Adunarea Generală a CNE

Standard

În perioada 3-6 februarie 2017 s-a desfășurat la Râmnicu Vâlcea  a XXII-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor.

cne_17_salaJudețul Suceava a fost reprezentat de președintele Consiliului Județean al Elevilor Suceava, Tuchiluș Ciprian și de vicepreședintele Consiliului Județean al Elevilor Suceava, Tudor Mihai-Lucian.

În cadrul acestei întâlniri au participat președinții consiliilor județene ale elevilor din țară, structura de conducere a Consiliului Național al Elevilor, seniori ai CNE, invitați, reprezentanți ai MEN și ai autorităților județului Vâlcea.

ciprian8Agenda Adunării Generale a cuprins:

1) Strategia Consiliului Național al Elevilor
2) Noutăți legislative
3) Codul de Etică a instituțiilor de învățământ preuniversitar
4) Structura anului școlar viitor  – dezbatere
5) Prezentarea rapoartelor de activitate
6) Alegeri pentru noua structură de conducere.

ciprian2_vilceaPentru aceste dezbateri, au fost aduse amendamente și s-au schimbat prevederile, pe care Biroul Executiv CNE le va prezenta Ministerului Educației.

În urma sesiunii electorale, Ioana Băltărețu (CJE Prahova) și Ștefan Alexandru Stancu (CJE Vâlcea) vor ocupa amândoi funcția de vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor. Anastasia Costescu (CJE Hunedoara) va ocupa funcția de secretar executiv pe departamentul de organizare internă, iar Mădălin Cotic (CJE Iași) funcția de secretar pe departamentul de relații externe.

Posturile vacante vor fi ocupate la o viitoare adunare națională.

Fotografii:  Biroul de Presă al Consiliului Național al Elevilor (Gicu Boboc)

Tatiana Vîntur – IȘJ  Suceava

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s