Gânduri pentru premianți…

Standard

Zâmbete largi, zâmbete de izbândă, de învingători par a se împărți firesc la final de an școlar, mai mult ca în altă perioadă a anului.

Vocile interioare le spun „Ai reușit!”.  Cele din afară sunt amestecate… Răsplată și nevoia de apreciere, îmbrățișări dorite sau formale, emoții nestăpânite sau strunite, discursuri neînțelese și înțelese târziu, bucurii și regrete, amintiri duioase sau nostalgice, priviri strălucitoare sau încețoșate de lacrimi nestăvilite, nostalgice.

colorful_floral_heart_by_artbeautifulcloth-d8xswk0Privirile lor rătăcite caută încurajări și susținerea celor dragi. Nu toți le găsesc.

Obraijii purpurii, rumeni oricum, emoții iar și iar, ne molipsesc stârnind în noi amintiri crezute a fi pierdute.

Bucuria izbândei înseninează chipurile premianților ca o ploaie așteptată de vară. Un vârf al icebergului…

Dincolo de privirile ațintite asupra lor, învingătorilor, par invizibile munca, efortul, pasiunea, renunțările, puțin contabilizate de cei din jur. Toate fac parte din sufletul premianților în drumul spre reușită. E doar un răgaz.

Coronițe (readuse în drepturi) multicolore, florale vorbesc de unicitatea momentului pecetluit în fotografii moderne, toate reușite.

Îmi sunt dragi premianții în parada lor triumfală prin timp. Îmi sunt dragi strădaniile tuturor.

Ați reușit, continuați! N-ați reușit, căutați drumul!

Prof. Tatiana Vîntur

 

Biblia învingătorului (sursa http://www.damaideparte.ro)

 

Când învingătorul comite o greșeală, spune: „Am greșit!“ și învață lecția.
Când învinsul comite o greșeală, spune: „Nu e vina mea!” și aruncă vina pe alții.

Un învingător știe că adversitatea este cel mai bun învățător.
Un învins se simte victimă în fața adversităților vieții.

Un învingător știe că rezultatele acțiunilor lui depind de el.
Un învins crede în existența ghinionului.

Un învingător muncește mult, dar își și creează mult  timp liber pentru el însuși.
Un învins este o persoană mereu „foarte ocupată”, care nu are timp nici pentru ai lui.

Un învingător înfruntă provocările una câte una.
Un învins le evită și nu îndrăznește să le înfrunte.

Un învingător promite, își dă cuvântul și și-l ține.
Un învins face promisiuni, dar nu dă nicio asigurare.

Un învingător spune „Sunt bun, dar voi fi și mai bun!”
Un învins spune: „Nu sunt chiar așa de rău ca mulți alții…”

Un învingător ascultă, înțelege și răspunde.
Un învins doar așteaptă până când îi vine rândul să vorbească.

Un învingător îi respectă pe cei ce știu mai mult decât el, și încearcă să învețe ceva de la ei.
Un învins se împotrivește celor care știu mai mult decât el și ține seama numai de defectele lor.

Un învingător spune: „Trebuie să existe o cale mai bună de a o face…“
Un învins spune: „Așa am facut-o întotdeauna!”

Un învingător este o parte din soluție.
Un învins este o parte din problemă.

Un învingător ține seama de „cum se vede zidul în întregime”.
Un învins ține seama de „cărămida pe care trebuie să o puna”.

Un învingător ca tine împartașește acest mesaj…
Un învins, ca ceilalți, este egoist și îl păstreaza numai pentru el însuși…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s