Creatori de viitor

Standard

În perioada 10 – 16 iulie 2017 va avea loc a patra ediție a proiectului „Creatori de viitor – Champions United”.

Proiectul se va derula pe parcursul celor 7 zile în 2 locații: Tabăra Șăulia din județul Mureș și în Cluj-Napoca, fiind organizat de Asociația 11even, în parteneriat cu Kaufland România, precum și cu o serie de alți parteneri instituționali, centre culturale și parteneri media.

Elevi de liceu cu performanțe deosebite în educație, cultură, sport, voluntariat și proiecte extrașcolare sunt așteptați să aplice anul acesta pentru unul din cele 80 de locuri disponibile. Organizatorii doresc să le ofere participanților o experiență unică, să le aducă o recunoaștere specială a performanțelor lor și să-i încurajeze să fie creatori ai unui viitor frumos pentru ei și pentru generațiile următoare.

În cadrul proiectului elevii și profesorii selectați vor participa la o săptămână de sesiuni interactive din diverse domenii, module de comunicare, competiții, seri tematice, întâlniri cu  mentori și lideri implicați activ în viața socială, politică și economică internă și internațională și la Gala PerForm. Conform celor asumate de organizatori, participarea elevilor și a profesorilor selectați la proiect este complet gratuită.

Începând cu anul acesta, vor exista 2 modalități de aplicare:

– din 1 februarie 2017, toți cei interesați să intre în cursa pentru un loc la Champions United pot completa formularul de înscriere individuală pe site-ul http://www.creatorideviitor.ro. Criteriile urmărite în cazul depunerii unei aplicații individuale vor fi performanțele obținute la olimpiade naționale și internaționale, premiile și medaliile obținute de concursuri în domeniul creației artistice sau la diverse discipline sportive, precum și implicarea deosebită în voluntariat și în proiecte extra-școlare.

– din 1 martie 2017, a fost activată a doua formă de aplicare în cadrul Champions United, aceea de înscriere a unui proiect. ReForm Social Impact Contest reprezintă o competiție în cadrul programului Creatori de viitor, în care sunt colectate cele mai bune idei de proiecte sociale sau de antreprenoriat social, ale liceenilor din România. Anual, se urmărește recunoașterea celor mai bune astfel de inițiative, iar începând cu 2017 orice liceean sau echipă de 2 liceeni pot propune proiecte în cadrul acestei competiții. Cele mai bune dintre ele vor fi selectate pentru marea finală, care va avea loc pe parcursul Champions United 2017, iar primele 3 proiecte vor primi finanțări generoase.

În continuarea colaborării din anii anteriori, Ministerul Educației Naționale sprijină acest proiect, considerat o oportunitate pentru elevii cu performanțe deosebite din România. În aceste condiții, vă rugăm să sprijiniți reprezentanții Asociației 11even în identificarea și selectarea elevilor vizați pentru acest proiect. Vă rugăm să țineți cont de faptul că proiectul vizează atât elevi cu performanțe la concursurile școlare, cât și elevi cu performanțe deosebite în cultură și leadership școlar.

În vederea bunei colaborări între inspectoratele școlare și Asociația 11even, vă rugăm să diseminați informațiile despre această oportunitate către unitățile cu învățământ liceal, centrele de excelență și palatul copiilor din județ.

Detalii: www.creatorideviitor.ro 

Persoanade contact pentru județul Suceava: Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s