Pescărușul Jonathan Livingston

Standard

„Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. Viaţa nu are nicio valoare închisă între limite. Te desăvârşeşti mereu. În fiecare răsărit de soare se naşte ceva frumos. Călătoria aceasta nu are sfârşit.” (Pescărușul Jonathan, de Richard Bach)

Zilele acestea se desfășoară Olimpiada Națională „Științele pământului”, ediția a XXIII – a, la Suceava.

La deschiderea evenimentului s-a adresat participanților, printre atâtea frumoase gânduri de bun venit și succes, urarea de a fi precum …pescărușul Jonathan Livingston, din cartea lui Richard Bach.

Un îndem pe care vi-l adresez și eu dumneavoastră, cu drag: Fiți precum pescăruşul Jonathan!

pescarusul-jonathan-livingston-editie-noua-completa-cu-un-capitol-final-inedit_1_fullsize„La o milă de ţăm, o barcă de pescari legase prietenie cu apa, iar chemarea pentru micul dejun scânteiase în aer până când apărură o mie de pescăruşi care încercau, zvâcnind şi zbătându-se, să obţină câteva firimituri de hrană.”

Printre pescăruşi, era unul care se interesa prea puţin de hrană. El avea alt ideal…

„Dar departe şi singur, străin de orice barcă şi ţărm, pescăruşul Jonathan Livingston exersa. […] Pentru cei mai mulţi pescăruşi, nu zborul contează, ci hrana. Dar pentru acest pescăruş, zborul era totul, nu hrana. Mai mult decât orice pe lume, pescăruşului Jonathan Livingston îi plăcea să zboare.”

Sigur că şi în lumea pescăruşilor există un conflict între generaţii…Mama îi spune: „De ce nu mănânci, fiule, ai ajuns numai pene şi os!”

Eroul nostru exersa toată ziua zborul:

„Când Pescăruşul Jonathan s-a întors la Stol, pe plajă era noapte târziu. Îmbătat de plăcere, mai făcu un luping la aterizare, însoţit de un tonou rapid, chiar înainte de a lua contact cu solul.”

Exerciţiile de zbor încep să-şi arate utilitatea:

„Când vor auzi de recordul meu, se gândea el, vor înnebuni de fericire. Viaţa are o altă semnificaţie acum! Ne putem ridica noi înşine din ignoranţă, putem deveni noi înşine fiinţe ale perfecţiunii, inteligenţei şi talentului.”

Sigur că realizările sale în domeniul zborului nu puteau fi privite cu ochi buni în neamul pescăruşilor. Este chemat la judecată.

„Pescăruşul Jonathan Livingston, în Centru pentru Ocară! […] Parcă-l pocnise cineva-n cap cu o scândură. I se muiară genunchii, i se pleoştiră aripile, urechile îi ţiuiau.”

Este condamnat la izolare printre ai săi,

„-…pentru cumplita sa nesăbuinţă, intona vocea solemnă, pentru violarea demnităţii şi tradiţiilor neamului pescăruşilor…”

Degeaba încearcă pescăruşul nostru să se justifice în faţa judecătorilor săi, incapabili de a năzui spre mai sus:

„-Nesăbuinţă? Fraţilor! Strigă el. Oare un pescăruş care descoperă şi urmează un sens în viaţă, un ţel mai înalt este nesăbuit? Mii de ani ne-am zbătut să obţinem peşte; acum, raţiunea vieţii noastre e alta- să ne desăvârşim, să explorăm, să fim liberi!”

Nimeni nu-l înţelege, toţi îl ignoră:

„-Frăţia noastră a încetat! Au intonat pescăruşii într-un singur glas şi, astupându-şi solemn urechile, i-au întors spatele.”

Nu izolarea e cel mai supărător lucru, ci ignoranţa de care nici măcar nu erau conştienţi cei din neamul său:

„Singura lui suferinţă nu era singurătatea, ci faptul că ceilalţi pescăruşi nu voiau să creadă în strălucirea zborului care-i aştepta; nu voiau să deschidă ochii şi să vadă.”

Tot exersând fel de fel de figuri de zbor şi de aterizare, Jonathan se zdrobeşte de o stâncă şi ajunge în altă lume, evident mai bună, aşa cum ne-o imaginăm şi noi, oamenii.

„Bănuieşti prin câte vieţi am trecut până să ne dăm seama că viaţa înseamnă mai mult decât hrană, luptă pentru putere, Stol?[…] Scopul nostru în viaţă este să  atingem acea desăvârşire şi s-o dezvăluim celorlalţi.[…] ne alegem lumea următoare în funcţie de ceea ce învăţăm în această lume.”

Important e ca din această lume să învăţam câte ceva…

„Dacă nu înveţi nimic, lumea următoare este întocmai ca aceasta, cu aceleaşi limite şi aceleaşi apăsătoare greutăţi pe care trebuie să le birui.”

Chiang, pescăruşul şef al unui stol din altă lume:

„Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desăvârşit – iată paradisul!”

Pescaruşul Chiang îl iniţiază pe Pescăruşul Jonathan Livingston în noua lume:

„Dacă vrei, putem începe să învăţăm cum să învingem timpul. Vei fi în stare să porneşti în sus şi să cunoşti ce înseamnă bunătatea şi dragostea.”

„…devenise elevul favorit al Starostelui însuşi, înghiţea idei noi ca un computer aerodinamic cu pene.”

În lumea desăvârşită în care ajunge, Jonathan îşi exersează trăsăturile de caracter decât însuşirile fizice.

„Cu cât îşi exersa mai mult bunătatea, cu cât încerca mai mult să cunoască natura iubirii, cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe Pământ.”

Doreşte să se întoarcă pe Pământ. Pescăruşul Sullivan încearcă să-i tempereze elanul de reîntoarcere:

„Jon, tu ai fost proscris odată. Doar înţelegi adevărul proverbului: „Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe”. Pescăruşii de la care ai venit stau pe Pământ cârâind şi luptându-se între ei. Sunt la o mie de mile de paradis şi tu vrei să le arăţi paradisul de acolo, de jos!”

Pescăruşul Sullivan şi Pescăruşul Jonathan Livingston sunt legaţi printr-o strânsă prietenie, dar ceva îi desparte. Jonathan vrea să se întoarcă în lumea de unde a venit şi să-i înveţe pe semenii săi desăvârşirea. Atunci, din păcate,

„Dacă învingem spaţiul şi timpul, ne vom fi distrus propria noastră frăţie. Dacă învingem spaţiul, rămânem numai cu Aici. Dacă învingem timpul, rămânem numai cu Acum.

Şi alţi pescăruşi încearcă să-şi depăşească limitele şi să-i înveţe pe alţii ceea ce ei ştiau deja să facă. Dar, cu ce urmări toate acestea…

„Pescăruşul Fletcher Lynd se izbi cu o viteză de peste două sute de mile la oră, de o faleză masivă de granit. Stânca i se păru o uriaşă de piatră care ducea spre altă lume. O explozie de teamă, de durere şi de întuneric, după care se trezi purtat la intâmplare, pe un cer foarte ciudat, uitând, amintindu-şi, uitând din nou; era trist şi mai ales, îi părea rău, nespus de rău.”

Pescăruşul Jonathan Livingston dispăruse în văzduh. Pescăruşul Fletcher continuă pe drumul deschis de prietenul său şi dă lecţii învăţăceilor înaripaţi:

„Pentru început, trebuie să înţelegeţi că un pescăruş este ideea nelimitată a libertăţii,[…] iar întregul vostru trup de la o aripă la alta nu este decât gândul vostru însuşi.”

Sursa: https://povestilelumii.wordpress.com

Tatiana Vîntur

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s