Să dăm folk la școli!

Standard

14714886_1245398422165994_1905196623036791145_oVineri, 21 octombrie 2016, elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești au sărbătorit  Ziua Educației Nonformale pe acordurile muzicii folk.

Desfășurată sub genericul ”Să dăm folk la școli”, activitatea organizată de Asociația Culturală FAIR PLAY a fost una deosebită și  s-a bucurat de implicarea unor nume renumite ale acestui gen muzical: Andrei Păunescu, Vasile Mardare, Valentin Moldovan, Octavian Bud și Ștefania Iacob.

14680941_1245391388833364_900244549985554900_oElevii au fost entuziasmați să-i aibă în mijlocul lor pe artiști și să afle ”povestea” folkului care pare să se adreseze în special sufletului, emoționând și creând o  adevărată conexiune  între cei aflați pe scenă și cei din afara ei. Toți cei prezenți au simțit vibrația muzicii, unii dintre elevi au reușit să realizeze primul lor acord la chitară exprimându-și apoi dorința de a învăța mai mult.

Întâlnirea din școală a fost doar ”intro” pentru activitatea plină de emoție și energie de pe scena Casei de Cultură „Florin Gheucă” Ciocănești, cea care i-a reunit atât pe elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești, cât și pe cei ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Cârlibaba și pe cei ai Liceului Tehnologic ”Liviu Suhar” Iacobeni.

Le mulțumim acestor oameni minunați că ne-au fost alături și că i-au implicat pe elevi într-o activitate care s-a vrut și a reușit să devină  una care hrănește sufletul și educă mintea!

Această prezentare necesită JavaScript.

A consemnat consilier educativ,

Prof. Samson Claudia Angela

Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s