Proiecte de mediu – etapa județeană

Standard

„Fericit este cel ce a dobândit cunoașterea Naturii, acela nu se avântă spre fapte nedrepte, spre nenorocirea celorlalți.” (Euripide) este genericul etapei județeane a Concursului național Proiecte de mediu care s-a desfășurat la Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava.

Proiectele au vizat identificarea unei probleme de mediu, analiza și cercetarea acesteia și identificarea unor soluții pentru diminuarea efectelor asupra mediului.DSC00961

Proiectul ”Agricultura durabilă”, Colegiul Silvic„Bucovina” C. Moldovenesc și-a propus informarea populației despre rolul sănătății și a protejării mediului înconjurător prin dezvoltarea unei agriculturi durabile. Lacurile Iezer și Bolatău (Sadova) au fost promovate și popularizate în cadrul unui proiect astfel încât cele două lacuri să facă parte în circuitul turistic din județul Suceava. Formarea unei conduite ecologice a fost scopul proiectului de la Colegiul ”Andronic Motrescu” Rădăuți cu tema ”Ecosistem antropic – mediu de învățare, mediu de recreere.”DSC00968

Elevii de la Clubul Copiilor Fălticeni au analizat efectele poluării aerului din perimetrul municipiului Fălticeni, managementul resurselor de apă din aceeași zonă geografică și ”Comoara verde” din zona comunei Dolhești.

Comisia de evaluare formată din Iluță Cocriș – APM Suceava, Tatiana Vîntur – IȘJ Suceava și Niculina Ciosnar – director adjunct Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava și Biatrice Choleva – director la Palatul Copiilor Suceava au apreciat calitatea proiectelor și a modalităților de soluționare ale problemelor de mediu identificate, experiența echipelor de proiect din edițiile anterioare și efortul susținut pentru diminuarea efectelor negative ale intervenției omului în mediul înconjurător.DSC00987

Clasamentul final:

Premiul I și calificare la etapa națională:

*** Clubul Copiilor Fălticeni cu proiectul ”Poluarea aerului în municipiul Fălticeni”,elevii Pavăl Alexandra, Boboc Eduard, Bărgovanu andrei, Șoptelea Ștefan, coordonatori prof. Marcel Porof și prof. Pascariu Daniela.

***Colegiul Silvic„Bucovina” C. Moldovenesc cu proiectul ”Lacurile Iezer și Bolatău, cele mai vechi lacuri de baraj natural din țară”, elevii Balan Teodora, Spiciuc Cătălina, coordonatori prof. Ramona Popescu și prof. Ana Latiș

Premiul II

*** Colegiul Silvic „Bucovina” C. Moldovenesc cu proiectul „Agricultura durabilă”, elevii Șuhani Georgiana, Boariu Loana Ilinca, coordonatori prof.Liliana Bodnar și prof. Ana Latiș

*** Clubul Copiilor Fălticeni cu proiectul ”Managementul resurselor de apă din zona Fălticeni”, elevii Șoldănescu Alexandra, Caleniuc Darius, coordonatori prof. Marcel Porof și prof. Pascariu Daniela.Mediu

Premiul III

*** Clubul Copiilor Fălticeni cu proiectul ”Comoara verde de acasă”,elevii Azoiței Mădălina, Gînju Mălina, coordonatori prof. Marcel Porof și prof. Pascariu Daniela.

Mențiune

*** Colegiul ”Andronic Motrescu” Rădăuți cu proiectul ”Ecosistem antropic – mediu de învățare, mediu de recreere”, elevii Popescu Ana Maria, Țega Emanuela, coordonatori Toderaș Maria și prof. Drîmbă Silvia.

D-na inspector școlar Mariana Drumea, președintele executiv al Comisiei de organizare și evaluare a concursului, a apreciat activitatea de cercetare și preocupările constante ale echipelor de proiect pentru identificarea factorilor și posibilelor alternative de soluționare a problemelor de mediu.

Etapa națională se va desfășura în perioada 18-23 iulie 2015, la Muncel, județul Iași.

Inspector școlar pentru educație permanentă

Tatiana Vîntur

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s