Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor

Standard

Începând cu anul 2017, Ministerul Educației Naționale și-a propus să susțină proiectul educațional al Federației Internaționale a Comunităților Educative – secțiunea România „Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor”.

poster 19 zile 2019-pag.1-converted-1-pngDin anul 2011, World Women Summit Fundation Geneva, partenerul FICE România în direcția prevenirii oricăror forme de abuz sau neglijare a copilului, a stabilit cadrul acțional al acestei ample campanii, propunând teme care, cel puțin în România, au avut un impact deosebit asupra populației școlare, cadrelor didactice, celorlalți specialiști în domeniul educației. Campania reprezintă o modalitate de a organiza în școli acțiuni pentru schimbarea comportamentului social, pentru educarea și mobilizarea copiilor și tinerilor, alături de parteneri din societatea civilă, în proiecte de prevenire a abuzului, neglijării, bullying-ului, absenteismului și abandonului școlar, a consumului de droguri, a traficului de persoane etc.

19 Teme de acţiune ale proiectului-1-1-pngAflată la a VII-a ediție în România, „Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor” se va derula în unități de învățământ preuniversitar în perioada 1 – 20 noiembrie 2019 (în data de 20 noiembrie 2019 FICE propune derularea de acțiuni specifice pentru marcarea a 30 de ani de la adoptarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului).

Înscrierile pentru campanie se vor face până la data de 30 octombrie 2019, pe baza formularului de  înscriere, prezentat în anexă, care va fi expediat pe adresa de e-mail activism19zile@outlook.com.

Fișa de înscriere: fisa inscriere 19 zile_2019

Kitul metodologic al campaniei poate fi accesat la https://19days.woman.ch/index.php/en/campaign-materials/2019-call-to-action-prevention-kit.

Inspector școlar

Prof. Tatiana Vîntur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s