Școala altfel – o competiție de succes

Standard

În perioada următoare se va desfășura competiția națională „O activitate de succes în Școala altfel”, în conformitate cu adresa M.E.N. nr. 232 604 /24.05.2017 și a Metodologiei de desfășurare a competiției prevăzută în OMENCȘ nr. 5034/2016.

În baza instrumentelor și criteriilor de evaluare ale M.E.N. fiecare unitate de învățământ poate selecționa o singură activitate pentru fiecare din domeniile educative menționate mai jos.

Pentru a participa la competiția organizată la nivel național, unitatea de învățământ va transmite la inspectoratul școlar dosarul activității propuse, în format electronic, conform Anexei 1. Veți preciza, obligatoriu, link-ul, adresa site-ului pe care au fost încărcate documentele precizate în Anexa 1. Totodată se trimite Anexa 1 și în format word.

Termenul de trimitere a proiectelor de către școli este 9 iunie 2017.

Dosarul, în format electronic, (pe CD/DVD), va fi transmis inspectorului școlar pentru educație permanentă (tatianavintur@yahoo.com) în vederea etapei de selecției celor mai bune 10 activități participante la etapa națională, activități desfășurate în săptămâna „Școala altfel” (o activitate pentru fiecare domeniu educativ):

  • cultural
  • artistic
  • tehnic
  • științific
  • sportiv
  • cetățenie democratică și responsabilitate social
  • educație pentru sănătate și stil de viață sănătos
  • educație ecologică și protecție a mediului
  • abilități de viață
  • consiliere și orientare.

Anexa1:

A. Fișa de activitate

  • Numele și adresa unităţii de învăţământ aplicante
  • Nivelul/nivelurile de învățământ
  • Numărul elevilor din școală
  • Numărul cadrelor didactice din școală
  • Coordonatorul activităţii (nume și prenume, funcție, date de contact)
  • Titlul activităţii
  • Domeniul în care se încadrează
  • Scopul activităţii
  • Obiectivele educaționale ale activităţii
  • Elevii participanţi: număr total de participanți, procent de participanți din numărul total de elevi din grupul țintă;
  • Durata şi locul desfăşurării activităţii
  • Descrierea activităţii. Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri, menţionând elementele de succes ale acesteia (conţinut, metode, sarcini de lucru, caracter interdisciplinar, parteneriate etc.).
  • Descrieţi rezultatele obţinute în urma activității.
  • Precizaţi dacă elevii/profesorii/părinții şi-au manifestat dorinţa de continuare a acestei activităţi şi modalitatea în care puteţi asigura acest lucru.
  • Motivaţia propunerii activității ca fiind cea mai bună (maximum ½ pagini): argumente ale cadrelor didactice, ale elevilor, ale părinților.

B.Ataşaţi cele mai relevante mărturii ale elevilor/profesorilor/părinților referitoare la activitatea propusă.

C. Atașați „dovezi” ale activității (fotografii, filme, documente etc.)

Toate aceste documente se încarcă pe pagina web a școlii (un site) astfel încât aceste documente să poată să fie accesate pe platforma Școala altfel. (www.sae.edu.ro ) Vă invităm să accesați această platformă pentru a vedea exemple de bune practici din edițiile precedente.

Criteriile de evaluare sunt prezentate în Anexa 2.

Etapele competiției:

26 mai 2017 Termen pentru adresa prin care ISJ-urile comunică școlilor calendarul (data limită pentru trimiterea proiectelor și perioada de votare)
9 iunie 2017 Termen limita pentru transmiterea proiectelor de către școli la ISJ/ISMB
9 – 16 iunie 2017 ISJ/ISMB evalueză proiectele
19 – 21 iunie 2017 ISJ/ISMB încarcă proiectele câștigătoare pe site-ul www.sae.edu.ro
22 – 25 iunie 2017 Platforma e deschisă pentru vot http://sae.edu.ro/votare
22 – 26 iunie 2017 Comisia națională evaluează proiectele județene
26 – 29 iunie 2017 MEN face clasamentul final (cumulează evaluarea cu votul)
30 iunie 2017 MEN afișează câștigătorii pe site
oct – nov 2017 Festivitatea de premiere

Inspectoratul școlar va  promova  cele mai bune activități ale unităților de învățământ pe blog-ul activității educative, prin  informări/articole în mass-media locală sau centrală, fotografii, filme etc..

În anul școlar precedent 3 proiecte (din totalul de zece câștigătoare la nivel național) au fost declarate câștigătoare la competiția națională Colegiul Tehnic „Al.I.Cuza”, Colegiul Tehnic „M. Băcescu” Fălticeni, Colegiul Național „Nicu Gane”  Fălticeni.

Notă:

  1. Raportul final referitor la Școala altfel, indiferent de perioada în care s-a desfășurat, se va aduce pe CD/DVD până la data de 24.06.2017, inspectorului pentru educație permanentă, în vederea centralizării datelor şi realizării raportului I.S.J. Suceava precum și pentru selectarea exemplelor de bună practică la nivel județean.
  2. CD/DVD va cuprinde:
  • Programul Școlii altfel (pentru toate ciclurile de învățământ)
  • Raportul final va cuprinde obligatoriu o sinteză a programului Școala altfel care să conțină analiza SWOT a programului Școala altfel, indicatori cantitativi și calitativi, indicatori de impact, exemple de bune practici din unitatea școlară, fotografii relevante de la activitățile desfășurate (maximum 20) și o prezentare ilustrativă a activității din Școala altfel pe maximum 20 slide-uri. Vă rog să nu atașați fișiere cu fotografii neselectate, stocate la întâmplare.
  1. După încheierea vacanței de primăvară, fiecare unitate școlară va analiza, în primul consiliu profesoral, rezultatele și impactul  programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”

Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s