Mâini dibace, mâini agere

Standard

Școala de vară „Mâini dibace, minți agere – ediția a VIII-a”, se va desfășura în perioada 7 – 12 august 2017.

Tradiţia organizării Școlilor noastre de vară, la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava, a început în anul 2010, din dorința unor tineri, pe atunci liceeni și studenți, de a se întâlni și pe timpul vacanței, într-o încercare de folosire utilă a timpului liber. Era un mod plăcut de a ne îmbogăţi cunoştinţelor și de a ne apropia de valorile culturale, religioase și naţionale. Astăzi, o parte din beneficiarii de odinioară ne sunt alături ca voluntari, coordonatori de activități.

La început, Școlile noastre de vară aveau un caracter preponderent teoretic (prezentări, dezbateri…). De câțiva ani, deoarece și vârsta medie a celor interesați să participe a scăzut (predomină elevii din clasele primare și gimnaziale), încercăm să diversificăm cu activități practice. Este a treia ediție, în această structură și sub acest titlu: „Mâini dibace, minți agere”.

Activitățile sunt organizate pe ateliere: de pictură bizantină, de sculptură, de cusături tradiționale; și mici ateliere de quilling, origami, tehnica șervețelului,  de împletituri din ață și mărgele, de artă culinară etc. Pentru prima dată, la cererea unor copii, am adăugat și o lecție practică de bătut toaca. Și pentru că este vacanță, nu puteau să lipsească activitățile recreative.

Parohia noastră are ca principal partener, în acest proiect, Asociația „Mereu Tineri” din Suceava, asociația participanților de odinioară.

Ca și în anii trecuți, am încercat să atragem în realizarea activităților și instituții de învățământ, prin participarea cadrelor didactice, ca și coordonatori, și a elevilor, ca beneficiari, dar si alte instituții. Avem bucuria de a ne fi parteneri: Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, Liceul Tehnologic Iorgu Vârnav Liteanu, Școala Gimnazială Gulia, Școala Gimnazială Măriței, Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava.

Programul detaliat al activităților noastre poate fi consultat pe blogul Asociației Mereu Tineri: http://asociatiamereutineri.blogspot.ro  și pe https://www.facebook.com/ASOCIATIAMEREUTINERI/

Pr. Paroh Gheorghe Husarciuc

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Suceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s