Învățare și inovare în mediul virtual (IV)

Standard

Vineri, 20 noiembrie 2020, ora 11.00, s-a desfășurat webinarul metodic cu tema „Învățare și inovare în mediul virtual”, organizat de I.Ș.J. Suceava- Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, inspector școlar prof. Tatiana Vîntur, director prof. Petru Nicuță, director adjunct prof. Radu Munteanu, coordonator de proiecte și programe educative prof. Mihaela Amariței, responsabil de cerc prof. Miriam Leon Postolache.

„Respectă-i pe cei din jurul tău…pentru că astfel te respecți pe tine însuți!”

Acesta este îndemul ce stă pe „zidul cetății”- o școală ce a luat fiinţă în anul 1979, prin Decizia Consiliului Popular al judeţului Suceava, 20 de ani mai târziu primind numele de „Bogdan Vodă”, după numele domnitorului care a întemeiat Ţara Moldovei şi care este îngropat în ctitoria sa, mănăstirea „Sfântul Neculai”, amplasată în zona centrală a oraşului Rădăuţi.

„Această şcoală, primind numele voievodului Bogdan, devine o şcoală voievodală; rezultatele didactice de până acum o îndreptăţesc la acest „botez” sfânt”. Prezenţa cabinetului de religie marchează viaţa spirituală, creștină a profesorilor și elevilor acestei școli din dulcea Bucovină. Cu binecuvântări părintești, Arhiepiscop al Bucovinei și Rădăuţilor.” (6 decembrie 1999)

Incursiunea nostalgică, emoționantă a generațiilor prin timp, realizată printr-un material video, a fost făcută de directorul unității prof. Petru Nicuță, ilustrând totodată (pe)trecerea prin timp a generațiilor de elevi, de cadre didactice ce au crescut și adăugat valoare școlii, tot mai adaptată provocărilor actuale. „Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuţi a avut şansa să fie slujită de multe minţi luminate, de tineri învăţăcei şi dascăli remarcabili. Această pleiadă de învăţători şi profesori au ajutat şcoala în formarea unui nume şi a unui renume în învăţământul rădăuţean. Vrem să dovedim că, această instituţie tânără, de prestigiu, din Rădăuţi are nu numai un trecut, ci şi un prezent, dar mai ales un viitor, în care competenţa profesională, ştiinţifică şi deschiderea spre europenitate, vor fi valori ce ne vor caracteriza.” (Monografia școlii – director prof. Petru Nicuță)

Mediul virtual – invitație la învățare continuă, cu încurajare

După „Picătura de mișcare” sugerată de directorul adjunct prof. Radu Munteanu (Activity Tracker) am explorat componentele învățării în mediul online și a tehnologiei digitale.

„Școala online reprezintă o provocare pentru sistemul de învățământ românesc. În lipsa unei infrastructuri adecvate, a echipamentelor tehnologice care să funcționeze la parametri de calitate (a căror achiziție să fie susținută financiar), fără o consistență a competențelor digitale a personalului didactic, soluțiile n-au încetat să apară într-o perioadă de „avarie” care ne-a pus în situația de a acționa. Explozia de experiențe de învățare la distanță, învățarea prin descoperire, sprijnul ong-urilor, accesul la instrumente de învățare în online au susținut încrederea cadrelor didactice că adaptarea se produce odată cu schimbarea paradigmei în învățare. Școala online presupune existența unei componente tehnologice, o componentă de formare și una de învățare experiențială din modelele altor sisteme de învățământ.” (Inspector școlar prof. Tatiana Vîntur)

Prof. Miriam Leon Postolache a adus față-n față avantajele și dezavantajele învățării în mediul virtual, dar și nevoia adaptării cadrelor didactice, a elevilor și familiilor acestora.

Instrumente digitale – instrumentele învățării în mediul virtual

Prof. Mihaela Amariței, coordonatorul de proiecte și programe educative al școlii, a prezentat prin intermediul aplicației StoryJumper Cartea digitalãvolumul I – „Învãțare şi inovare ȋn mediul virtual” – ȋnvãțare on-lineinstrumente digitale, lăsându-ne bucuria de a completa, interactiv, norişorul Mentimeter.

Vă oferim bucuria de a răsfoi cele două cărți digitale:

„I.Ş.J. Suceava – Educație permanentãŞcoala Gimnazialã „Bogdan Vodã” RãdãuțiÎNVǍŢARE ŞI INOVARE ÎN MEDIUL VIRTUALWebinar met” – Free stories online. Create books for kids | StoryJumper

Aplicațiile și instrumentele digitale ilustrate cu măiestrie au fost:

Aplicația ChatterPix KidZiua Mondialã a Drepturilor Copilului – clasa pregãtitoare A, prof. Mihaela Amariței; (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.duckduckmoosedesign.cpkids&hl=en_US)

EdPuzzle -prof. CAMELIA ŞERBAN (https://edpuzzle.com)

Aplicația Livresq – prof. OTILIA PRELIPCEAN (www.livresq.com)

Dualboard -prof. RAMONA CHERNICIUC – tablă interactivă

Canva, Quiver, Google Play -prof. GRAD LOREDANA (www.canva.com;

Mentimeter (interactiv- Recomandați colegilor un instrument digital eficient, folosit la clasã) și Book Creator (biblioteca on-line)- prof. DANIELA NANU (www.mentimeter.com , https://bookcreator.com/ )

Triciderp – prof. COCA CORINA (www.tricider.com)

Mozaik Education – prof. LOREDANA PUIU (www.mozaweb.com)

Wheel of Names- interactiv- Puncte tari şi puncte slabe din experiența ȋnvãțãrii on-line; (https://wheelofnames.com) și Red Menta – prof. ALEXANDRU DOMNARI (https://redmenta.com)

Carte digitalã, volumul II – „Învãțare şi inovare ȋn mediul virtual”- proiecte, activitãți educative (StoryJumper), prezentată de prof. Mihaela Amariței. Ultimă paginã a fost completată ȋmpreunã cu membrii cercului prin intermediul aplicației WordArt- activitate interactivã: Apreciați activitatea de astãzi ȋntr-un singur cuvânt; Activitatea de astãzi a fost…A fost minunată, utilă, creativă, folositoare, motivațională, de reală învățare.

„I.Ş.J. Suceava – Educație permanentãŞcoala Gimnazialã „Bogdan Vodã” RãdãuțiÎNVǍŢARE ŞI INOVARE ÎN MEDIUL VIRTUALWebinar met” – Free stories online. Create books for kids | StoryJumper

Feedback-ul unei experiențe de învățare

„Felicitări tuturor!!! O activitate deosebită, complexă cu exemple de proiecte minunate, cu multe resurse foarte utile și valoroase! Vă mulțumesc pentru tot! Bravooo!!!” (prof. Livia Bilțan)

„Felicitări! Sunteți un exemplu prin care A CUNOAȘTE și A REALIZA devin prieteni!” (prof. Camelia Solovăstru)

„Felicitări echipei de dascăli ai acestei şcoli pentru varietatea proiectelor derulate! Activitatea de astăzi a fost adevărată resursă.” (prof. Mariana Mihalciuc)

„Văd nostalgia din ochii profesorilor și îmi dau seama că ne este dor de elevi, de interacțiunea reală.” (prof. Greta Airinei)

„Mulțumim. Ne-ați prezentat un mănunchi de activități interesante, motivante și încărcate de resurse utile. Felicitări întregii echipe!” (prof. Elena Pop)

„Mulțumim pentru o adevărată activitate online! Felicitări tuturor! Profesionalism și dăruire, o familie extraordinară la școala mea dragă!” (prof. Mihaela Laura Bodea)

„Învățare și inovare în mediul virtual” sau despre învățarea prin încurajare

„Activitatea de formare de astăzi, organizată de I.Ș.J. Suceava-Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți  a fost o lecție valoroasă despre învățarea prin încurajare, despre „a lucra împreună”, a aplica, dar și despre a reflecta, a primi și a oferi feedback. O activitate densă, despre oameni frumoși care promovează la clase învățarea cu bucurie, folosind instrumente digitale care personalizează procesul didactic. Activity Tracker, Story Jumper, Dualboard, Quiver, Red Menta, Triciderp,Word Art sunt doar câteva resurse care pot da culoare și interactivitate lecțiilor. Dacă avem în vedere cei cinci piloni pe care se bazează tema Săptămânii Educației Globale 2020 („People, Planet, Peace, Partnership, Prosperity”) , se poate observa că activitatea de astăzi ne-a purtat într-o călătorie despre: educație, schimbări climatice, tehnologia informației și a comunicării, drepturile copilului, diversitate și dialog intercultural, dezvoltare durabilă, prin numeroasele proiecte în care a fost implicată unitatea școlară de-a lungul timpului. Elevii și profesorii lor au confirmat că, pentru a construi o lume mai bună, este nevoie de toleranță, empatie, pasiune, creativitate, și, dincolo de toate, de dorința de a fi pentru cei din jur, așa cum spune J. Maxwell, „râuri”, care, oricâtă apă ar primi, o dau mai departe cu bucurie.

Felicitări pentru experiențele valoroase de învățare pe care ni le-ați împărtășit astăzi!” (Gabriela Ariton)

„Acest colectiv se reinventează transformând dificultățile în oportunități de învățare și explorare. Cu adevărat ați pus valorile dumneavoastră la rădăcinile copiilor pentru ca aceștia să le crească pe ale lor. Felicitări, școală căreia-i place școala, școală care învață!” (Tatiana Vîntur)

Inspector școlar prof. Tatiana Vîntur – I.Ș.J. Suceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s