Conflict.Mediere. Comunicare.

Standard

„Conflict.Mediere. Comunicare” a fost tema întâlnirii județene a coordonatorilor comisiei de prevenire a violenței din școlile județului Suceava, desfășurată la Sala de conferințe de la Iulius Mall, vineri, 25 martie 2016.DSC03367.JPG

Evenimentul a fost coordonat de I.Ș.J.Suceava și co-organizat de Colegiul Tehnic „Al.I.Cuza” Suceava.

Agenda evenimentului Cerc Conflict.Mediere.Agenda_16_Suceava a cuprins prezentarea directorului adjunct, prof. Beatrice Filipiuc a ofertei educaționale a colegiului și o scurtă caracterizare pentru o „Școală prietenoasă”: un mediu sigur, sănătos, favorabil învățării; o școală în care parteneriatul școală-familie este real; ofertă educațională adaptată nevoilor elevilor și solicitărilor familiei acestora; o diversitate de activități extracurriculare și extrașcolare care îmbunătățesc abilitățile de viață.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Experiențele educaționale” prezentate de coordonatorul de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, prof. Monica Huțu: „Strada nu ține loc de școală”, „Alege să fii liber”, „Dependența- o călătorie  către o destinație necunoscută”, „Cartea te face om mare!”,„Cuza Open”, „Istoria unei națiuni” – proiecte educative desfășurate cu succes de elevii colegiului.

Invitații evenimentului, d-na Liliana Orza (ANITP – filiala Suceava) și d-na Elena Motoveleț  (CPECA Suceava) au evidențiat  rolul parteneriatului instituțional în educație și al activităților comune de prevenție a traficului de persoane și respectiv a consumului de substanțe de risc pentru sănătate.DSC03348

S-a prezentat situația statistică comparativă a cazurilor de violență înregistrate în semestrul I al anului școlar 2015-2016, numărul total al cazurilor de violență fiind în scădere față de aceeași perioadă a anului școlar precedent.Inspector școlar pentru educație permanentă a prezentat instrumentele și resursele pe care unitățile școlare le pot folosi în activitatea de prevenire sau diminuare a cazurilor de violență din mediul școlar, referindu-se la o intervenție la nivel individual, la intervenții  la nivel familial, școlar și social. Modalitati de interventie_16_Suceava

În partea a II-a a evenimentului au fost prezentate bune practici  și exemple de proiecte care au avut rolul de a contribui la formarea unor comportamente nonviolente în mediul școlar.

„Copiii de făină” este un proiect realizat de clasa a VIII-a A de la Colegiului Național ”M.Eminescu” Suceava, un experiment care a adus un plus de responsabilitate pentru elevii  aflați în pragul adolescenței de a înțelege rolul și responsabilitățile în familie a copiilor,„povara” grijilor  părinților transformați și ei pentru două săptămâni în părinți ai unor …copii de făină. Proiectul, după cartea cu același nume, a fost prezentat de elevele Mălina Miron și Maria Petrașuc, coordonator prof. Maria Căruntu.

„Pauza mare” este un alt proiect ce se desfășoară la Școala Gimnazială Pojorâta și Școala Gimnazială „D. Gusti” Fundu Moldovei, prezentare făcută de prof. Florentin Lehaci care a accentuat ideea că „Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne jucăm.” (G.B. Show)Picture1

Au fost prezentate rezultatele unui studiu referitor la fenomenul de bullying de către prof. psiholog Elena Bujoreanu, „Comunicarea nonviolentă” de către prof. psiholog Daniela Vîrvara, „țesătura conflictelor” de către prof. Monica Lepcaliuc precum și experiențele din cadrul cercurilor pedagogice „Medierea conflictelor”: Eugenia Rusu (Școala Gimnazială nr. 1 G. Humorului), Aurica Chidoveț (Școala Gimnazială Putna), Miruna Oprea (Școala Gimnazială Oniceni). Bune_practici_Conflict_Mediere_Suceava

Participanții au primit Caietul metodic ”Barometrul reușitei școlare – Medierea conflictelor, exerciții metodice”, un real instrument pentru coordonatorii comisiilor de prevenire a violenței din județul Suceava. Caietul metodic cuprinde exemple de activități de învățare, fișe de activități, proiecte de lecții, modalități de valorizare a rezultatelor proiectului Grundtvig „Medierea conflictelor pentru optimizarea comunicării în mediul educațional, social și cultural”.

Coordonator,

Inspector școlar pentru educație permanentă

Prof. Tatiana Vîntur

 

 

 

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Dana Niță Liceul Alimentar o nulitate în materie de Consiliere și Orientare!Nu a realizat niciodată un proiect în care să implice elevii.

    • Buna ziua! Respect dreptul la opinie, dar nu și atacul la persoană. Maniera aceasta de comentariu nu ne ajută să schimbăm lucrurile, chiar dacă avem dreptate. Mult succes și multumesc pentru interesul aratat pentru informatiile de pe blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s