Școala Toleranței

Standard

„Școala Toleranței” s-a „înființat” la Școala Gimnazială Ciocănești în cadrul campaniei de prevenire a violenței inițiată de I.Ș.J. Suceava și care se desfășoară în școlile din județul Suceava pe coordonatele R.E.S.P.E.C.T.

Scopul activităților l-a reprezentat educarea elevilor în spiritul toleranței în relațiile dintre elevi, promovarea unui comportament responsabil și tolerant și a unei atitudini non-discriminatorii în școli.Toleranta3

Doamna profesoară Samson Claudia Angela, coordonatorul de proiecte și programe școlare și extrașcolare al unității a descris activitatea principală desfășurată pentru a marca Ziua Internațională a Toleranței:

”Am conceput această activitate în strânsă legătură cu titlul ales: dacă suntem la o școală, ar trebui ca acțiunile derulate să se desfășoare respectând ”rigorile” unui cadru instituționalizat: ca atare li s-a cerut elevilor să facă propuneri pentru alegerea unei insigne care să demonstreze că toți cei participanți la ”Școala Toleranței” sunt elevii aceleiași școli. Sub forma unui joc” Votează culoarea toleranței”, elevii și profesorii au ales culoarea verde ca fundal pentru ecusonul școlii. Cea de-a doua temă a vizat alegerea denumirii claselor, în încercarea de a face diferența între clasele participante la activitate. Pe clase, elevii au fost rugaţi să identifice un cuvânt care se asociază, din punctul lor de vedere, cel mai bine cuvântului TOLERANŢĂ. Toleranta2Cuvântul identificat de către fiecare clasă a fost notat pe ușa clasei și pe insigna școlii și folosit cât mai des  în tot ce exprimă acesta pe parcursul zilei. Astfel, elevii au ales clasa Înțelegerii, a Acceptării, a Prieteniei, a Empatiei, a Încrederii, a Respectului, a Ajutorului și a Iertării. Denumirile alese au fost înscrise pe insigna confecționată de ei din hârtie cartonată de culoare verde.

Și cum orice școală funcționează pe baza unui orar, le-am propus elevilor să stabilească orarul ”Școlii Toleranței”.Propunerile lor pline de entuziasm au demonstrat faptul că sunt conștienți de importanța toleranței în relațiile cu cei din jur. S-a decis că TOLERANȚA NU ARE ZILE LIBERE, ca atare, orarul a fost întocmit de luni până duminică.Toleranta1

Următoarea activitate, gândită în scopul valorificării cunoștințelor elevilor în ceea ce privește toleranța ca atitudine pozitivă de recunoaştere şi apărare a drepturilor umane universale, a vizat alegerea ”Regulamentului Școlii Toleranței”. Regulamentul a fost conceput astfel încât să se realizeze pe verticală acrostihul cuvântului „TOLERANŢA”. Elevii au venit cu propuneri minunate, demonstrând că pentru a fi tolerant e nevoie să ai cunoştinţe, un spirit deschis, libertate de gândire, integritate, capacitate de comunicare, încredere în sine şi conştiinţă de sine.

Fiecare clasă a desfășurat apoi, împreună cu învățătorii și diriginții, activități diverse: jocuri de rol, dezbateri sub forma unor studii de caz, prezentări PPT, mese rotunde.(exemple de activități: Exprimă-te prin fapte!, Toţi copiii sunt valoroşi…,O şcoală pentru toţi, respect pentru fiecare!, Clasa Prietenie, Împreună suntem mai puternici!

A fost o activitate reuşită care ne-a dat satisfacţie tuturor, atât elevilor cât şi cadrelor didactice, demonstrându-ne încă o dată că atunci când  gândeşti o acţiune şi te implici cu adevărat, poţi să atingi „sufletul” celorlalţi.”

Consilier educativ,

Prof. Samson Claudia Angela

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s