Standard

Asociația Părinților și Profesorilor din Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Colegiul Tehnologic din Chișinău, au organizat Conferința pentru părinți „PROVOCĂRILE ADOLESCENȚEI ÎN OFFLINE ȘI ONLINE”, pe 15 mai 2021, în mediul online.

          Data de 15 mai nu a fost aleasă întâmplător,  ci pentru a sărbători,  Ziua internaţională  a familiilor,  o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă acestea la nivel mondial.

          Tema din acest an a Zilei internaţionale a familiilor se referă la „Familii şi noi tehnologii”.

          Ca să trăiești în lumea  noastră  modernă fără a fi afectat de Revoluția digitală,  ar trebui să te deconectezi de la calculator, să închizi telefonul, să faci efortul de a apela la căi de comunicare empirice. Să ai o înțelegere profundă a timpului și a sacrului. Dar mai este posibil așa ceva ? Suntem cu adevărat sinceri în convingerile noastre, atunci când refuzăm adaptarea la o nouă lume ? De ce suntem așa de sceptici cu privire la  puterea noastră de a stăpâni această tendință de transformare a vieții noastre în sfera digitală?  Sau de ce privim această evoluție ca pe un dușman?

 Poate ne lipsesc doar instrumentele cu ajutorul cărora, noi ca ființe umane, să nu ne lăsăm copleșiți de oferta  foarte  generoasă  a mediilor digitale. Poate că discernământul se învață și astfel putem face exercițiul detoxifierii digitale. Poate ne lipsește metoda corectă de raportare la ceea ce există în prezent.

Tinerii de azi au capacități uriașe, atât psihologice, cât și fizice de a depăși cu succes aceste provocări. Chiar dacă viața lor are tendința de a se consuma mai ales în mediul online, ei au șanse mari de a cunoaște, la timpul potrivit, că au nevoie de o balanță digitală, de un echilibru. Poate fi obositoare această acceptare, dar este necesară.  Ar trebui să înțeleagă mai bine cum funcționează creierul uman.

 Provocările adolescenței sunt duble în timpurile noastre: pe de o parte, online și pe de altă parte, offline.  Adolescenții de azi se pot resimți mult mai obosiți decât cei din alte timpuri. Și dacă acest adevăr se confirmă, pe ei ar trebui să-i întrebăm mai întâi ce soluții au în planul lor de viață pentru a fi sănătoși trupește și sufletește; cum percep ei folosirea libertății și care este limita accesării ei.

        Noi, ca dascăli sau ca părinți, ne putem permite să-i ascultăm și să avem răbdare ca planul lor să fie pus în aplicare, ca principiile de viață să fie selecționate și ierarhizate. Să-i însoțim cu blândețe în acest demers anevoios. Avem nevoie noi înșine, ca adulți, de multă maturitate, stabilitate emoțională și de câteva strategii de recunoaște a saturației digitale. Pur și simplu de a fi acolo, atunci când strigătul tinerilor după ajutor devine prea palid pentru a mai putea fi auzit. Și până atunci noi, cei mari, să înțelegem ce înseamnă unitatea în diversitate.    

          În scopul de ajuta părinții și dascălii să  înțeleagă avantajele și dezavantajele digitalizării ca parte integrantă a vieții de zi cu zi a tinerilor,  să îmbunătățească capacitatea de a lucra într-un mod firesc cu generația din care  nu mai fac parte, să înțeleagă presiunile la care sunt supuși tinerii de azi, lupta lor interioară între a fi și a deveni și raportul dintre Așteptările / Valoarea/ Timpul din viața adolescentului, motivația acestuia de a sta mai mult in mediul online și nu în comuniune cu părinții sau prietenii offline, a conferențiat  doamna prof. doctor Cristina Benga, cercetător în cadrul Universității Ludwig Maximilian din München. Doamna profesor  are o experiență de peste 25 de ani de colaborare cu copii și adolescenți, este  autor de manuale școlare de Religie și autor a diferite  proiecte ce urmăresc îmbunătățirea comunicării cu tinerii, CoFondator și Vicepreședinte al APOR pe probleme de învățământ și formare, realizator de emisiuni pe teme de educație în cadrul Televiziunii Trinitas TV și colaborator al Radioului Trinitas.

          Participanții la conferință , părinți și dascăli au avut oportunitatea :

  • să descopere  care este valoarea spațiului și a timpului și cum sunt tinerii provocați să o înțeleagă,
  • să înțeleagă ce înseamnă libertatea de manifestare la vârsta adolescenței și care este limita ei,
  • să descopere faptul că cercetarea  și observarea celuilalt înseamnă autocercetare,
  • să  înțeleagă faptul că digitalizarea,  ca experiment și parte integrantă a vieții copiilor noștri și nu ca amenințare,
  • să încerce o împăcare a dorinței tinerilor după o viață digitală cu dorința părinților și a profesorilor de a fi ancorați mai mult în viața reală.

       Educarea copiilor este o responsabilitate socială care trebuie împărtășită în mod egal de către părinți, profesori și toți ceilalți adulți care vin în contact cu copiii – și de asemenea  de către toți  cei care modelează  natura societății și culturii în care copiii se dezvoltă și învață despre viață.

      Viața cu copiii noștri este o călătorie, o adevărată aventură: provocatoare, interesantă, cu bucurii,  dar și cu eforturi. Ne străduim să trăim la înălțimea imaginii pe care o avem despre ceea ce înseamnă a fi părinte.  Din acest e motiv este bine să învățăm să fim capabili să le dovedim că părinții sunt cei care le pot satisface  nevoia înnăscută de a-și găsi drumul în viață, spre a-și atinge potențialul.

        Parentingul este o relație.  Secretul acestuia constă în a onora relația cu copiii, în toate interacțiunile pe care le avem cu ei. O relație bună părinte- copil îl va ajuta să-și împlinească  destinul firesc de a deveni o ființă  independentă,  automotivată și matură care să-și prețuiască valoarea și care să fie atentă la drepturile și demnitatea umană a celorlalți.

Soluții primite de participanți din partea invitatului special au fost:

  •    să accepte  noul, pentru a oferi  încredere,
  •    să asculte mai mult, să păstreze tăcerea,  folosind comunicarea  asertivă,
  •    Să coopteze adolescenții în activitățile familiei,
  •    Să păstreze spațiul real și să-l valorifice în echilibru cu spațiul cibernetic,
  •    La critică și respingere să răspundă cu argumente raționale, nu emoționale,
  •    Să învețe adolescenții să nu respingă noile mijloace tehnologice, ci să le folosească rațional. 

      Avem nevoie de realism, de acceptare a dinamicii vieții.  ,,Viteza informației depășește capacitatea de reflecție și judecată și nu permite o exprimare a sinelui cumpătată și corectă” (Papa Francisc)

Avem nevoie de unitate, de iubire, să nu intrăm în panică, de multă răbdare cu noi înșine și  cu cei din jur pe parcursul acestui proces ireversibil.

Trebuie să fim voioși, deschiși, în tempo-ul nostru, să fim curajoși, să folosim pe NU și  DA.

Este foarte normal să ai nevoie de timp să te adaptezi la provocările vieții.

Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava

Anca Iordache – președinte Asociația Părinților Colegiului Economic Suceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s