Conferința Interregională ”Comunicare și PR”

Standard

Consiliul Județean al Elevilor Suceava, I.Ș.J. Suceava în parteneriat cu Prefectura Suceava, Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava organizează în perioada 1-4 septembrie 2014 Conferința Interregională ”Comunicare și PR”.

La conferință participă membri ai Biroului Executiv CNE, membrii Biroului de Presă CNE, seniori, invitați MEN, elevi din țară, membri ai consiliilor elevilor care se vor implica în a organizarea alegerilor și a campaniei pentru alegeri în noile foruri ale elevilor, în anul școlar 2014-2015.

Scopul conferinței este de a forma tinerii în vederea deprinderii competențelor de comunicare și relaționare cu factori instituționali și mass-media, stimularea acestora pentru o implicare activă și asertivă în viața comunitații prin acțiuni de voluntariat.
Pe parcursul evenimentului, participanții vor lua parte la workshopuri de dezvoltare a abilităților de comunicare, PR și gândire strategică, acest lucru ajutând la mobilizarea tinerilor prezenți, prin tehnici specifice, pentru asigurarea unui context optim de desfășurare a campaniei de atragere de membri în Consiliul Elevilor și de promovare a alegerilor.

Tatiana Vîntur

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s