Competențe pentru mâine – meseriile viitorului (IV)

Standard

Sub titlul generic Competențe pentru viitor. Meseriile Viitorului, vineri, 22 noiembrie 2019, s-a desfășurat, la Școala Gimnazială „Ioan Vicoveanu” din localitatea Vicovu de Jos, Cercul coordonatorilor de programe și proiecte educative din zona Rădăuți – Siret.

Tema de incontestabilă actualitate s-a concretizat – prin dăruirea, efortul creativ și viziunea strategică admirabilă a echipei de profesori coordonată de doamna director Pompilia Țugui – într-un program atractiv, compus din momente alese cu inspirație și articulate într-o manieră impecabilă. Prin străduința organizatorilor, invitații – profesori coordonatori ai programelor și proiectelor educative din zonă – au devenit protagoniștii unei călătorii cu certă valoare educativă. Plimbarea prin universul nostalgic al meseriilor trecutului și cel plin de speranțe al profesiilor de viitor a angrenat deopotrivă elemente valoroase de tradiție, măiestrie și port popular, talentele copiilor, exemplele de reușită aparținând unor tineri întreprinzători, absolvenți ai școlii, totodată gânduri, aspirații și sensibilități artistice.

De la incursiunea în trecutul longeviv al instituției școlare cu rol de gazdă, ghidați cu tact printre reperele istorice de domnul profesor Mihai Chelba, am asistat la desfășurarea unui scenariu pedagogic interactiv, pe durata căruia un grup de copii entuziaști și curioși a fost însoțit impecabil într-o aventură a descoperirii de către doamna profesoară Maria Muntean.

Atelierele de lucru au reunit elevii, cadrele didactice și meșteșugarii talentați din zonă în jurul unor subiecte interesante:  nutriția sănătoasă, eleganța și rafinamentul prin utilizarea materialelor naturale și reciclabile, promovarea valorilor locale cu ajutorul tehnologiei, importanța meșteșugurilor prin contribuția unor artizani recunoscuți în plan local.

Am ascultat mărturiile pline de emoție ale unor tineri antreprenori, absolvenți ai școlii „Ioan Vicoveanu”, care și-au împărtășit din neliniști, din realizările și speranțele întâlnite pe itinerariul deloc facil al căutării succesului în diverse domenii: IT, accesorii vestimentare, producția de încălțăminte. Scenariul schimbului de experiențe și bune practici a mai cuprins un spectacol de prezentare a costumelor populare specifice zonei, urmat de un moment surpriză, în care invitații au gustat din bunătățile dulci pregătite în cadrul atelierului. Nu au lipsit discuțiile pe tema meseriilor dispărute și a celor aflate în pericol datorită progresului tehnologic, totodată observațiile interesante referitoare la abilitățile și competențele presupuse de profesiile viitorului.

Cu riscul de a omite oameni remarcabili, detalii și aspecte relevante, mărturisesc că am participat la o experiență memorabilă, la desfășurarea unei suite de momente ce compun un tablou educațional expresiv, distinct prin eterogenitatea și armonia tonurilor care-l compun. Un tablou al unei școli și al unei comunități zugrăvite în tonuri și culori dinamice, ce angajează în egală măsură dăruirea și pasiunea profesorilor, talentele și interesul elevilor, totodată recunoștința celor care privesc cu respect către anii lor de ucenicie și formare.

Felicitări întregii echipe organizatoare din școală și din comunitate, tuturor celor care și-au adus contribuția la reușita Cercului coordonatorilor de programe și proiecte educative, făcând posibilă o experiență pedagogică ce probează din plin faptul că profesorii implicați și pasionați de munca lor devin artizanii unor destine exemplare.

Prof. Florin George Popovici – coordonatorul cercului metodic, zona Rădăuți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s