Ziua Internațională a Cititului Împreună

Standard

Organizată de către Lit World, ZICI – Ziua Internațională a Cititului Împreună – este un eveniment global la care participă milioane de oameni din peste 100 de țări. Aflat la prima ediție în România, evenimentul coordonat la nivel național de grupul Citim Împreună România, a dorit să adune 20 de parteneri cu care să organizeze în țară acest eveniment.

preutesti_citim-impreunaAceastă zi a fost marcată și la Școala Gimnazială Preutești în cadrul Clubului de lectură „Licurici – Lecturici”. Argumentul proiectului a fost  următorul: „Cărțile sunt astăzi în competiție cu tabletele și calculatoarele. Copiii nu mai găsesc farmecul din paginile unei cărți, nu înțeleg că tableta nu poate înlocui cartea tipărită cu foi foșnitoare și miros de tipografie, că actul cititului și împărtășirea ideilor cu ceilalți este ceva cool? Mulți copii nu consideră actul cititului ca pe ceva personal, care te lasa să visezi și să trăiesti alături de eroi, zâne, prințese; jocurile tabletelor au dat copiilor o altă dimensiune a dezvoltării personale. Ca să-i scoatem pe copii din singurătatea lor, trebuie să-i punem laolaltă cu alți copii și ideile lor, să dăm o alta însemnătate lecturii. Copiii de azi nu mai citesc povești cu Cenușărese, pitici, Scufițe roșii sau zâne; vor altceva, vor cărți ce se potrivesc mai bine nevoilor lor intelectuale,  de actualitate, cu un scris mare, ușor de urmărit. Să ne învătăm copiii să citească, să povestească, să viseze, să-și dorească nu poate fi decât un pas înainte pentru viitorul lor.” (prof. Roxana Florea, Școala Gimnazială Preutești)

De asemenea elevii au citit împreună și la Școala Gimnazială Cârlibaba, descoperind bucuria lecturii  pentru că „A învăţa să citeşti este ca şi când ai aprinde un foc.  Fiecare silabă e o scânteie.” Victor Hugo

Tatiana Vîntur

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s