Food Revolution Day

Standard

Miercuri, 20 aprilie 2016. în cadrul programului  din  săptămâna „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni a avut loc activitatea intitulată FOOD REVOLUTION DAY, aflată la a doua ediție FRD 10(http://vivafm.ro/2015/05/14/food-revolution-day-sarbatorita-la-falticeni/). Activitate extrașcolară din domeniul educației pentru sănătate și stil de viață sănătos, Food Revolution Day este o inițiativă a celebrului bucătar britanic Jamie Oliver dedicată plăcerii de a găti și de a mânca sănătos, adresată liderilor și guvernelor țărilor din G20 pentru a-i sensibiliza cu privire la introducerea în școli a unui modul obligatoriu de educație alimentară, în condițiile în care, în întreaga lume, există peste 42 de milioane de copii sub vârsta de 5 ani, supraponderali sau obezi.FRD Afis promovare

Este esențial să înarmăm generațiile viitoare cu abilitățile de care au atâta nevoie pentru a trăi vieți mai sănătoase, mai fericite și mai productive. Cred cu tărie că acesta este dreptul fiecărui copil și sper că sunteți de acord cu mine. Educația culinară va face o mare diferență în viețile viitoarelor generații, așa că vă invit să ne ajutați!”, spune Jamie Oliver, citat într-un comunicat de presă dat publicității de Curtea Veche Publishing, ce deține drepturile de publicare pentru cărțile lui Jamie Oliver în România. Romania s-a alăturat acestei inițiative lansate de Jamie Oliver.

Food Revolution Day la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni s-a dorit o zi în care să ne amintim cât de simplu e să mănânci sănătos și cu gust.

food_revolution_day_falticeni2016_10Ambasadorul Food Revolution Day în România, Camelia Ciocîrlan, tenician nutriţionist şi studentă a Facultaţii de Medicină, specializarea Nutriţie şi Dietetică, absolventă a școlii noastre, a coordonat, alături de profesorul Ioan Caulea și având sprijinul necondiționat al doamnei director  Cristina Nechifor, evenimentul din Fălticeni, la Colegiul Naţional “Nicu Gane”. Evenimentul s-a derulat în 4 etape: o prezentare – „Revoluția în alimentație și sănătatea” (https://www.youtube.com/watch?v=_Z70wDRw0ns) – urmată de vizionarea unui filmuleț (Jamie Oliver’s TED Prize wish: Teach every child about food) și de o sesiune Q&A (întrebări și răspunsuri), urmând un atelier în care o parte din elevii prezenți au preparat diverse specialități pentru micul dejun, din alimente sănătoase, pe care le-au adus de acasă,  apoi mult așteptatul moment al degustării, la care au fost invitați toți elevii și profesorii prezenți, iar în final a avut loc o tombolă, în urma căreia, 5 elevi au câștigat câte o evaluare nutrițională – consultație și un program individualizat de menținere a sănătății.FRD 5

Astfel, elevi din întregul liceu au savurat delicatesele gătite de colegii lor. Mâncărurile au constat într-un mic dejun sănătos și deserturi realizate fără zahăr sau cu foarte puțin zahăr. Tot ce s-a gătit a fost sănătos pentru a promova o alimentație corectă. Aproximativ toate clasele au luat parte la acest eveniment. Evenimentul a fost promovat în mass-media locală (http://www.cronicadefalticeni.ro/food-revolution-day-la-falticeni-editia-a-doua-la-colegiul-national-nicu-gane/, http://www.cronicadefalticeni.ro/despre-beneficiile-gatitului-si-obiceiurile-alimentare-food-revolution-day-la-falticeni/), care a fost prezentă și la eveniment, și a avut parte și de sponsori: Inpride, Laktotrio, Supermarket Simos, Cronica de Fălticeni, VivaFM si News Fălticeni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Activitatea a fost una de un real succes, cu un impact puternic asupra elevilor, profesorilor, părinților și membrilor comunității locale, promițând o viitoare ediție mai complexă și cu multe surprize.

Prof. Ioan Caulea

Consilier Educativ

Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s