Asociațiile de părinți – implicare și reprezentativitate

Standard

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a facilitat desfășurarea Adunării Generale a reprezentanților Asociațiilor de Părinți din județul Suceava, evenimentul desfășurându-se la Colegiul Național „M. Eminescu” Suceava, joi, 14 ianuarie 2016. DSC02665

Agenda adunării generale a cuprins:

1.Parteneriatul şcoală – familie, inspector şcolar pentru educaţie permanentă Tatiana Vîntur

2.Implicarea asociaţiilor de părinţi în viaţa şcolii – bune practici:

–Asociaţia „EXCELPIOR” Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava – Robciuc Luiza, Orza Liliana

–Asociaţia „Generaţii pentru generaţii”, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni –  Pogorevici Loreta, Acatrinei Lăcrămioara

–Proiectul GRUNDTVIG „Medierea conflictelor pentru optimizarea comunicării în mediul educaţional, social şi cultural” – Acatrinei Lăcrămioara, Tatiana Vîntur

3.Cafeneaua părinţilor- Gabriela Mihai, Şcoala Gimnazială nr.1 Suceava

Această prezentare necesită JavaScript.

4.Educaţia parentală – Botez Antoaneta Elena, Grădinţa cu Program Normal „Ţăndărică” Suceava, Răileanu Daniela – I.Ş.J. Suceava

5. Împreună pentru educaţia copiilor – Doina Fântânaru, Organizaţia „Salvaţi copiii”

6. Alegeri – Consiliul Judeţean Reprezentativ al Părinţilor din Asociațiile Părinților

7.Concluzii.

„Misiunea asociației de părinți este de a sprijini procesul educativ realizat de Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și de a promova, în general educaţia, ştiinţa, arta, sportul, tradiţiile culturale, valorile locale și naționale la nivel european şi internaţional”, a precizat d-na Robciuc Luiza, realizând o trecere în revistă a principalelor acțiuni prin care părinții au participat și susținut politicile educaționale ale școlii, premierea suplimentară anuală a elevilor care au obținut rezultate meritorii la concursurile naționale pe discipline (literatură, matematică, științe, informatică etc.), gestionarea fondurilor de tip donații, sponsorizări ale părinților pentru activități educative, dar și pentru nevoi imediate ale elevilor, care nu au alte surse de finanțare, implementarea proiectului de educație a adulților Grundtvig „Active togetherness – Learning spaces for all ages.” DSC02673

D-na Lăcrămioara Acatrinei a prezentat impactul și beneficiile proiectului „Medierea conflictelor pentru optimizarea comunicării în mediul educaţional, social şi cultural” desfășurat de Asociația Părinților „Generații pentru generații” a Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni și I.Ș.J. Suceava, punând accent pe valorizarea rezultatelor proiectului în cadrul unui program de consiliere a părinților, elevilor și cadrelor didactice „Alege comunicarea și medierea conflictelor.

„Educația parentală propune părinţilor din ciclul preșcolar și primar să îşi dezvolte abilităţile parentale, să înţeleagă dezvoltarea copilului, să înveţe să reducă stresul care poate afecta funcţionalitatea parentală şi să înveţe să folosească modalităţi alternative de abordare a situaţiilor dificile întâlnite cu copiii”  a precizat d-na Botez Antoaneta, formator în cadrul proiectului „Educăm așa!”

„Cafeneaua părinţilor este un program care aduce părinţilor un plus de valoare în comunicarea cu propriii copii, un curs în care se descoperă şi se deprind cunoştinţe şi abilităţi de relaţionare ale acestora, cum ar fi: acordarea atenţiei pozitive, stabilirea unor limite, recompense, asumarea consecinţelor propriilor fapte etc..A fi părinte este, până la urmă, un proces de dezvoltare personală. Copiii noştri reprezintă cel mai minunat proiect de dezvoltare personală pe care l-am putea primi vreodată”, a spus d-na Gabriela Mihai, director la Școala Gimnazială nr.1 Suceava.

D-na psiholog Doina Fîntînaru a explicat importanța emoțiilor și gestionarea acestora, importanța înțelegerii conexiunilor dintre componenta emoțională și cea rațională, modalitățile de relaționare părinte – copil în situație de tristețe, teamă,furie pentru evitarea depresiei, anxietății sau agresivității.

„Salvați copiii” propune o diversitate de proiecte care se adresează copiilor și părinților: respectarea drepturilor copilului, siguranță pe internet, îmbunătățirea performanței școlare pentru copiii cu părinți migranți, educație emoțională, alegeri sănătoase, prevenirea unor situații de risc – traficul de persoane, consumul de droguri, sunt domenii ale proiectelor desfășurate în mediul școlar, a subliniat d-na Lena Ailincăi.

Reprezentanții asociațiilor de părinți au ales Consiliul Reprezentativ al Părinților din Asociațiile de Părinți din județul Suceava:

Președinte: Orza Liliana- Asociația „Excelpior”, Colegiul Național „P.Rareș” Suceava

Vicepreședinți: Tudorici Ovidiu, Asociația Părinților Colegiului „Dragoş Vodă” C. Moldovenesc; Pogorevici Loreta, Asociația „Generații pentru generații” – Colegiul „V.Lovinescu” Fălticeni; Culiță Adrian, Asociația Părinților Colegiului Național „M.Eminescu” Suceava; Ianovici Radu-Vasile, Asociația Părinților Școala Gimnazială “Regina Elisabeta” Rădăuţi; Nechitoaia Marina Iulia,  ASPA  Gura Humorului; Chiruță Raluca,Asociația Părinților „Părinți și elevi-împreună pentru o școală modernă” de la  Școala Gimnazială nr.4 V. Dornei.

Membri: președinții asociațiilor de la Asociația de părinți ai Școlii Gimnaziale Nr.1 Suceava, Asociația Părinților de la Colegiul Silvic Câmpulung Moldovenesc, Asociaâția de Părinți a Colegiului Tehnic Rădăuti, Asociaţia de Părinți Școala Nr.2 ”Ion Irimescu”, Școala Gimnazială ”T.Balan” G. Humorului.

„Pentru creșterea unui copil este nevoie de un sat întreg”, a fost concluzia întâlnirii, fiind evidențiat rolul parteneriatului educațional de către inspector pentru educație permanentă Tatiana Vîntur, organizatorul evenimentului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s