Ziua Absolventului

Standard

„Timp,încotro mergi?

Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi?

Cum poți într-o zi

Să schimbi în oameni mari niște copii?”

absolvire_dumbraveni_17Cu gândul la cât de repede trece timpul, cei 85 de elevi ai claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni au sărbătorit Ziua Absolventului vineri, 18 mai 2017. Pentru întreaga comunitate dumbrăveneană a fost zi de mare sărbătoare, viitorii absolvenți ai liceului din localitate și-au luat ramas bun, într-o manieră simbolică, de la colegi și profesori, de la cea mai frumoasă etapă a vieții lor: anii de liceu.

absolvire_dumbraveni2Programul zilei a fost împreună cu diriginții claselor a XII-a, organizatori ai acestei manifestări, profesorii Lăcrămioara Sava, Ionela Doncean, Gabriela Zaiț, Petru Poenaru. Însoțiți de profesori, colegi și părinți, escortați de reprezentanți ai secției de Poliție din localitate, tinerii au pornit într-un Marș al absolvenților care a marcat începutul acestei zile importante pentru ei, și nu numai. Traseul străbătut, din fața Liceului Tehnologic și până la Ateneul „Mihai Eminescu” din localitate, a constituit un prilej pentru toți membrii comunității să-i admire pe cei care, prin acest marș simbolic, au vrut să demonstreze că la Dumbrăveni educația contează și că tot ce au învățat în această perioadă i-a ajutat să își desăvârșească personalitatea.

Absolvire_dumbr3_17La Ateneu, în prezența unui public numeros, format din părinți, profesori, conducerea Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu”, directorii Mihaela Apetrei și Adriana Duceac, primarul comunei, d-l Ioan Pavăl, elevi, au urcat pe scenă diriginții claselor a XII-a. După o scurtă prezentare a semnificației zilei realizată de directorul adjunct Ionela Doncean, elevii au fost pe rând strigați la catalog, într-o ultimă oră, simbolică, de dirigenție.

Chiar dacă anii de liceu le-au adus „emoții la română” sau greutăți „la mate”, viitorii absolvenți au arătat că s-au format frumos în școală și că sunt pregătiți să își ia viața în propriile mâini. Cu glasuri tremurânde și cu lacrimi strecurate printre gene, tinerii și-au arătat recunoștința față de dascălii care i-au păstorit cu drag și dăruire în cei patru ani de liceu. Prin cuvinte simple, dar încărcate de semnificație, prin catrene jucăușe sau discursuri ample, reprezentanții celor patru clase de liceu au reușit să trezească în sufletele celor prezenți emoții.

Primarul Ioan Pavăl a ținut să precizeze că a retrăit, prin atmosfera creată, momentul propriei absolviri a liceului, a felicitat organizatorii și le-a urat mult succes viitorilor absolvenți.

D-na director Mihaela Apetrei le-a spus elevilor că le dorește să aibă un viitor strălucit, dar indiferent unde vor ajunge, să nu uite de unde au plecat și să fie mândri de originea lor.

După intervențiile profesorilor participanți, a urmat sesiunea foto, iar ziua s-a încheiat cu o petrecere la care au participat elevi și cadre didactice deopotrivă.

Pentru că timpul „hain” nu se oprește în loc, ci „gonește grăbit”, iar examenul maturității se apropie, nu putem decât să le dorim mult succes în tot ceea ce vor face, și, să își făurească cel mai frumos drum în viață!

Fie ca voi, dragi elevi, să fiți mari visători! Iar dacă visați, să nu vă temeți să mergeți pe calea aleasă! Și dacă mergeți, să nu vă temeți că vă împiedicați! Și dacă vă împiedicați, nu vă temeți să plângeți! Ridicați-vă, căci nu există drum fără accidente. Dați-vă întotdeauna o nouă șansă vouă înșivă!…

(Augusto Cury, Copii străluciți, elevi fascinanți)

A consemnat,

Profesor Ionela Doncean  – director adjunct al Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s