În data de 1 noiembrie a.c., la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți au avut loc o suită de manifestări dedicate împlinirii a 145 de ani de existență a instituției de învățământ.
Manifestările de înaltă ținută s-au concretizat în momente distincte articulate de organizatori într-o manieră inspirată și cu atenția cuvenită la detalii de factură organizatorică.
Cu începere de la ora 9:30, în holul central al colegiului, s-a desfășurat vernisajul expoziției de fotografie intitulată „Vârstele școlii”, context în care toți cei prezenți au avut ocazia de a descoperiri imagini cu valoare documentară și de a asculta evocări din istoria școlii, prezentate cu acribie de cercetător de către prof.dr. Marian Olaru. A urmat apoi acordarea diplomelor de excelență dascălilor pensionari care și-au dăruit, de-a lungul timpului, energia, pasiunea și harul pedagogic în slujba liceul rădăuțean. Momentul de o solemnitate aparte a fost orchestrat de echipa managerială a liceului, directorul Adrian Nicolae Puiu și directorul-adjunct Luminița Lăzărescu.
Cel de-al doilea reper din programul manifestărilor aniversare s-a derulat în spațiul Casei de Cultură a municipiului Rădăuți, având ca timp de debut ora 11:30. Elevii talentați din corul colegiului au interpretat cunoscutul imn academic „Gaudeamus Igitur”. Directorul instituției de învățământ a adresat un cordial discurs de bun-venit invitaților, după care întreaga audiență a urmărit scurt-metrajul pregătit special pentru un astfel de eveniment, despre istoria familei Hurmuzachi și a liceului ce poartă numele cărturarului bucovinean.
A urmat apoi o succesiune de discursuri emoționante sau pline de însuflețire, mesaje de felicitare dăruite de către distinșii invitați, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Casei Corpului Didactic, delegați ai Primăriei și Consiliului Local, totodată de către managerii unor importante instituții de învățământ din zonă și din județ. În cadrul unei ceremonii de înaltă ținută, s-au oferit însemne de recunoștință, plachete și medalii, foștilor directori și directori-adjuncți ai instituției școlare, au fost trecute în revistă numeroasele performanțe înregistrate de elevi la concursuri și olimpiade școlare județene, naționale și internaționale.
Cum era și firesc, din scenariul manifestării nu au lipsit secvențele video cuprinzând gândurile frumoase mărturisite la ceas aniversar de către unii din foștii absolvenți remarcabili ai colegiului. Discursurile adresate cu emoție și patos audienței s-au întrepătruns în mod inspirat cu momentele artistice pline de sensibilitate, cu interpretările corale și partiturile pentru pian și vioară, cu dansul tradițional bucovinean, totodată cu farmecul liric al unor creații poetice rostite de elevii talentați ai colegiului.
În încheierea manifestării dedicate celor 145 de ani de existență a liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, corul colegiului a dăruit tuturor celor prezenți la ceasul aniversar, sub forma unei interpretări de excepție, tradiționala urare de „La mulți ani”. La mulți ani, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți!
A consemnat prof.Florin George Popovici