R.E.S.P.E.C.T. (II)

Standard

Proiectul de responsabilizare socială R.E.S.P.E.C.T., inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava – educație permanentă, se desfășoară pe parcursul unui an școlar și cuprinde componentele: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție (gestionarea emoțiilor). Comunicare. Toleranță. RESPECT se află la a VII-a ediție și se va desfășura sub egida: „Fii bun de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!” (Dalai Lama)

O nouă etapă a proiectului include Săptămâna de prevenire a violenței în mediul școlar, 25 – 30 ianuarie 2021, care se desfășoară cu scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin crearea unui mediu educațional armonios, incluziv, mediu propice de exersare a comportamentelor și atitudinilor civilizate, astfel încât fiecare elev să se simtă încurajat, motivat, în deplină siguranță, să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabil să-și gestioneze emoțiile, printr-o atitudine tolerantă, nondiscriminatorie, comunicând activ, asertiv și nonviolent. 

Dezbinarea, divergenţa,
Cearta, vorba în răspăr,
Duşmănia, disidenţa,
Strânse toate într-un măr.
” (Mircea Ionescu Quintus)

Fișa de activitate 2: Conflict – „Mărul discordiei”

Obiective: Clarificarea noţiunii de conflict, prin evidenţierea semificațiilor acestuia apelând la experienţele personale.

Coordonator: Tatiana Vîntur (activitate de formare)

Concepte cheie: conflict, analiză

Materiale necesare: aplicația WordArt, Anexa 1

Desfășurarea activității:

TV- Mărul discordiei (Conflict)

Latinescul „conflictus” înseamnă „a se lovi unul pe altul”, ciocnire, confruntare. Dicţionarul de sociologie menționează: „opoziţia deschisă, lupta între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunilor sociale”.

  1. Ce este un conflict – semnificații, termeni cheie care duc la înțelegerea semnificațiilor conflictelor
  2. Varianta 1 – se poate realiza acrostihul conflictului
  3. Varianta 3 – se realizează reprezentarea grafică a conflictului prin intermediul unor elemente grafice, simboluri, termeni cheie.
  4. Semnificația expresiei „mărul discordiei” – folosiți Anexa 1.

Anexa 1: Mărul discordiei

1. Regele Troiei află de la zei că ultimul lui născut îi va aduce război.

2. Regele Troiei îşi aruncă fiul în mâinile unui păstor.

3. După câțiva ani, regele îşi recuperează fiul pe nume Paris.

4. O petrecere are loc pe muntele Olimp.

5. Zeița Eris (zeița discordiei), vede fericirea celorlalte femei şi aruncă un măr de aur otrăvit pe care scria ,,Cea mai frumoasă să-l ia” în cercul horei dintre Afrodita, Atena şi Hera.

6.Zeițele se iau la ceartă.

7. Hermes duce mărul în mâinile lui Paris, ca el să decidă a cui este mărul.

8. Fiecare zeiță îl îndeamnă pe Paris să o aleagă, dar Afrodita îl ispiteşte: îi zice că i-o dă de soție pe frumoasa Elena din Sparta.

9. Paris a făcut asta, iar soțul Elenei (Elena era căsătorită, dar Afrodita a făcut-o să uite de soțul ei, îndrăgostindu-se de Paris), fiind gelos, a pornit războiul Troian.
 S-a păstrat expresia Mărul discordiei, care se aplică oricărei surse de dispută.

Succes!

Tatiana Vîntur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s