R.E.S.P.E.C.T. (III)

Standard

„Secretul și farmecul vieții noastre nu stau în lipsa unui conflict ci în hotărârea și priceperea noastră de a-l rezolva.”  (Anton S. Makarenko)

Campania R.E.S.P.E.C.T. continuă în săptămâna prevenirii violenței în mediul școlar cu activități care pun accent pe mesajul campaniei „Fii bun de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!” (Dalai Lama)

„În această săptămână 16 cadre didactice de la Școala Gimnazială „I. Barbir” Capu Câmpului participă la cursul de formare Medierea conflictelor în mediul școlar, acreditat prin O.M. nr. 3189/7.02.2020, în cadrul proiectului E-PROFI – Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava – Cod SMIS 107116. Cursul care a început luni, 25 ianuarie 2021, oferă conținuturi și activități de învățare adaptate mediului virtual de formare a competențelor de soluționare a conflictelor prin negociere și mediere a conflictelor în mediul școlar. Aplicațiile digitale folosite (wordwall, wordart, jamboard, kahoot, oscrisoare, mentimeter, storyjumper și altele) conferă interactivitate, participare activă, creativitate și adaptabilitate în cadrul sesiunilor de meeting (G-suite for Education) și de e-learning.” formator Tatiana Vîntur

Totodată, elevii de la Școala Gimnazială „I. Barbir” Capu Câmpului desfășoară activități de exersare a responsabilității și strategii adecvate îmbunătățirii atitudinilor față de sine și față de cei din jurul lor.

Fișă de activitate: A fi responsabil e o necesitate

Motto: „Nu ești răspunzător pentru că te naști. Dar ești direct răspunzător pentru ce trăiești” (Tudor Mușatescu)

Coordonator: prof. Ana-Maria Catargiu

Componenta campaniei: Responsabilitate

Obiectiv: manifestarea respectului față de ceilalți conștientizând responsabilitățile pe care le au

Desfășurarea activității: 

  1. Joc de rol: doi elevi sunt invitați să mimeze o responsabilitate pe care o au în familie.

Întrebări adresate: Ce ați învățat din acest joc de rol? Cum ați reacționa dacă acest joc de rol ar fi între voi și un părinte? Ce rol au părinții/profesorii în formarea voastră?

Copiii le solicită părinților să aibă mai multă încredere în ei și mai mult respect pentru părerile lor.

  • Care sunt responsabilitățile voastre? Cum ne manifestăm respectul față de noi, față de cei din jurul nostru, față de atribuțiile noastre?
  • Ce înseamnă să fii un copil responsabil?

Elevii au descoperit că toți ne dorim să trăim într-o lume în care cei din jur să fie responsabili. Din punctul lor de vedere, un copil responsabil este unul cu o atitudine pozitivă, care conștientizează modul prin care poate contribui la binele comun, preocupat de respectarea drepturilor celor din jur.

O altă activitate, coordonată de prof. prof. înv. primar Mariana Negrea, a avut scopul de a exersa comportamente și atitudini civilizate.

Desfășurarea activității: 

  • Rutine noi: salutul elevilor. Elevii sunt invitați să salute cu cotul, cu nasul, cu mâna, arătându-și iubirea sau respectul față de cei prezenți.
  • Întrebări adresate: Ce înțelegeți voi prin respect? Ce cuvinte folosiți pentru a arăta că sunteți respectuoși? Ce credeți că semnifică fiecare literă a campaniei R.E.S.P.E.C.T.? Ce înseamnă „să fii bun cu cei din jurul tău?
  • Pași necesari pentru a fi buni cu cei din jurul nostru.

Copiii au remarcat că fiecare și-a arătat respectul folosindu-se de un cuvânt frumos, de un gest, au făcut complimente, au scris cuvinte care fac referință la colaborare, toleranță, colegialitate, prietenie.

Experiențe de învățare utile, necesare care exersează pașii spre armonie, colaborare, pace cu noi și cu cei din jur.

Tatiana Vîntur – I.Ș.J. Suceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s