Cariera mea

Standard

În perioada51469842_1206375359536608_8561391626625220608_n 5-7 februarie 2019, la Școala Gimnazială nr.4 Suceava, s-a derulat „Programul de Orientare în carieră” susținut de FUNDAȚIA DREPTUL LA EDUCAȚIE. Beneficiarii acestui curs au fost elevii clasei a VIII-a B, coordonați de prof. diriginte Țuca Claudia Adriana.

Programul de orientare în carieră a constat într-o serie de trei sesiuni  de training, folosindu-se metodologia apreciată de elevi, numită edutainment (predare distractivă).

S-a pus accent pe aprofundarea cunoașterii de sine, în special pe setul de aptitudini și interese specifice fiecărui participant. Au ghidat elevii în identificarea propiilor valori și nevoi.

Fiecare sesiune de training a avut loc într-o atmosferă deschisă și prietenoasă, oferind participanților oportunitatea de a căuta singuri răspunsurile într-un context ghidat de trainerii  FUNDAȚIEI DREPTUL LA EDUCAȚIE.

În urme celor trei sesiuni de training elevii și-au dezvoltat abilități necesare în alegerea conștientă a carierei, au învățat să-și gestioneze mai bine emoțiile, au practicat autocunoașterea și și-au identificat și exprimat valorile și nevoile prin intermediul exercițiilor distractive, au căutat răspunsurile la întrebările: cine vreau să fiu?, cine aș putea să devin?

„Programul de Orientare în carieră” a încurajat căutarea informațiilor și discuțiilor facilitate, trainerii încurajând elevii la autocunoaștere.

Metodologia aplicată a fost una nonformală și caracterizată de împlicarea directă și interactivă a elevilor.

Prof. Claudia Țuca – Școala Gimnazială nr.4 Suceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s