Traseul alimentelor sănătoase

Standard

Ziua de 5 iunie a fost marcată la Centrul Școlar  de Educație Incluzivă  ”Sf. Andrei” din  Gura Humorului, printr-o serie de activități înscrise în cadrul Proiectului European ”Mănâncă Responsabil”, coordonat la nivel național de CCDG. Acest proiect este finanţat de Uniunea Europeană şi reprezintă un program de acţiune orientat spre învăţarea globală în Anul European pentru Dezvoltare 2015 şi mai departe – DCI- NSAED/ 2014/339-207.  Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani, concomitent în 9 state europene: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Letonia, Malta, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia şi are ca principal obiectiv conştientizarea copiilor şi tinerilor cu privire la o alimentaţie sănătoasă şi durabilă.

CSEIHumor-mananca1Activitatea a avut un caracter inovativ și interdisciplinar  și s-a desfășurat  sub forma unui traseu aplicativ, în care concurenții au avut de dus la îndeplinire sarcini educative adecvate vârstei și particularităților lor de dezvoltare. Principalele activități au fost foarte hazlii și antrenante, constând în: identificarea și sortarea legumelor și fructelor pe categorii, culegerea cartofilor ”plantați” pe un traseu de dificultate medie, dirijarea ”țelinei buclucașe”  printre jaloane plasate pe teren, rezolvarea dilemei cepelor (albe, galbene și roșii) prin sortarea lor pe culori în cercurile special pregătite, construirea piramidelor  fructelor și legumelor. La finalul competiției elevii  s-au delectat cu un pahar de  suc natural  făcut după o rețetă tradițională din lămâie, soc și miere. Toți elevii au primit diplome de participare iar cei care au reușit cei mai buni timpi au fost medaliați. Nu au lipsit jocurile și întrecerile pe echipe, fapt ce a sporit și mai mult gradul de atractivitate a activității pentru elevii participanți. Această activitate se înscrie într-o serie mai amplă de activități prin care cadrele didactice de la CSEI ”Sf. Andrei” Gura Humorului urmăresc sporirea stării de bine a elevilor cu CES, încurajarea stabilirii relațiilor de prietenie și colaborare între elevi în scopul dezvoltării lor pe plan personal.

Alături de elevii de la CSEI ”Sf. Andrei”  Gura Humorului,  au participat și 20 de elevi de la Servicii  Multifuncționale  din  Gura Humorului,  coordonați de d-na Maria Ulici, elevi de la Școala Gimnazială Teodor Bălan,  precum si 10 elevi Voluntari de la Colegiul Alexandru cel Bun din localitate, care au fost de un real folos desfășurării în bune condiții a tuturor activităților

Dorim să menționăm în mod special participarea la acest eveniment a unui grup de 11 elevi  și 4 cadre didactice de la  IMPro du Roitelet TOURCOING  din Franța, elevi aflați în școala noastră într-un schimb de experiență, în cadrul parteneriatului pe care școala noastră îl are de peste 15 ani cu instituția din Franța.

O echipă de cadre didactie cu experiență și dăruite meseriei lor, implicate în educarea și recuperarea elevilor cu CES au contribuit cu tot sufletul la buna desfășurare a activității –  coordonatorii proiectului ”Mănâncă Responsabil” ,  prof. Poclitaru Cătălina și prof. Tofan Simona alături de profesorii Mihăilă Daniela, Culidiuc Militina, Dumitriu Mihaela, Sabin Rybanna,  Simeria Maria, Istrate Isabella, Sahlean Oltea, Ruscan Elena, Casandrei Ana, Flutur Elena și Strugaru Maria.

Dorim să menționăm și caracterul incluziv al activității prin  faptul că la activitate au participat elevi din școlile de masă din localitate precum și elevi cu TSA , Down, DMS si cu deficiente fizice.

Prof. Cătălina Poclitaru – CSEI „sf. Andrei” G. Humorului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s