Provocările adolescenței

Standard

Asociația Părinților și Profesorilor din Colegiul Economic ,,Dimitrie Cantemir” Suceava în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Tehnologic din Chișinău, Colegiul Economic ,,Dimitrie Cantemir” Suceava au organizat în data de 28 mai 2022,  Conferința din cadrul parteneriatului școală – familie ,,Provocările adolescenței”,  un eveniment dedicat părinților, profesorilor și adolescenților.

Evenimentul este cuprins în Oferta activităților metodice și de dezvoltare profesională a I.Ș.J. Suceava – educație permanentă, parteneriatul școală – familie.

Invitați să conferențieze au fost doamna psiholog Mihaela Șerban și doamna Camelia Oana Iațcu – nutriționist dietetician, asistent universitar doctorand la USV Suceava.

Temele care au fost abordate  de invitații speciali au fost ,,Cum gestionăm comportamentul adolescentului rebel” în prima parte, iar în a doua parte despre ,,Alimentația sănătoasă  adolescentului”.

Asociația continuă astfel tradiția organizării de evenimente pentru părinți, profesori  și adolescenți,  cu scopul de a îmbunătăți și întări parteneriatul școală-familie, pentru a  menține o stare de bine acasă și la școală.

Adolescența este o provocare, atât pentru copilul care ajunge la această vârstă, dar și pentru adulții care interacționează cu el. Din acest motiv cu toții depunem eforturi zilnice,  fie că vorbim de profesori, copii sau părinți.

Pentru a crea experiențe extraordinare  și  nu doar  a ne mulțumi cu supraviețuirea de pe o zi la alta, este necesar să învățăm arta  gestionării tensiunilor și a conflictelor,  a comunicării asertive și a rezolvării problemelor cognitive ori emoționale.

Adolescenții noștri au nevoie să fim prezenți emoțional, să fim empatici, să fim flexibili, să-i susținem și să-i încurajăm permanent.

Oboseala, stresul, grijile de zi cu zi,  ne fac de multe ori să fim prezenți doar fizic cu ei și să nu mai avem răbdarea, toleranța, cuvenite.

Președintele Asociației, prof. Anca Iordache a menționat în deschiderea conferinței faptul că Asociația a fost selectată  în  Programul ,,Promotorii voluntariatului”, sugerând astfel o primă soluție pentru a gestiona comportamentul unui adolescent rebel – voluntariatul.

Da, voluntariatul, însă în mod liber consimțit, pentru că orice formă de constrângere este incompatibilă cu spiritul acestuia.     

Voluntariatul aduce avantaje vizibile voluntarilor și beneficiarilor pentru că înlesnește dialogul social și coeziunea, sporește încrederea că fiecare poate determina schimbarea. Principalul  avantaj  al voluntariatului este dezvoltarea personală,  dobândirea de noi competențe, abilități, satisfacția  pentru binele făcut, empatie, toleranță,  acomodarea cu responsabilitățile.

El are o valoare educațională  remarcabilă pentru că voluntarii  învață  prin a face. Practicându-se în domenii diferite,  copiii își pot alege, testa sau începe cariera.

Doamna psiholog, Mihaela Șerban (unul dintre administratorii grupului For Life cu programe deosebite pentru școli, licee, universități, dar și pentru părinți și tineri)  a oferit participanților la conferință alte strategii de gestionare a tensiunilor și a conflictelor, tehnici de comunicare asertivă.

A prezentat mai întâi  Cine este, de fapt, adolescentul rebel?   Este adolescentul care, acasă, la școală sau în societate are un comportament sfidător,  rezistent, opozant. Cel care, atunci când vrei să-i impui reguli și limite îți spune: „Nu vreau!”, „Nu am chef!” sau „Ce-o să-mi faci?” Cel care își dă ochii peste cap, vorbește neîntrebat și se comportă ca și cum nu ar avea nimic de pierdut. Este copilul care te face să te îndoiești de propriile metode de educație, de pasiunea de a lucra cu tineri și de valoarea eforturilor făcute de-a lungul anilor.

Personalitatea lui este puternică, inteligența sa este sclipitoare, are răspunsuri la orice și știe pe ce „butoane” să apese pentru a obține ce vrea.

Gestionarea comportamentului său și a nevoilor sale emoționale pare să dea de furcă adulților, fie că sunt profesori, fie că sunt părinți.

Societatea românească,  se află într-un  moment,  de regândire a metodelor de educație ale copiilor. Se caută soluții pentru a  identifica  ce funcționează cu adevărat pentru a comunica fără ton ridicat,  reproșuri  pentru a obține cooperarea adolescenților  și a construi în ei o personalitate extraordinară, cu reziliență, asertivitate, empatie și maturitate emoțională.

Doamna psiholog Mihaela Șerban a demonstrat invitaților ce funcționează cu adevărat, astfel încât să se producă mai mult decât efectele unei obediențe temporare, superficiale.

Dincolo de comportamentul provocator, fie există răni sau traume din trecut, fie nu există conectare, fie nu au abilități de a face față cerințelor noastre, cu aceste lucruri  trebuie să înceapă repararea relațiilor cu adolescenții noștri.

Dacă nu există intenția de a ne conecta cu lumea gândurilor și emoțiilor pe care le trăiesc,  nu putem impune limite sănătoase. Dacă nu putem impune limite sănătoase, nu îi putem echipa cu abilități de adaptare și de a face față provocărilor din viața de zi de zi.

Participanții la Conferință au învățat:

· cum pot impune limite sănătoase, fără teamă ori sentimente de vinovăție, astfel încât acestea să fie respectate,

· cum să vorbească cu adolescentul chiar și atunci când te respinge, se revoltă sau devine agresiv,

· cum să gestioneze tensiuni și conflicte, cu soluții nu doar de moment, ci pe termen lung, atunci când adolescentul este în permanență  recalcitrant,

· cum să descifreze ce se află dincolo de comportamentul provocator al adolescentului, fie acasă, fie în mediu școlar, și ce să facă de la caz la caz,

·  cu ce pot să  înlocuiască  metodele tradiționale de pedeapsă, sancționare, confiscare, amenințare sau alte metode coercitive,  obținând rezultatele mult-râvnite ale unui adolescent educat, cu comportament nu doar de suprafață, ci profund și motivate pozitiv.

Adolescenții apreciază un lider adevărat, astfel, invitata  a învățat  părinții cum pot să fie liderul adolescentului lor,  fără a face rabat de la standardele  ridicate.

Părinții au învățat cum pot  dezvolta  la copiii lor o personalitate extraordinară,  matură,  cum să repare o  relație deteriorată în una în care ei pot fi mentorul lor.

În a doua parte a conferinței,  doamna Camelia Oana Iațcu – nutriționist dietetician,  a prezentat participanților  ce înseamnă alimentație sănătoasă pentru un adolescent.

Pentru că adolescenţa se caracterizează printr-o creştere staturo-ponderală foarte accelerată şi maturizare sexuală, cantitatea, dar şi calitatea alimentelor joacă un rol deosebit. Aceasta presupune consumul cantităţii şi tipului adecvat de alimente şi băuturi pentru acoperirea necesarului caloric, astfel încât să se obţină o dietă echilibrată din punct de vedere nutriţional. La această vârstă, necesarul caloric trebuie să asigure atât rata de creştere, cât şi activitatea fizică şi intelectuală. Aportul dietetic de referinţă pentru proteine trebuie să asigure un proces normal de creştere şi o balanţă azotată pozitivă. Aportul proteic insuficient, deşi rar în populaţia adolescentă, poate să apară în cazul unor afecţiuni cronice, al dietelor restrictive având drept scop reducerea ponderală sau a tulburărilor de alimentaţie. Aportul proteic insuficient duce la încetinirea procesului de creştere şi la scăderea masei corporale slabe. Aportul proteic excesiv poate avea şi el un impact nutriţional negativ, prin interferenţa cu metabolismul calciului şi prin creşterea necesarului hidric. Datorită dezvoltării rapide a oaselor, musculaturii şi glandelor endocrine, adolescentul are un necesar crescut de calciu. De fapt, 45% din masa osoasă se formează în perioada adolescenţei.  Toţi adolescenţii au un necesar mai mare de fier. La băieţi, creşterea masei musculare se însoţeşte de mărirea volumului sangvin, iar fetele prezintă pierderi lunare de fier o dată cu instalarea menstrelor. Alte minerale, precum zinc, magneziu, iod, fosfor, cupru, crom, cobalt, fluor, sunt şi ele importante, iar necesarul acestora este acoperit printr-o dietă adecvată. De asemenea,  necesarul  vitaminic creşte în perioada adolescenţei.

Modul de alimentaţie reprezintă un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra stării de sănătate a oricărui individ. El este supus modificărilor în timpul adolescenţei şi se află sub influenţa unor reclame sau informaţii eronate, dar intens mediatizate. Programele educaţionale trebuie să aibă drept obiectiv conştientizarea tinerilor, să aleagă ceea ce este mai util şi mai sănătos dintre alimente şi nu tot ceea ce se popularizează prin reclame. Alimentele tip fast food nu trebuie să înlocuiască mâncarea obişnuită, chiar dacă sunt mai facile ca preparare şi ca preţ.

Informațiile pe care participanții le-au primit au fost considerate foarte utile,  necesare, interesante.

Doamna A.S., mama unui elev din clasa a X-a, a precizat într-un mesaj de feed-back:  ,,Mi-a plăcut foarte mult. Și în școli generale ar fi bune astfel de conferințe.  Era bine dacă aș fi avut ocazia acestei întâlniri cu ani în urmă. Știam cum să-mi înțeleg și educ copilul”.

„Conferințele din cadrul parteneriatului școală – familie aduc mai aproape de părinți specialiștii în educație parentală, reușesc să implice într-o mai mare măsură asociațiile părinților în creșterea și educarea copilului printr-o participare și implicare activă în viața adolescentului. Asociația părinților Colegiului Economic „D. Cantemir” Suceava reușește prin activitățile și proiectele desfășurate să fie mai aproape de părinți în căutarea răspunsului la întrebarea „Sunt un părinte bun?” – inspector școlar prof. Tatiana Vîntur, I.Ș.J. Suceava.

Președinte Anca Iordache

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s