”Frozen” în White Camp Bucovina, ediția a II-a

Standard

Centrul local al cercetașilor ”Șoimii Bucovinei” din Fundu Moldovei, coordonat de prof. Florentin Lehaci, organizează în perioada 2-6 februarie 2015, împreună cu Școala Gimnazială ”Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei, a II-a ediție a taberei de iarnă ”White Camp Bucovina”.camp1

Obiectivul taberei este de a colaborara cu cercetașii proveniți din mai multe centre locale în vederea promovării valorilor cercetășești prin intermediul activităților specifice de tabără.

Participă 60 de cercetași (elevi de gimnaziu și liceu) din Suceava, Pașcani, Valea Lupului, Iași.

Campul se va derula având ca temă un cadru simbolic. „FROZEN”-tema acestei ediții. Se pleacă de la povestea transpusă în pelicula de desene animate, rolul cercetașilor fiind acela de a înfrunta toate provocările care survin în tentativa lor de a o găsi pe prințesa Elsa. În acest sens, vor trebui să facă față unor ateliere de lucru, căutărilor de indicii, cățărărilor cu echipament montan, unui traseu de o zi și multe alte activități cu caracter cercetășesc.camp2

„White Camp Bucovina FM” va deveni, astfel, un loc în care se formează cei mai buni și mai curajoși cercetași și un loc de petrecere activă a vacanței intersemestrială.

Activitățile vor fi diseminate în fiecare zi fiind postate imagini și comentarii pe pagina de facebook a campului (White Camp Bucovina FM) sau pe pagina de facebook a Centrului (Șoimii Bucovinei), iar la sfârșitul taberei va fi scris un articol pe blogul centrului local. http://soimiibucovinei.wordpress.com/

Imagini de la campul desfășurat la prima ediție puteți viziona aici:

https://www.facebook.com/WhiteCampBucovinaFM

Ediția din acest an fiind promovată aici: White Camp Bucovina FM- II

Tatiana Vîntur

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s