Școala altfel-ziua 2

Standard

CEconomicActivitățile din cadrul programului Școala altfel au continuat la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava cu Târgul național al firmelor de exercițiu în parteneriat cu USV Suceava, cu participarea a 47 de firme de exercițiu din țară și din Republica Moldova. Totodată, marți, 19 aprilie 2016 s-a desfășurat Seminarul internațional „Simultion for entrepreneurship”, evenimentele au fost coordonate de prof. Cheaburu Carmen Constanța.

Frumosu„Jocurile copilăriei”au fost pe placul elevilor clasei a V a B de la Școala Gimnazială„Ion Șuhane” Frumosu, coordonată de prof. diriginte, Niga Cornelia, activitățile desfăsșurându-se în natură. Activitățile au provocat elevii la drumeție, lectură și activități interactive.

Proiectul educaţional Eco-Şcoala a prilejuit desfășurarea acțiunii „Ascultă, priveşte şi învaţă să iubeşti natura !Dorna Candreni
 
Scopul acțiunii a fost de responsabilizare a tinerilor pentru formarea unei atitudini ecologice responsabile prin exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediului. S-au desfășurat activități la Muzeul de șțiințele naturii din Vatra Dornei, sediul Parcului Național Călimani din comuna Șaru Dornei, baza de tratament balneoclimateric de la Hotelul Intus Vatra Dornei.
CT2Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava a derulat concursul „O meserie pentru fiecare”, la care au participat 180 de elevi (90 echipaje). S-au realizat programului zilei activități de educație pentru sănătate: Sandwich-uri haioase – prof. Cristina Cujba – clasa a IX=c C (25 elevi). Workshopul„Alexitimie  sau orbirea emoțională” , o incursiune a „lipsei cuvintelor pentru sentimente”,  prof. Țibu Dana – clasa a XII- C . Totodată s-arealizat și oIncursiune în lumea uneltelor și a automatizării – prof. Galbău Rodica, prof. Căpraru Aurel, prof. Cazacu Ioan – activitate de orientare școlară.CSEI GH
„Verde înseamnă viață!”- activitate de plantare de brazi desfășurată de elevii de la CSEI „SF.ANDREI” Gura Humorului în parteneriat cu Ocolul Silvic Frasin șiau desfășurat acțiuni de ecologizare.CSEI H2De asemenea s-a desfășurat activitatea de caritate„Dăruind vei dobândi!”-un gest frumos făcut de elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială nr 1 G. Humorului, coordonați de d-na învățătoare Zaiț Nicoleta, la CSEI „Sf.Andrei” G. Humorului.  Activitatea „Invățăm și câștigăm împreună” a propus aplicarea regulilor de comportament civilizat în societate. Implicarea și interesul elevilor pentru activitate au fost răsplatite cu dulciuri și premii.

„Profesor pentru o zi”, a fost activitatea propusă elevilor la Școala Gimnazială Mihoveni de prof. Irina Biciușcă.

Centrul Regional, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Şcolar Suceava, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Suceava şi Biroul Teritorial al Avocatului Poporului Suceava, au desfăşurat acţiuni de prevenire şi informare cu privire la riscurile asociate traficului de persoane, acţiuni care au avut loc la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu” Suceava, Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava, Şcoala Gimnazială Salcea, Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni şi Colegiul Tehnic „Al.I. Cuza” Suceava.

 

Ne aflăm în toiul Săptămânii Altfel, singurul program național de alfabetizare culturală din România prin care activitățile de învățare se diversifică într-un climat relaxat și prietenos de învățare, fără presiunea notelor. Mai multe despre impactul și importanța acestui program, găsiți în studiul de evaluare realizat de Institutul de Științe ale Educației pe perioada 2012-2013:

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s