Operațiunea Ghiozdanul

Standard

 

În perioada 12-30 septembrie 2016, echipele Carrefour vor vizita școlile din cele 18 orașe în care grupul Carrefour operează hipermarketuri și vor oferi pachete cu rechizite unui număr de 44 936 de elevi din clasa I. In total, vor fi vizitate 614 școli din București, Brașov, Buzău, Constanța, Drobeta, Focșani, Galați, Oradea, Suceava, Iași, Târgu Jiu,

20160912_084746

?

Botoșani, Ploiești, Sibiu, Cluj, Brăila, Pitești si Timișoara.

Este o acțiune de amploare care a devenit deja o tradiție. Continuăm această frumoasă acțiune pentru că dorim să fim alături de micuţi și să le urăm succes în primul an școlar din viață! Îi vom aștepta, de asemenea, și în magazinele noastre unde îi vom surprinde cu produse și evenimente speciale pentru ei. Operaţiunea Ghiozdanul face parte din strategia Carrefour de a se implica în viața socială, în diferite momente cheie din viața oamenilor, de a oferi acestor copii şansa la o viaţă  mai bună cu o educație accesibilă și continuă. Campania „Operațiunea Ghiozdanul ne permite astfel, încă o dată, să demonstrăm că suntem un partener de durată în sprijinirea comunităților locale în cadrul cărora activăm”, a făcut precizări Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

20160912_084628

?

Ajunsă la a 11-a ediţie, Operațiunea Ghiozdanul este derulată cu acordul și sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al Inspectoratelor Școlare Județene.

În prima zi de școală, reprezentanți ai Carrefour au dăruit rechizite copiilor de la Școala Gimnazială nr.10 Suceava, iar în zilele următoare și copiii celorlalte școli vor primi pachete cu rechizite.

Tatiana Vîntur – I.Ș.J. Suceava

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s