Violența în mediul școlar – Abuzul asupra copilului

Standard

„Școala nu este un sanctuar, după cum nu este o fortăreață”, dar este o comunitate în care „a ști”, „a fi”, „a  face” și „a trăi împreună cu ceilalți” sunt exersate într-o varietate de contexte de învățare.

Cercul pedagogic al coordonatorilor de proiecte și programe educative – componenta prevenirea violenței în mediul școlar a inclus Conferința regională „Violența în mediul școlar- Abuzul asupra copilului”, desfășurată la Muzeul de Istorie „Bucovina” Suceava.

20180323_102355Datele comparative ale cazurilor de violență vorbesc despre scăderea indicatorilor cantitativi pe toate cele 4 categorii monitorizate: categoria atac la persoană, atentat la securitatea unităţii şcolare, atentat la bunuri, alte fapte de violenţă sau atentate la securitate în spaţiul şcolar și în 20180323_103733mediul școlar.

Inspectorul școlar general prof. Gheorghe Lazăr a subliniat necesitatea intensificării acțiunilor preventive și a măsurilor care să armonizeze regulile cu aplicarea și respectarea lor de elevi și de adulți deopotrivă precum și importanța  identificării cauzelor individuale, familiale, școlare și sociale care generează agresivitate, conflicte sau delincvență.

„Școala împreună cu ceilalți actori ai parteneriatului educațional are misiunea de a desfășura acțiuni specifice prin care elevii, familia să cunoască consecințele nerespectării legilor, să aibă o minimă educație juridică ce se poate realiza în parteneriat cu instituțiile de resort. Codul Penal prevede, în cazul minorilor, aplicarea de măsuri educative neprivative şi privative de libertate, cea din urmă fiind o excepţie care se aplică doar atunci când minorul săvârşeşte o faptă gravă sau când a comis mai multe infracţiuni. Activitatea de prevenire a violenței aduce beneficii pe termen lung, numărul de cazuri înregistrate fiind în scădere”, a precizat Ionuț Epureanu, comisar al IPJ Suceava.

20180323_110145Doamna Elena Țârdea, CPECA Suceava, a prezentat Studiul local privind consumul de tutun, alcool și droguri în rândul elevilor de liceu și școala profesională, iar rezultatele acestuia sunt la nivelul mediei naționale. „Îngrijorează scăderea vârstei consumului de alcool în rândul tinerilor, majoritatea tinerilor (91%) au consumat băuturi alcoolice cel puţin o dată în viaţă, mai mult de jumătate (52%) au fumat cel puţin o dată în viaţă, doi din cinci adolescenţi (45%) au consumat alcool în exces, ajungând la starea de ebrietate, 10% dintre elevi au consumat cel puțin o dată în viață droguri ilicite și/sau NSP și/ sau tranchilizante/ sedative fără prescripție medicală și/sau inhalanți și/sau steroizi anabolizanți, iar 1,3% au consumat cel puţin o dată în viaţă alcool cu medicamente.” Proiectele desfășurate la nivelul județeului au scopul de a conștientiza efectele consumului alcoolului, tutunului și a drogurilor/NSP asupra organismului:#PotAltfel!, Necenzurat, Mesajul meu antidrog, campanii de informare.

20180323_110459Un alt moment important al conferinței l-a constituit reperele oferite participanților de către psihologii Daniela Vîrvara și Doina Fîntînariu: „un copil se dezvoltă sănătos atunci când experimentează relații calde și pozitive cu adulții din preajma sa, iar nesatisfacerea acestora sau răspunsurile nepotrivite la nevoile copiilor reprezintă un semnal de apariție a abuzului emoțional. Abuzul activ se referă la comportamentele intenționate de vătămare, umilire și constrângere, precum critica, amenințarea și blamarea copilului. Abuzul pasiv este o formă mai subtilă de abuz și presupune lipsa oferirii de iubire, sprijin, grijă, încurajare etc. necesare imaginii de sine pozitive.”

20180323_113123Etichetarea copiilor: „ești prost”, „ești gras”,„leneșule”, „obraznicule”; descurajarea „știam că degeaba încerci…”; manipularea – pedepse cu substrat emoțional, apelul la emoții „pentru a înțelege că a greșit”:  ex: ”ești atât de nesimțit că nu îți dai seama ce greșeală faci repetând intenționat….”; respingerea – refuzul de a trata copilul ca pe o persoană cu nevoi specifice: „încetează …mă obosești …cu atâtea întrebări… trebuia să fii atent” sunt exemple de abuz emoțional întâlnite frecvent în mediul familial și școlar. Măsurile prin care se poate ameliora starea emoțională se referă la a nu ataca stima de sine, punându-i etichete: „leneșule”, „tâmpitule”;  este necesar să se critice comportamentul copilului, și nu copilul în sine; adresarea de complimente atunci când ceva, oricât de mic, îi reușește sau când dă dovadă de bună purtare;  încrederea în părinții săi și la ajutorul pe care-l pot primi necondiționat; în situațiile care se impun este necesar să se anunțe instituțiile competente în protecția și 29138403_2051694215079246_84309283_napărarea drepturilor copilului.”

Voluntarii de la Organizația „Salvați copiii” au pus în scenă „Povestea omuleţului de lemn”, de Max Lucado, copilul Pancinello ajungând să creadă ce se spunea despre el:
„Aşa este, nu sunt bun de nimic!” din cauza „etichetelor” primite de cei din jurul său. Etichetele ne ajută să diferențiem mărfurile într-un supermarket, dar în cazul oamenilor transmit informații sumare, care ne fac să luăm decizii incorecte: „deșteptul clasei”, „tocilarul”, „repetentul” și altele. Etichetele pozitive sau negative limitează calitățile unei persoane la un atribut peste care este dificil să treacă.

29341607_2051692795079388_1833875688_nTeatru Forum al elevilor de la Colegiul Național „M. Eminescu” Suceava, coordonați de președintele CJE Suceava, Adrian Barbaroș, a ilustrat fenomenul de bullying – comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/ familial). Modalitățile de prevenție și intervenție sunt preocupări ale cadrelor didactice pentru a diminua efectele discriminării manifestate în școală sau în afara ei.

antibullying„Suceava Anti-bullying Networking–SAN” și Rețea de Suport și Prevenire a Traficului de Persoane în Judeţul Suceava – Antitrafic Net Suceava”  sunt două proiecte desfășurate, de  Institutul Bucovina și Asociația ACDC, în parteneriat cu IȘJ Suceava.  „Proiectul Anti- bullying  a dezvoltat pe o perioada de 6 luni un set de servicii (rețea online de suport, un ghid de metode pentru profesori și părinți, servicii de consiliere), care să sprijine incluziunea socială a elevilor afectați de fenomenul bullying în școlile din municipiul Suceava, iar proiectul Antitrafic Net Suceava, în cele 6 întâlniri regionale de instruire organizate la Vatra Dornei, Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuți, Câmpulung 20180323_105225Moldovenesc și Suceava, a implicat 125 de cadre didactice și specialiști (profesori, consilieri școlari, psihologi, asistenți sociali etc.), 320 de cadre didactice coordonatoare de acțiuni educative desfășurate în 96 de centre social- familiale, grădinițe, școli și licee din județul Suceava precum și informarea, conștientizarea și participarea la acțiuni educative a 8662 elevi și tineri din centre social- familiale, grădinițe, școli și licee din județul Suceava în perioada 16-20 Octombrie 2017”, a spus Vasile Gafiuc – coordonatorul proiectelor.

Campania RESPECT s-a desfășurat în Săptămâna Nonviolenței în 90 de unități școlare cu scopul de a promova un comportament nonagresiv în mediul școlar și-n afara acestuia, toleranța și nondiscriminarea.

Picture1Un alt moment important a fost lansarea volumului „Barometrul reușitei școlare” nr.27,  care oferă experiențe de învățare și bune practici, din județul Suceava, în efortul comun, școală – familie – comunitate, de a  realiza un mediu de învățare sigur, nonviolent, nondiscriminatoriu, tolerant, dinamic și proactiv. Caietul metodic ilustrează printr-o multitudine de activități metodice, activități școlare și extrașcolare, proiecte educative, componentele campaniei R.E.S.P.E.C.T.: Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoții. Comunicare. Toleranță.

„Prezența domeniilor majore  ale campaniei face posibilă „absența” violenței din școală și răspunde nevoii de a gestiona conflicte pentru că Secretul și farmecul vieții noastre nu stau în lipsa unui conflict, ci în hotărârea și priceperea noastră de a-l rezolva (Makarenko)”, a spus Tatiana Vîntur, inspector școlar, coordonatoarea evenimentului.”

Activitatea a fost organizată cu sprijinul Muzeului de Istorie „Bucovina”, Colegiul Tehnic „Al.I.Cuza” Suceava, Palatul Copiilor Suceava.

Tatiana Vîntur – inspector școlar I.Ș.J. Suceava

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s