Centenarul Unirii – Anul marilor evenimente

Standard

            Anul 2018 – Anul Centenarului Marii Uniri – este pe sfârșite și ne apropiem cu pași repezi de sărbătorile de iarnă.  Clubul Copiilor Rădăuți  cinstește cum se cuvine evenimentele din această perioadă prin manifestări culturale, prin expoziții de pictură și întâlniri cu personalități ale vieții culturale și științifice din municipiu.

Astfel, Ansamblul Folcloric „Ciobănașul” de la Clubul Copiilor Rădăuți a participat, în perioada 6 – 9 decembrie 2018,  la o importantă activitate dedicată marii sărbători a Centenarului Unirii, Festivalul național de folclor al sărbătorilor de iarnă, manifestare ajunsă la cea de-a III-a ediție, care Radauti club_18s-a desfășurat la Brăila.

Elevii, pregătiți de profesorii Alexandru Curcuță și Dumitru Pomohaci, au prezentat cântece, dansuri, colinde, datini și obiceiuri din Bucovina, ducându-le  cu drag și împărtășindu-le cu numeroșii spectatori prezenți la manifestare.

La acest fetstival au participat formații reprezentative pentru folclorul românesc, din toate zonele țării. La Brăila au participat Ansamblul „Mugurelul” Dorohoi, jud. Botoșani, Ansamblul „Mugurelul” Sighetul Marmației, jud. Maramureș,  Ansamblul „Cibinul” Sibiu, Ansamblul „Ciobănașul” Rădăuți, jud. Suceava, Ansamblul „Cununa Someșană” Sângeorz Băi, jud. Bistrița Năsăud, Ansamblul „Brâulețul” Slatina, jud. Olt, Ansamblul „Hai la clacă-n Vânători”, jud. Neamț, Ansamblul „Mureșul” Ilia, jud. Hunedoara, Ansamblul ”Moineșteanca” Moinești, jud. Bacău, Ansamblul „Parnassos” Palatul Copiilor Brăila.

Atât vineri, 7 decembrie, cât și sâmbătă, 8 decembrie, manifestările au început cu o paradă a portului popular desfășurată pe bulevardele principale din Brăila, paradă urmărită cu interes de numeroșii spectatori de ocazie, prezenți de-a lungul traseului.

În ciuda frigului pătrunzător, spectacolele ce au avut loc pe scena din fața Primăriei municipiului Brăila, au fost un adevărat succes pentru formațiile participante și nu spunem noi acest lucru, ci aducem drept dovadă aplauzele si uralele primite din partea oficialităților și spectatorilor prezenți în număr foarte mare, dar și invitația de a lua parte și la următoarele ediții ale acestui festival.

La eveniment au participat primarul municipiului Brăila, domnul Viorel Marian Dragomir, directorul Palatului Copiilor Brăila,prof. Ghiță Nedelcu, viceprimarul municipiului Rădăuți, domnul Bogdan Loghin, care au apreciat evoluțiile artistice ale ansamblurilor participante.

După trei zile petrecute în orașul de la malul Dunării, am ajuns acasă cu bine și ne mândrim că am putut face încă o dată cunoscute numele municipiului Rădăuți și a Bucovinei, frumoasele noastre costume populare, cântecele și dansurile minunate ce ne reprezintă, Ansamblul Folcloric ”Ciobănașul” de la Clubul Copiilor Rădăuți, tradițiile și valorile spirituale din Bucovina.

Sînziana Mirăuță – membră a Ansamblului  „Ciobănașul”  Clubul Copiilor Rădăuți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s