„Limba este întâiul poem al unui popor.” (Lucian Blaga)
„Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea.” (Fănuş Neagu)
Limba maternă este prima limbă învățată de o persoană de obicei în copilărie, în familie. Aceasta poate fi diferită de limba oficială a țării în care trăiește familia. În timpurile moderne unii părinți își învață copiii să vorbească o altă limbă decât cea vorbită în comunitate sau limba maternă a părinților.
În 1952, în Bangladesh, patru studenți și-au sacrificat viața luptând pentru a recunoaște bengaleza ca limba națională a Bangladeshului. Acest exemplu a condus la declararea zilei de 21 februarie ca Ziua Internațională a Limbii Materne fiind adoptată de Adunarea Generală a UNESCO în 2000 pentru a consolida rădăcinile lingvistice și pentru a promova și încuraja diversitatea lingvistică.
Potrivit www.unesco.org, se estimează că cel puţin 43% din cele 6.000 de limbi vorbite în lume sunt pe cale de dispariţie. Doar câtorva sute de limbi le-a fost acordat cu adevărat un loc în sistemele educaţionale şi în domeniul public, iar mai puţin de o sută de limbi sunt folosite în lumea digitală.
Ziua internaţională a limbii materne a fost sărbătorită în fiecare an începând din februarie 2000, ca urmare a adoptării Rezoluţiei 37 în cadrul celei de-a treizecea sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, din noiembrie 1999. Cu acest prilej, statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între diferite popoare. La 16 mai 2007, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 61/266 a solicitat statelor membre „să promoveze conservarea şi protecţia tuturor limbilor utilizate de către popoarele lumii”.
„Limbă preasfântă, mereu neînfrântă, Simplu vorbită de zei – Iară şi iară senin mă-nfioară Dulce melodica ei. Limbă de pâine, de neam ce rămâne, Casă cu masă în prag – Cântă şi plânge, când roua o frânge Ramură verde de fag. Limbă de pace, de suflet ce tace Neînfricat şi imens – Creşte pământul şi umple cuvântul Cu adevăr şi cu sens. Limba maternă, ca floarea eternă De busuioc şi de dor – Dor de ţărâne şi de doine bătrâne, De freamătul codrilor.” (Dumitru Matkovschi, Limba maternă)
Tatiana Vîntur
