea comportamentului social,  Clubul Copiilor Gura Humorului s-a alăturat campaniei, plecând de la ideea că fiecare acțiune contează și poate aduce o îmbunătățire vizibilă în ceea ce privește calitatea vieții copiilor și tinerilor. „Nu lăsa violența să schimbe destine!”  s-a întitulat activitatea în cadrul căreia s-au prezentat scopul și obiectivele campaniei, s-au făcut cunoscute cele 19 teme, punându-se accentul pe prevenirea violenței și a abuzului sexual asupra copiilor – tema principală din acest an. Elevii au participat interactiv, și-au argumentat opiniile cu exemple concrete, demonstrând deprinderea unor atitudini civice sănătoase și au realizat o expoziție de desene cu mesaje sugestive.                        

„Toleranța – cheia ce deschide inimi” a marcat, totodată, Ziua Internațională a Toleranței, sărbătorită în fiecare an pe 16 noiembrie, activitatea desfășurându-se online. Elevii au urmărit o prezentare menită să sensibilizeze și să deschidă căi de comunicare între oameni, indiferent de sex, rasă, etnie, religie, apartenență socială sau politică. Au vizionat în continuare un fragment din filmul „Steluțe pe pământ”, care i-a impresionat și i-a determinat să-și schimbe radical comportamentul în situații asemănătoare, iar la finalul activității au avut un moment de reflecție deoarece au constatat că inimile desenate atât de frumos, nu au dobândit aspectul inițial după ce au mototolit hârtia(o activitate interactivă).

Foto: Clubul Copiilor Gura Humorului

Dacă reușim să-i privim pe cei din jurul nostru cu mai multă înțelegere și respect, să acceptăm deosebirile dintre semeni și opiniile diferite, să încercăm să nu ne rănim unii pe alții folosind vorbe jignitoare, vom descoperi că TOLERANȚA este CHEIA CE DESCHIDE INIMI! Toleranța este acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie și manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea este încurajată prin cunoașterea, deschiderea spiritului și libertatea gândirii, conștiinței și credinței. Toleranța este armonia în diferențe.  Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.

Astfel, deși în această perioadă se impune o distanțare fizică, suntem tot mai conștienți că o astfel de separare nu există cu adevărat la un nivel mai profund. Prin acțiunile noastre, putem demonstra că nu suntem singuri împotriva durității și a violenței societății moderne, iar atitudinea noastră preventivă este soluția  rezolvării conflictelor de orice natură. (CPEE Prof. Radu Mariana)

Îngăduiți copiilor să fie copii!

Adaptată la vremurile noastre, suferința copiilor, ca rezultat al neglijării, violenței, malnutriției, exploatării prin muncă sau sexuale este una la fel de dureroasă ca și cea de acum o sută de ani sau poate mult mai cruntă, dacă ținem cont că evoluția societății ar fi trebuit să deschidă deopotrivă minți și inimi … și totuși nu a făcut-o!

Cele 19 zile de campanie, la Colegiul Tehnic „Al.I.Cuza” Suceava, ne-au adus în prim plan fațete ale aceleași lumi în care trăim noi toți – copii abuzați, înfometați, sclavi, lipsiți de dragoste părintească, neglijați etc., un strigăt al cărui ecou am încercat să fim prin activitățile desfășurate.

Foto: Clubul Copiilor Gura Humorului

Teribilismul, refugiul în consumul de substanțe interzise, nu este o soluție în fața problemelor, de nici un fel și activitatea desfășurată de doamna profesoară Maria Dumitrescu, tocmai acest lucru a încercat să dovedească. Interlocutori activi și implicați i-au fost elevii clasei a XI a A, care au înțeles că nu trebuie să-ți degradezi sănătatea sau să săvârșești fapte sancționate de lege pentru a conștientiza că un astfel de drum nu duce nicăieri.

O pledoarie pentru toleranță în ziua dedicată ei, a fost activitatea desfășurată de doamna profesoară Crăciun Alina, clasa a XII a B. „Toleranță versus Intoleranță” s-a numit întâlnirea din mediul on-line, în care s-a dorit mai mult decât orice dezvoltarea simțului civic, sensibilizarea elevilor cu privire la problematica discriminării, pe baza condițiilor de sănătate și mai ales identificarea cauzelor generatoare de comportamente discriminatorii. Exercițiul transpunerii în rolul unei persoane cu un handicap a fost cel care a declanșat reacția mult așteptată în gândirea elevilor.

„Pâinea noastră cea de toate zilele” a fost punctul de plecare al dezbaterii pe tema prevenirii malnutriției în rândul copiilor. Despre imposibilitatea de a pune pe masă banala pâine, în anumite case, din cauza lipsurilor, despre cum societatea ar trebui să reacționeze și să intervină în favoarea copiilor, despre cum putem face bine și nu doar în preajma marilor sărbători, ajutând pe cei nevoiași, despre cum o alimentație săracă poate expune organismul la boli, la întârzieri în ceea ce privește dezvoltarea intelectuală, despre realități care dor a fost vorba, în dialogul doamnei profesoare Smolnicki Angela, clasa a XII a A.

Rolul justiției într-o astfel de campanie, nu este deloc de neglijat, a concis în urma unei dezbateri on –line, la care a participat domnișoara Huțu Sabina Ștefana, avocat stagiar în Baroul Cluj. Elevii clasei a IX a A au fost interesați de ceea ce legea corectează și sancționează, în cazul celor care din neștiință sau cu rea voință aplică rele tratamente minorilor, dar și de modul în care ei, minorii, pot răspunde în fața legii când acționează încălcând-o.

Am încheiat această campanie, fără însă a pune punct intenției de promovare a unor principii de viață normală, în care copiii să se bucure exact de atenția și dragostea pe care o merită, pentru a putea deveni adulți responsabili și echilibrați.

Imaginația, jocul, priceperea au dovedit că o astfel de campanie poate desfășura prin implicarea profesorilor și în mediul on –line și impactul poate fi la fel de amplu. (Consilier educativ, Prof. Huțu Elena Monica)

„Distruge zidul indiferenței!”        

Elevii clasei a VI – a C de la Școala „Mihail Sadoveanu”- Fălticeni au participat în data de 6.11.2020 la activitatea  cu tema „Distruge zidul indiferenței!”, activitate ce face parte din cadrul Campaniei – ”19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor”. Activitatea a avut ca scop prevenirea și combaterea traficului de copii în scopul exploatării sexuale și a fost coordonată de consilierul școlar Anechiforesei Lăcrămioara Elena.

Foto: Școala Gimnazială „M. Sadoveanu” Fălticeni

Pe parcursul activității elevii au învățat să definească în mod corect noțiunile: trafic de copii , recrutor, victimă, exploatare sexuală; să descrie corect etapele traficului de copii, în ordine cronologică, pe baza informațiilor primite; să descopere, din mărturiile victimelor cel puțin patru dintre indiciile care pot anticipa  expunerea la pericolul de a deveni victimă a traficului; să enumere cel puțin două modalități de implicare a tinerilor în prevenirea și combaterea traficului de copii în urma dezbaterilor din clasă.

„Învățăm să trăim în diversitate” este activitatea la care au participat elevii clasei a VII-a A cu scopul de a sensibiliza tinerii cu privire la problemele discriminării și beneficiile diversității. Activitățile s-au referit la drepturi și responsabilități, combaterea discriminării din motive etnice, religioase, dizabilități, stare materială precară etc.

 Elevii claselor a III- a B și a IV-a  B au participat în data de 02.11.2020 la activitatea cu tema: „2 noiembrie – Ziua compasiunii”, ce a fost coordonată de d-le prof. Bejenaru Manuela și Ichim Mihaela. Prin această  activitate s-a urmărit: cunoașterea instituțiilor care ne pot oferi sprijin; realizarea de afișe cu mesaje de încurajare; oferirea de sprijin pentru cei abuzați; crearea si oferirea de brățări cu mesaje de susținere – „Brățara prieteniei fără margini”. (Coordonator de proiecte și programe educative prof. Elena Gabriela Filip)

„Violența nu  naște violență, dacă iei pozitivul din ea.” (Vladimir Potlog)

Foto: Școala Gimnazială Crucea

Violenţa are loc atunci când cuvintele sau faptele unei persoane sperie, provoacă durere şi suferinţă altei persoane. De asemenea, atunci când cineva ameninţă că va lovi sau va face rău altcuiva. Din păcate, mulţi copii şi adolescenţi din întreaga lume suferă din cauza violenţei. Vestea bună este că violenţa și abuzurile  pot fi oprite. Eu, tu, prietenii, profesorii, familia – cu toţii putem ajuta la stoparea acestor fenomene, pentru ca tot mai mulţi copii să trăiască într-o lume fără violenţă – concluzia elevilor de la Școala Gimnazială Crucea.

Dacă ţi se întâmplă să fii abuzat(ă) emoţional, fizic sau sexual de către un adult sau de către cineva dintre semeni, adresează-te unui adult în care ai încredere şi cere ajutorul.

Foto: Școala Gimnazială Crucea

Școala Gimnazială Crucea în parteneriat cu FICE Romania și Consiliul Elevilor a desfășurat activități de prevenire a actelor de violență și agresiune asupra copiilor, elevii noștri implicându-se activ în Campania19 zile de activism. Activitățile educative s-au desfășurat on site sau online, în funcție de scenariul de desfășurare a activităților.

Elevii din clasa a VII-a au dezbătut tema proiectului ,,Pericolele internetului”. Astfel, după ce au aflat cum pot fi păcăliți de un profil fals, au încercat să găsească împreună metode pentru a se feri de abuzul pe internet și au transmis și câteva mesaje!

VIOLENȚA NAȘTE VIOLENȚĂ! Acesta este titlul desfășurării proiectului în care elevii și-au manifestat propriile gânduri asupra aplicării pedepselor corporale.

Elevii clasei a VIII-a vizionat câteva materiale video în care erau descrise comportamente ale copiilor abuzați, au dezbătut acest subiect, după care au găsit câteva metode și mesaje asupra celor care își pedepsesc copiii astfel. (Prof. Andreea Grigore)

Desene cu tema Suntem toleranți au fost realizate de către elevii clasei a IV-a , coordonați de doamna prof. Boca Teodora. Ei și-au afirmat deschis și cu tărie dorința de a fi mai buni, de a accepta și de a–i ajuta pe ceilalți.

Folosind aplicația Linoit în ora de consiliere și dezvoltare personală elevii clasei a VIII-a au căutat să ofere colegilor mai mici sfaturi despre utilizarea în condiții de siguranță a internetului. (Coordonator Prof. Apetroae Roxana)

Tatiana Vîntur – I.Ș.J. Suceava

                                                                   

                                                                                                 

Exersarea toleranței cu R.E.S.P.E.C.T.

Standard

În 1995, pe 16 noiembrie, în cadrul unei conferinţe organizate la Paris, statele membre ale Organizatiei Națiunilor Unite pentru Educașie, Știinta și Cultură adoptau Declaraţia Principiilor Toleranţei.

„Toleranţa presupune respectul, acceptarea şi aprecierea diversităţii şi bogăţiei culturale, a formelor de exprimare şi a calităţii noastre de fiinţe umane.”

Articolul 4 al Declarației Principiilor Toleranței (proclamată și semnată pe 16 noiembrie 1995) stipulează:

„Educația este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranța. Prima etapa, în sensul educației pentru toleranța, e de a o învăța pe fiecare persoană din societate care-i sunt drepturile și libertățile pentru ca ele să fie respectate și de a promova voința de a proteja drepturile și libertățile
altora.”

I.Ș.J. Suceava a inițiat în 2015 proiectul de responsabilizare socială R.E.S.P.E.C.T., proiect „Creator de educație”-2020 (coordonator inspector școlar prof. Tatiana Vîntur), a pornit de la nevoile educaționale ale copilului și contribuie la armonizarea climatului educațional, inima și sufletul școlii, la respectul pentru diversitate, colaborare și comunicare, la starea de bine necesare pentru reușita școlară.

Scopul proiectului este de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin crearea unui mediu educațional armonios, incluziv, mediu propice de exersare a comportamentelor și atitudinilor civilizate, astfel încât fiecare elev să se simtă încurajat, motivat, în deplină siguranță, să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabil să-și gestioneze emoțiile, printr-o atitudine tolerantă, nondiscriminatorie, comunicând activ, asertiv și nonviolent.

Bune practici într-o zi de exersare a comportamentelor tolerante:

„Toleranța vine din inteligență.” (Lucian Blaga)

Școala Gimnazială nr. 10 Suceava

Elevii de la Școala Gimnazială nr.10 Suceava au aplicat „Exerciții pentru creșterea toleranței la frustrare”, ajutați de d-na psiholog Daniela Vîrvara. Activitatea s-a desfășurat online, pe grupuri, prin metoda editării în Google Drive-Jamboard, găsind împreună sensuri și înțelesuri ale toleranței, modalități de „a fi tolerant într-o societate” interculturală.

E loc sub soare pentru fiecare!🌞

16 NOIEMBRIE – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A TOLERANȚEI le-a oferit elevilor de la Școala Gimnazială Nr.4 Vatra Dornei prilejul de a participa la lecții despre nevoia de toleranță și efectele negative ale intoleranței. Pe parcursul zilei, cei mai mici au vizionat materiale ppt – „Zebra cu puncte” (Clasa pregătitoare B -prof. Chelsoi Denisa), au realizat desene tematice și au compus câte un acrostih (clasa a III-a A -prof. Manea Manuela ), au formulat opinii în legătură formele toleranței (acceptarea, diversitatea, egalitatea, respectul, nondiscriminarea, îngăduința, pluralismul, responsabilitatea) și ale intoleranței (nedreptatea, violența, bullying-ul, discriminarea, marginalizarea) pornind de la explicarea proverbelor: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!” și „Nu judeca o carte după coperte.” (elevii din clasele a II-a A -prof. Doina Moroșan și a IV-a A – prof. Jucan Liuța). Cei mai mari și-au activat vocabularul specific pe tema toleranței în limbile străine pe care le studiază (clasa a VI-a B, limba franceză – prof. Boncheș Adriana, clasa a VIII-a B, limba engleză – prof. Juravle Mihaela). Elevii claselor a V-a A, a VII-a B și a VIII-a B au vizionat și au dezbătut scurtmetrajul „Cealaltă pereche” și au notat pe chat emoțiile și sentimentele pe care le-au simțit în urma vizionării: recunoștință, respect, tristețe, empatie, iar în ochii unora au apărut „picături” din „roua sufletului”. (prof. Acatrinei Irinel)

Clasele a 8-a A și B au desfășurat o activitate online în limba engleză. S-a discutat despre toleranță, elevii au completat spații libere dintr-o poezie despre toleranță în limba engleză, au dat definiția toleranței în engleză și au spus ce înseamnă să fii tolerant. Activitatea a fost plină de bucurie și de un deosebit interes din partea participanților. Key words: peace, tolerance, respect, hope, togetherness.

În final, elevii participanți au fost invitați, prin intermediul aplicației Mentimeter, să enumere cuvinte reprezentative toleranței, precum și formele de manifestare a intoleranței. Concluzia zilei: Toleranța se învață, iar educația este mijlocul cel mai eficient în combaterea intoleranței.

„Acceptarea, toleranța și iertarea sunt lecțiile ce ne străbat întreaga viață.” (Jessica Lange)

Inspector școlar prof. Tatiana Vîntur – I.Ș.J. Suceava

19 zile… (VII)

Standard

,,Le datorăm copiilor noștri, cei mai vulnerabili cetățeni ai oricărei societăți, o viață lipsită de violență și teamă.”

În perioada 1-19 noiembrie 2020  se desfășoară Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor. În cadrul campaniei, în Şcoala Gimnazială ,,Hatmanul Şendrea” Dolheştii Mari şi Şcoala Gimnazială Dolheştii Mici, s-au desfăşurat o serie de activităţi, care constituie exemple de bune practici de educaţie formală şi nonformală.

Activitățile au inclus dezbateri, realizare de desene, afișe  cu titlul ,,Să păstrăm sufletul  inocent al copilăriei” – ,,copilăria fiind șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune” unde violența nu are ce căuta, copiii au realizat și compuneri  cu titlul ,,Mesajul meu antiviolență”.

Au participat 80 de elevi (clasele V-VIII) cu scopul prevenirii și combaterii violenței școlare, de dezvoltare a unor comportamente responsabile la elevi, adulții de mâine, capabili să contribuie la realizarea unei lumi a păcii și non-violenței.

Activitățile au fost coordonate de prof. Agafița Gianina-Maria – resp.CEAC, prof. Jitariuc Elena – resp. activităţi extraşcolare, prof.Pîntea Georgeta-Aurora – resp.comisia de prevenire a violenței. (Coordonator prof. CPPE Camelia Chiperi)

Școala Gimnazială Frătăuții Vechi, a desfășurat activități de prevenire a traficului de persoane: „Dreptul la libertate”  și  „Opriți traficul de persoane”.  Elevii, coordonați de prof. dr. Sfârnaciuc Livia-Veronica, au analizat drepturile și îndatoririle elevilor, pornind de la imagini ilustrative pentru drepturile copiilor, au analizat și dezbătut studii de caz, ajungând la concluzia că fiecare copil are atât drepturi, cât și îndatoriri.

În cadrul activităților de prevenire a traficului de persoane au fost explicate noțiuni specifice traficului de persoane – recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea persoanelor prin mijloace de ameninţare sau prin forţă sau alte forme de constrângere, răpire, înşelăciune, prin abuz de putere sau de poziţie sau prin primire sau acordare de plăţi ori alte beneficii convingătoare, în scopul de a le exploata. Elevii au vorbit despre exploatarea unei persoane, despre modul cum putem preveni, combate aceste practici și au creionat profilul victimei traficului de persoane. Copiii au fost încurajaţi să se exprime prin intermediul mesajelor scrise şi al creaţiilor plastice asupra măsurilor de prevenire a traficului de minori prezentate în cadrul activităților. (Coordonator CPPP prof. dr. Tanase Luisa Georgiana)

Elevilor de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară și Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” li s-a adus la cunoștință agenda la nivel global a campaniei și temele prevăzute pentru fiecare dintre cele 19 zile destinate acesteia. În această primă oră, în urma lecturării unor texte în limba engleză selectate din kit-ul campaniei https://www.woman.ch/wp-content/uploads/2020/07/KIT19D_EN_2020_FI_LIGHT_24.07.pdf elevilor le-au fost furnizate date despre schimbările sociale pe care activismul le determină la nivel politic, economic și social prin mișcările inițiate de diverse instituții și organizații coordonate de indivizi cu care ei înșiși se pot identifica. Astfel, în urma discuțiilor, a întrebărilor și a răspunsurilor referitoare la definiția unor termeni ce s-au regăsit în materialul pus la dispoziție, ora s-a transformat într-un apel pe care ei au simțit sa îl transmită mai departe cu scopul de a-și mobiliza colegii să se implice în activități menite să educe și să schimbe comportamente.

Elevii au elaborat și au realizat și prezentat desene, proiecte, prezentări power point la care au colaborat în mediul online, toate acestea sintetizând mesajul lor referitor nu doar la o temă anume, ci abordând majoritatea subiectelor incluse în agenda campaniei. Implicarea elevilor demonstrează responsabilitatea cu care au înțeles că este de datoria lor, a noastră, a tuturor, să contribuim la crearea unui mediu fără violență, fără abuzuri, conștientizând că la baza realizării acestuia se află comunicarea, toleranța și educația. (Coordonator prof. Loredana Marilena Irimiciuc)

Tatiana Vîntur – I.Ș.J. Suceava

O lume a conviețuirii în armonie construită de cei mici

Standard

Preșcolarii din grădinițele județului Suceava au desfășurat activități specifice vârstei copiilor de grădiniță contribuind la „O lume a conviețuirii în armonie” construită în cadrul Campaniei internaționale „19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor”.

În cadrul acestei campanii elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Morariu” Pătrăuți au conștientizat încă o dată importanța conviețuirii într-un mediu armonios, fără violență fizică sau verbală. De la mic la mare și-au unit convingerile și au răspândit ecoul bunătății, propagat prin intermediul activităților educative cu mesaj nonviolent.

Școala este un loc unde elevii învață, dar este și un loc unde se stabilesc relații, se promovează modele, valori, se creează condiții pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă și morală a copilului. Astfel preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal Pătrăuți, au desfășurat activitatea de prevenire a neglijării copilului. Prin intermediul unor postere, vizionare de materiale video, micuții preșcolari, coordonați de doamnele educatoare, au demonstrat interes și empatie pentru persoanele aflate în situații dificile.

Școala Gimnazială Pătrăuți – GPN Pătrăuți

Elevii de la gimnaziu, sub coordonarea doamnelor profesoare de limbi străine, Burciu Teodora, Goraș Ioana și Puiu Ramona, pornind de la motto-ul „Le datorăm copiilor noștri, cei mai vulnerabili cetățeni ai oricărei societăți, o viață lipsită de violență și teamă” (Nelson Mandela), au realizat un poster și afișe în limba engleză, prin care au arătat importanța compasiunii pentru semenii noștri. Astfel s-a dorit conștientizarea de către copii a practicilor abuzive la care pot fi supuși și a pericolelor la care pot fi expuși: abuzuri, pedepse corporale, neglijență, bullying, consumul de droguri sau traficul de persoane.

Prin implicarea în această campanie ne dorim prevenirea pericolelor și educarea tuturor tinerilor pentru o viață armonioasă, schimbarea mentalității în ceea ce privește violența în școală, în mediul online și în viața de zi cu zi. (Coordonator prof. Raluca Toader)

Preșcolarii de la GPP „PRICHINDEL” SUCEAVA au desfășurat o serie de activități care au avut ca scop sensibilizarea copiilor cu privire la modul de comportare în societate și felul de a reacționa în anumite situații, precum și formarera unei atitudini corespunzătoare, de prevenire a abuzurilor și violenței. Educatoarele au încercat prin activitățile propuse să creeze un climat de pace și bună înțelegere, prin parcurgerea unor povești, transpunerea  în rolul unor personaje,  teatre de păpuși și dramatizări, cât și filmulețe de tip soft educațional.

Astfel grupa mică, condusă de prof, Ungureanu Ramona a vizionat un soft educațional „Așa da. Așa nu”, grupa mijlocie, condusă de prof. Creangă Nicoleta  și prof. Pânzaru Gabriela, a  realizat o dramatizare cu tema „Cearta legumelor”,grupa mare codusă de prof. Burdujoc Roxana și prof. Bordeianu Adina a  realizat un teatru de păpuși cu tema „Personajele ne învață”, grupa mare condusă de prof. Aioanei Denisa și prof. Novac Roxana a realizat un joc de rol cu tema „De-a prietenia”, grupa mică condusă de prof. Cozma Alina și prof. Lența Olga, a realizat un poster cu tema „Suntem buni prieteni”, grupa mijlocie  condusă de prof. Costea Daniela și prof. Axinia Vasilica au desfășurat un teatru de păpuși cu tema „O lume a prieteniei”, grupa mare condusă de prof. Amarfei Alina și Lehaci Andreea a realizat un poster cu tema  „Hora prieteniei”, grupa mijlocie condusă de prof. Ilie Carmen și prof. Gheață Pacuța, a realizat o expoziție cu desenele copiilor, grupa mică condusă de prof. Dutcovici Marinela și Pamparău Simona au realizat un teatru de marionete cu tema „Fii prietenos și mai puțin furios!”Activitățile au fost completate cu convorbiri pe tema violenței și abuzurilor, pe înțelesul copiilor, cu cântece și poezii despre povești și personaje.

Insp. școlar prof. Tatiana Vîntur

Școala a trecut în on-line, educația continuă!

Standard

Împărtășind această credință, prima săptămână din Campania  „19+1  zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor”, s-a desfășurat firesc cu activitățile programate.

În cadrul temei: Prevenirea violenței și abuzului sexual asupra copiilor, doamnele profesoare Corina Baida, Simona Dobrincu și Adina Jipa au pregătit materiale în format ppt. și au organizat dezbateri, în mediul on-line, în paralel la clasele a Xa B, XI A I.p. și X C.

Colegiul Tehnic „Al.I.Cuza” Suceava

Consultând statisticile publice de pe site-urile, care se ocupă de protecția copiilor, analizând fenomenul, dar preluând și din informațiile  de pe FICE Romania, doamnele profesoare au adus în fața elevilor, realități dureroase, dar mai ales contexte în care aceste coșmaruri se transformă în realitate. Dezbaterile au condus la câteva concluzii,pe care elevii le-au făcut cunoscute cu o maturitate de admirat  – „abuzul sexual și violența schingiuiesc sufletul unui copil, pe viață”.

Prevenirea agresiunii, a fost următorul pas făcut în această campanie. A fost rândul elevilor de la clasa a X a A, aflați sub îndrumarea doamnei profesoare Șandru Claudia, să analizeze problematica, să caute soluții, să pună sub semnul creativității chiar și o temă atât de sensibilă.

Desenul, jocul de rol, exprimarea propriei păreri, au făcut abordabilă tema și chiar mai mult s-au putut stabili câteva indicii de comportament ale celor care au suferit astfel de traume și pe care, cei din jur le pot observa, întinzând astfel o mână de ajutor celui aflat într-o situație dificilă.

Uneori rădăcina tuturor abuzurilor și violențelor asupra copiilor, se găsește în neglijarea acestora. Din acest unghi de vedere a abordat tema Prevenirea neglijării, domnul Epure Marius la clasa a IX a B I.p. După un scurt istoric al preocupărilor în acest domeniu și o privire comparativă asupra situației în lume, cu accent pe legislație, dezbaterile s-au concentrat pe cauzele și efectele pe termen lung, asupra copiilor, a acestui fenomen îngrijorător. Coordonator, Consilier educativ, Prof. Huțu Elena Monica – Colegiul Tehnic „Al. I.Cuza” Suceava)

In cadrul Campaniei: „19 zile de combatere a violenței în rândul copiilor și tinerilor”, la Școala Gimnazială Nr.3 Marginea s-au desfășurat o serie de activități coordonate de doamna profesor învățământ primar, Rotar Ancuța, care a implicat toți elevii clasei a II-a.

Școala Gimnazială nr.3 Marginea

             Elevii au realizat tema: „O lume fără violență”, în care au discutat despre efectele pe care le produce violența manifestată în diferite situații. Activitatea a fost de tip brainstorming, fiecare elev găsind câte un cuvânt sau o expresie cheie. Cu ajutorul jocului de rol (Violența/ Pace), elevii au înțeles că este de preferat iertarea, toleranța, comunicare în locul agresivității și violenței.

            Următoarea etapă parcursă a fost identificarea posibilelor efecte pe termen lung dar și modalități de combatere a violenței.  Elevii au avut de realizat și de prezentat desene însoțite de text care să conțină mesajul lor pentru o lume mai bună.  La această activitate s-au implicat și părinții elevilor, ajutându-i să creeze desene  cât mai sugestive temei abordate.

           Implicarea tuturor factorilor importanți actului educațional: profesori-elevi-parinti, au dus la încununarea activității, cu toții înțelegând că doar împreună prin: unitate, educație, respect, toleranță, conviețuire și pace reușim să pășim într-o lume fără violență. (Prof. Ancuța Rotar – Școala Gimnazială nr.3 Marginea).