Finaliștii Festivalului Național de Arte LicArt

Standard

După 6 luni de competiţie, în care s-au înscris 1142 de liceeni din toată țara, cu peste 4800 de creaţii, Marile Jurii au desemnat finaliştii ediţiei a 14-a a celui mai mare concurs de arte din România, LicArt. 

Marele Juriu al secţiunii de fotografie, format din fotografii Vlad Eftenie, Vadim Ghirdă şi Bogdan Panait, a stabilit finaliştii celor 4 categorii: alb-negru, portret, diverse şi serii.

Finaliștii LicArt din Suceava, secțiunea fotografie sunt:
Marele Juriu al secţiunii de poezie, format din poetul Răzvan Ţupa, criticul literar Paul Cernat şi poetul Radu Vancu, a stabilit finaliştii secţiunii poezie. Din județul Suceava finaliștii sunt:

Finaliștii vor participa la etapa națională a festivalului, la Poiana Brașov, în perioada 9- 15 august 2015,  în cadrul căreia vor fi anunţaţi şi câştigătorii premiilor deosebite puse în joc la această ediţie.

Elevii din județul Suceava, Iași și Neamț vor fi însoțiți de prof. Gheorghe Cîrstean, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.

Festivalul Național de Arte ”LicArt” este inițiat de Clubul „Nouă ne pasă!” în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

Felicitări și succes!

Tatiana Vîntur

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s