Proiecte antidrog „Împreună” – etapa județeană

Standard

Etapa județeană a Concursului național de proiecte antidrog „Împreună” s-a desfășurat la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, concurs coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Concursul are scopul de a preveni consumul unor substanțe de risc pentru sănătate și de a responsabiliza tinerii în luarea unor decizii acționând în cadrul unor proiecte de prevenire antidrog.

Proiectele prezentate în concurs au fost evaluate de juriul juniorilor, elevi din Consiliul Județean al Elevilor Suceava: Tudor Mihai Lucian – Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni,Stoica Angela Mihaela – Colegiul Tehnic „M. Băcescu” Fălticeni, Ilie Carina – Liceul Tehnologic „E. Doamna”  Dolhasca, Adrian Barbaroș – Colegiul Național „M. Eminescu” Suceava și de către juriul seniorilor: Tatiana Vîntur – inspector școlar, Elena Motoveleț – inspector CPECA Suceava, Gabriela Mihai – director Școala Gimnazială nr.1 Suceava.DSC08830

Criteriile de evaluare au vizat originalitatea proiectelor, adecvarea la problematica abordată, prevenirea consumului de cannabis și a consumului de alcool la liceeni, persoanele implicate în proiect și parteneriatul realizat în cadrul proiectului, calitatea documentării științifice, impactul asupra beneficiarilor, sustenabilitatea activităților și calitatea portofoliului proiectului.

Unitatea școlară gazdă a organizat o expoziție tematică cu afișe și mesaje antidrog și prevenirea consumului de alcool și tutun, afișe realizate de elevii liceului.

Clasamentul final a fost:

Premiul I: proiectul antidrog „Drogul – bilet spre nicăieri” – Colegiul Național „D. Vodă” C. Moldovenesc, coordonator prof. Angelica Cârloanță

Premiul II:

  • proiectul „Alege sănătatea!” – Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava,  coordonator prof. Ana Vesa;
  • proiectul „Stop drog – Împreună pentru viață” , Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, coordonator prof. Tiberiu Ambrozie

Premiul III: proiectul „O clipă de vis, o viață pierdută” – Colegiul Național „P.Rareș” Suceava, coordonator prof. Laura Salciuc.

Obiectivele proiectelor au vizat conștientizarea elevilor asupra riscurilor la care se pot expune prin consumul de alcool şi substanţe cu potenţial psihoactiv (medicamente, etnobotanice, droguri) prin activităţi de informare, concursuri, expoziții tematice;  reducerea comportamentelor de risc ale consumului de alcool şi canabis  prin activităţi de informare, concursuri, expozitii, marș, realizate cu ajutorul voluntarilor.

Activitățile proiectelor au implicat elevi, voluntari, parteneri și comunitatea fiind realizate studii ale

dsc08806.jpg

cauzelor și efectelor consumului de substanțe cu potențial psihoactive, activități de informare și conștientizare, marșuri antidrog, antiviolență, oferirea de alternative tinerilor pentru petrecerea timpului liber, workshopuri realizate de specialiști

în scop preventiv.

S-au acordat două premii speciale pentru coerența și calitatea proiectelor realizate de Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.

Etapa națională se va desfășura în luna august, în județul Constanța, fiind coordonată de MEN și Agenția Națională Antidrog.

Mulțumim echipei de organizare a concursului, director prof. Amalia Popescu, director adj. Cristina Hapenciuc și prof. Tiberiu Ambrozie.

Tatiana Vîntur – coordonator, IȘJ Suceava

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s