Retrospectiva activităților din Școala altfel

Standard

Şi anul acesta ne bucurăm de această Săptămână Altfel, părinţi elevi şi profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.

CT B1Dintre activităţile derulate pe parcursul acestei săptămâni vor fi prezentate mai jos:

Luni, 18 aprilie 2016,  elevii clasei a-VII-A, coordonaţi de doamnele prof. Radu Elena şi Murărescu Simona,  au participat  la concurs offline de desene, în Paint,  pe tema  ”Ziua Pământului”  în laboratorul de informatica. Desenele au fost postate pe platforma edu.moodle.ro, și fac parte din categoria EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ȘI DE PROTECȚIE A MEDIULUI, din cadrul Proiectului Național “e-școala Altfel”, ediția 2016 având drept obiectiv dezvoltarea responsabilizării civice privind protecția mediului, economisirea resurselor naturale, protejarea speciilor rare, reciclarea selectivă a deșeurilor au fost câteva din obiectivele urmărite de elevi.

CT B2Tot luni, doamna Mattyllenna Boicu, în cadrul proiectului „O carte pentru şcoala mea” având ca obiective marcarea ZILEI MONDIALE A CĂRŢII ŞI A DREPTULUI DE AUTOR precum şi promovarea imaginii şcolii prin performanţele extraşcolare ale elevilor şi având drept invitat special: tenorul şi graficianul Sorin URSAN (cunoscut publicului larg de la diverse emisiuni TV, cum ar fi „Românii au Talent”, „X Factor”, etc.), a organizat SPECTACOLUL CARITABIL „ÎNTRE VIAŢĂ ŞI CĂRŢI”.Afis 2 spectacol 18 aprilie 2016 (1)

CT B3Marţi, 19.04.2016,  doamna prof. Tudose Andreea şi  doamna prof. Grigore Daniela, având drept invitată pe doamna prof. Pan Yuyan de la Clubul de Studii Asiatice, USV  au desfăşurat activitatea cu titlul: Cultură, limbă şi civilizaţie chineză, având drept scop informarea elevilor despre cultura şi civilizaţia chineză şi familiarizarea acestora cu expresii de bază în limba chineză. (Ni hao!- Salut, Zài jiàn!- La revedere, etc.), pentru un grup de  40 elevi ai claselor  a XI-a L şi a X-a H.

CT B4Miercuri, doamna Mihaela Jarcău, având ca invitată pe doamna Elena Motoveleţ de la Agenţia Naţională Antidrog, a organizat activitatea “Coşul adicţiei”, la care au participat elevii claselor  a XII-a B şi a XI-a A, activitate la care elevii au fost extrem de interesaţi, fiind abordate consecinţele consumului de ţigări, alcool, cafea, marijuana, etc., din perspectiva substanţelor active conţinute precum şi a modului în care acestea influenţează organismul uman, atât din punct de vedere fiziologic cât şi psihologic.

Elevii clasei a V-a, coordonaţi de doamnele profesor Apetrei Olimpia şi Murărescu Simona, tot  în cadrul  proiectului Național “e-școala Altfel”, ediția 2016, au participaţi la Concurs offline de creaţie literară cu poeziile:

 

DIMINEAŢA

 

Când mă trezesc,

De dimineaţă,

Ca-ntr-o mireasmă albă,

Ca-ntr-un puf de floare pură,

Ca-ntr-o dimineaţă frumoasă,

Mi-aş dori

Să stau numai…

În pat,

Ca-ntr-o dimineaţă

Frumoasă!

Iustina Mihăilă

Clasa a V-a A, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Fălticeni

VARA…

Vine vara, vine

Cu mâinile pline,

Cu florile fine,

Depinde de clime.

 

Iubesc vara, iubesc,

Ca orice copil glumeţ,

Ca orice fetiţă

În vacanţa promisă.

Daria Crăciun, Clasa a V-a A, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Fălticeni

Consilier educativ,

Mihaela Jarcău

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s