Alegerile pentru Consiliul Școlar al Elevilor – o școală a responsabilității sociale

Standard

Elevii Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și-au desemnat vineri, 16 octombrie 2015, reprezentanții în Consiliul Școlar. În urma unei sesiuni de vot survenite la capătul campaniei electorale, orchestrate după rigorile exercițiului democratic, elevii instituției școlare au decis cine este cel mai potrivit să le reprezinte interesele, să dăruiască vocii lor amploarea cuvenită. Însă alegerile reprezintă momentul de bilanț al unui proces laborios care a început, cu o lună în urmă, printr-o succesiune de întruniri la finalul programului școlar.12169986_1677659999147049_957679256_o

În cadrul acestor ședințe s-au consultat repere metodologice, s-au adus argumente și contraargumente, s-au lansat propuneri de candidatură. Candidații au parcurs apoi etapa electronică a promovării lor, depunându-și aplicațiile pe site-ul www.wedu.ro.12165178_1677660609146988_1696032409_o

A urmat pregătirea și desfășurarea efectivă a campaniei electorale, concretizată în stabilirea echipelor de marketing electoral pentru fiecare candidat,a modalităților de promovare (pliante, cărți de vizită, afișe, întâlniri directe cu electoratul etc.). Cele trei spații de afișaj din școală au fost amenajate astfel încât să asigure fiecărui candidat vizibilitatea necesară obținerii a cât mai multe voturi.12165366_1677440329169016_1144281701_o

Un moment important al procesului electoral l-a constituit dezbaterea desfășurată joi, 15 octombrie a.c., în holul central al liceului. Pe durata unei ore, beneficiind de coordonarea atentă a celor doi moderatori – Florin George Popovici, din partea profesorilor, și Cristiana Andronachi, din partea elevilor – candidații și-au etalat abilitățile în discursuri impregnate de emoție.12165545_1677440422502340_683686143_o

S-au formulat aspirații, s-au mărturisit credințe și convingeri, s-au stabilit proiecte și activități. Din scenariul dezbaterii – la care au fost invitați membri ai echipei manageriale, ai corpului profesoral, părinți și reprezentanți media – nu a lipsit duelul întrebărilor și intervențiile din partea publicului. Momentele dezbaterii s-au articulat impecabil, discuțiile s-au succedat civilizat și onest, formând un scenariu reușit de dialog democratic.12168289_1677440325835683_715719393_o

Ziua mult așteptată a alegerilor a debutat cu ședința de instruire a echipelor logistice, ce au primit sarcina de a gestiona urnele de vot și buletinele electorale. S-au făcut recomandări în privința responsabilizării electoratului, a creșterii gradului de implicare, a asigurării transparenței și corectitudinii sesiunii de vot. Din cei 926 de elevi ai colegiului, și-au exercitat în mod efectiv dreptul la vot 855 de elevi. Numărul mic al buletinelor de vot nevalide arată faptul că elevii au conștientizat importanța unui astfel de exercițiu democratic.12169355_1677440319169017_1218503342_o

Comisia de validare și concurs – formată din Adriana Kurtoglu, reprezentant al asociației de părinți, Andreea Ciobara, bibiliotecar, Valentin Bîzgan și Raluca Mafteian, din partea Consiliului Elevilor – a stabilit, la capătul celor patru ore de numărare a voturilor, câștigătorii.

Elevul Paul Chiraș a dobândit funcția de președinte al CȘE de la colegiul rădăuțean, cu un număr de 647 de voturi, reușind astfel să-și surclaseze contracandidatul, eleva Paula Ichim, ce a obținut 190 de adeziuni. În ceea ce privește alegerea celor doi vicepreședinți, elevele Iuliana Droniuc și Francesca Cheiner au obținut 510, respectiv 330 de voturi. Contracandidații la aceeași funcție, elevele Gînga Andreea, Alexandra Burgheaua și Iulia Colban, au obținut 322, 216, respectiv 199 de voturi. Paula Crăciun, singurul candidat la funcția de secretar al consiliului, rămas în cursa electorală în urma etapei electronice, a obținut un număr de 790 de voturi favorabile.12168790_1677673802479002_1313110262_o

Ce concluzii legitime se pot deriva la finalul acestei campanii electorale? În primul rând, faptul că elevii încep să înțeleagă tot mai mult necesitatea activităților și influențelor educative non-și informale, care vin astfel să completeze intervențiile educației formale.12166444_1677440409169008_1845743522_n

Se impune, cu valoarea unei evidențe incontestabile, faptul că educația, devenireaunui tânăr,construcția armonioasă a personalității sale, suferă de insuficiență dacă nu este prelungită dincolo de spațiul sălii de clasă. Prin efortul și implicarea lor, asumate în mod voluntar, elevii Consiliului Școlar probează faptul că angajamentul și responsabilitatea civică nu sunt deloc concepte vagi, inoperabile, vidate de substanță, ci reprezintă mai curând un exercițiu, o practică, o promisiune pentru un viitor mai bun.

A consemnat,

Prof. George Florin Popovici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s