Un exercițiu democratic

Standard

Un exercițiu democratic – alegerile pentru Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți

În data de 28 octombrie a.c., elevii Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți și-au ales, prin cei 954 de votanți, reprezentanții în consiliul școlar, organism consultativ ce are ca obiectiv primordial îmbunătățirea calității mediului educațional. Procesul electoral a debutat, conform metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor din cadrul consiliilor elevilor, cu înscrierea online (la adresa www.wedu.ro) a celor 9 candidaturi, trei pentru funcția de președinte, cinci pentru cele două funcții de vice-președinte și două pentru funcția de secretar. Agenda sesiunii electorale a continuat apoi cu etapa de promovare a candidaților, etapă în care spațiile de afișaj, panourile special amenajate, fiecare loc vizibil din școală a fost „inundat” cu produse de marketing electoral: postere, afișe, imagini, mesaje și sloganuri concepute într-o manieră inedită și creativă.Dezbatere electorala.publicul

În tot acest timp, elevii angajați în cursa electorală s-au străduit, prin discuții directe sau mediate tehnologic, să-și fortifice credibilitatea, să câștige susținători, să-și crească astfel șansele de a dobândi funcția râvnită. Ultima zi de campanie, luni, 27 octombrie, a culminat cu o manifestare-eveniment: dezbaterea electorală dintre candidați, o confruntare de excepție la care a luat parte, pe lângă candidați, publicul alegător. Timp de oră, sub privirile și cu complicitatea unei audiențe numeroase, holul central al colegiului rădăuțean a devenit spațiu privilegiat al exercițiului democratic: s-au susținut discursuri, s-au formulat argumente, s-au adresat întrebări și intervenții, s-au solicitat clarificări, s-au schimbat replici ferme.Dezbatere electorala.candidatii la functia de vicepresedinte

Ziua alegerilor a debutat cu o ședință în sala de consiliu a colegiului, în care membrii echipajelor care aveau să gestioneze logistic desfășurarea campaniei electorale au primit informațiile și materialele necesare desfășurării optime a activității: mapa cu buletinele de vot corespunzătoare numărului de elevi din clasele repartizate echipei. Elevii au fost informați cu privire la modalitatea de desfășurare efectivă a alegerilor: pregătirea prealabilă a electoratului, procedura de distribuire a buletinelor de vot în fiecare sală de clasă, modul în care elevii își vor exprima opțiunea – un vot pentru candidatul ales la funcția de președinte, două voturi pentru doi dintre cei cinci candidați la funcția de vicepreședinte, opțiunea da sau nu pentru singurul candidat la funcția de secretar – totodată modalitatea de colectare a voturilor și predare a acestora, gestionarea buletinelor de vot necompletate și a eventualelor situații problematice care pot să survină pe parcursul desfășurării sesiunii de vot.Dezbatere electorala.1

„Pentru mine, în calitate de coordonator al consiliului școlar al elevilor, această campanie electorală a fost o experiență cu adevărat unică, un exercițiu democratic autentic, real, palpabil. Activitățile planificate riguros în cadrul ședințelor de consiliu au decurs fără probleme sau incidente. Pentru eficientizarea procesului, am decis ca echipajele să preia urnele și buletinele de vot, să le distribuie și, după ce elevii instituției își exprimă opțiunea, să le aducă la biroul comisiei de concurs și validare. Iar lucrurile au decurs conform planului. Mă bucură faptul că au fost puține voturi nevalide, ceea ce îmi spune că elevii au înțeles necesitatea și importanța unui astfel de exercițiu, pe care l-au abordat într-o manieră responsabilă.Urnele si dosarele cu buletine de vot

Pentru asigurarea transparenței, am beneficiat în demersul nostru, de sprijinul reprezentanților unui post de televiziune locală, Tele9, care au asistat, cu camerele pornite, la dezbaterea electorală din ziua precedentă alegerilor, la deschiderea urnelor, la numărarea voturilor, la declararea învingătorilor dar și a celor învinși. Tinerii aceștia entuziaști și frumoși mi-au reamintit un lucru esențial: democrația nu este un dat prealabil, ci este un exercițiu, o lecție care se învață în etape, cu pași mărunți dar hotărâți.” (prof. Florin George Popovici)

Dintre cei trei candidați la funcția de președinte, în urma numărării voturilor, a fost declarată câștigătoare eleva Rodica Lăzărean, din clasa a XI-a D, care a reușit să-și surclaseze adversarele, pe Ioana Cărare, din clasa a XI-a F și pe Andreia Robu, din clasa a XI-a C. Dintre cei cinci candidați la funcția de vicepreședinte, Andreea Elena Maxim (clasa a XI-a H), Raluca Mafteian (clasa a X-a D), Valentin BÎZGAN (clasa a XI-a E), Paula ICHIM (clasa a IX-a B) și Samuel BOCICU (clasa a XI-a B), câștigători au fost declarați Andreea Maxim și Valentin Bîzgan. Comisia de concurs și validare a avut următorii membri: profesorul Florin George Popovici, coordonatorul consiliului școlar al elevilor, Adriana Kurtoglu, reprezentant al asociației părinților de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Bogdan Horodincă, reprezentant al mediului de afaceri, Andreea Ciobara, bibliotecar al instituției școlare, elevul Victor Cobuz, reprezentant din partea consiliului școlar.Deschiderea urnelor si numararea voturilor

„Nu poate decât să mă bucure faptul că în instituția noastră, Consiliul Școlar al Elevilor a organizat alegeri pentru biroul executiv. Activitățile care s-au desfășurat în aceste săptămâni, culminând cu ziua alegerilor, au constituit un bun exercițiu pentru elevi și, de ce nu, pentru cadrele didactice, din mai multe perspective. În primul rând, membrii CȘE au dobândit cunoștințe valoroase despre ceea ce înseamnă marketingul politic iar candidații și-au perfecționat aptitudinile de vorbitori și de lideri. Ceilalți elevi s-au implicat activ în procesul electoral, iscând chiar polemici și controverse aprinse. Dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă mai amplă, consider că aceste alegeri au fost un excelent exercițiu pentru formarea conștiinței democratice a tinerilor din instituția noastră.” (Victor Cobuz, director al departamentului pentru comunicare și relații publice din cadrul CȘE de la CNEH)

„Prin participarea la această activitate am avut șansa de a trăi o experiență unică, prima mea experiență în calitate de candidat pentru o funcție importantă, aceea de președinte în cadrul unei campanii electorale. Am învățat, în câteva săptămâni, înțelesul profund al expresiei „campanie electorală”: dăruire, responsabilitate, muncă în echipă, leadership. Am învățat însă un lucru mult mai important și anume că, pentru a străbate cu succes drumul de la intenție la faptă, trebuie să fii onest, deschis, să îți oferi energia și forța interioară celor care investesc încredere în tine, să fii inventiv și să ai dorința de a aduce un suflu nou, entuziast, plin de însuflețire locului în care te afli.” (Rodica Lăzărean, președinte CȘE în cadrul CNEH)

Intrunire Consiliul Elevilor CNEH_28

„Implicarea mea, în calitate de elev al Colegiului National „Eudoxiu Hurmuzachi”, în Consiliul Elevilor, a avut la bază dorința de implicare, de schimbare, de performanță, de colaborare, dar totodată și de apartenență la un grup de persoane cu aspirații înalte, înzestrate cu conștiința propriei valori dar, mai ales, cu nevoia de a dărui valoare celorlalți. Oscar Wilde afirma cândva că „experiența este unul din lucrurile pe care nu le poți obține pe degeaba”, iar pentru a dobândi această experiență ca lider, am ales să mă implic, să colaborez, să susțin și să realizez proiecte și activități ce se vor concretiza pe parcursul anului școlar 2014-2015. Colaborare, dezvoltare, performanță – sunt cuvinte-cheie ce sintetizează pentru mine „viitorul schimbat” al liceului din care fac parte cu mandrie, cuvinte pe care sunt hotărâtă să le transform în rezultate!” (Andreea-Elena Maxim, vicepreședinte CȘE de la CNEH)

„Inedită. Așa pot descrie această experiență pe care mi-a oferit-o consiliul elevilor și „exercițiul” democratic realizat în liceul nostru. Personal, văd acest consiliu ca pe o oportunitate de dezvoltare accesibilă fiecărui elev, o modalitate de eficientizare a activității școlare de care vom beneficia atât noi, cât și generațiile viitoare. Acum când urnele s-au închis iar voturile exprimate de colegii noștri ne-au oferit privilegiul de a-i reprezenta în acest for consultativ, sunt conștient mai mult decât oricând că încep responsabilitățile, că trebuie să ne facem datoria față de cei care ne-au ales. Pe scurt, trebuie să ne apucăm de treabă și să punem lucrurile în mișcare.” (Valentin Bîzgan, vicepreședinte CȘE de la CNEH)

Prof. Florin George Popovici

Colegiul Național ”E. Hurmuzachi” Rădăuți

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s